Legea alpinismului

Nu încerca să escaladezi un versant abrupt, fără să te asiguri că cineva experimentat îţi ţine coarda.

Viaţa este scurtă şi fragilă, iar Peter ştia foarte bine acest lucru. În urma unei avalanşe sora lui, Annie, împreună cu alţi doi alpinişti rămăseseră izolaţi sub un perete de gheaţă pe muntele K2 din Himalaya. Nelăsându-se pradă tristeţilor şi gândurilor negre, el s-a hotărât să plece în căutarea lor. Dar să urce până la aproape opt mii de metri, pe o vreme capricioasă cu temperaturi sub zero grade şi cu ninsoare, era sinucidere curată. Acolo sus nu se moare, acolo eşti mort.

Peter, fiind el însuşi un alpinist, a strâns de urgenţă o echipă de salvare, formată din cinci persoane, cu ajutorul cărora a pornit în căutarea celor dispăruţi. Problema şi mai mare era că nu ştia exact locul în care dispăruseră cei trei. Prin urmare au fost cu toţii nevoiţi să meargă prin gheaţă, printre stânci. Şi cum niciunul dintre ei nu cunoştea muntele îndeajuns de bine, şansele de reuşită erau minime.

Leadership: Îţi asumi o identitate care să-ţi permită să accesezi o nouă formă de a oferi încredere, fără să pui sub semnul întrebării valabilitatea misiunii tale?

Orice om e pregătit să pornească o acţiune, dar nu orice om e pregătit să fie lider.

Identitatea este ceea ce te face diferit de ceilalţi oameni. Dar nu orice identitate care se diferenţiază prin curaj, responsabilitate, creativitate, ca rezultat al experienţei dobândite pe parcursul unor îndelungate încercări, poate să ofere un cadrul în care se dezvoltă majoritatea situaţiilor de acţiune colectivă. Ci numai o identitate care, pe lângă toate atributele unei bune poziţionări în mijlocul provocărilor cele mai dure, reuşeşte să se manifeste printr-un viu sentiment de apartenenţă la condiţia de erou şi se exprime prin intermediul şanselor de salvare pe care le reprezintă.

Dacă ai urmărit filmul „ Vertical Limit (2000) ”, atunci îţi aminteşti precis că salvarea lor, ajutorul lor numărul unu, omul de bază – cel pe care s-a sprijinit toată acţiunea, a fost nimeni altul decât Montgomery Wick.

Acesta era un alpinist desăvârşit, mai în vârstă ce-i drept, având însă la activ numeroase escaladări. Mai salvase în alte rânduri oameni pe munte, fiind singurul alpinist care cunoştea foarte bine traseele montane, singurul în măsură să hotărască, să gândească, să decidă ce e bine şi ce e rău, pentru ca această misiune de salvare să nu fie un fiasco total. Privirea puternică şi statura impunătoare, competenţele sale deosebite obţinute de-a lungul unei cariere foarte lungi, făceau din el un adevărat luptător, un adevărat supravieţuitor, un profesionist şi singurul furnizor de speranţe. Toţi au ascultat cu sfinţenie de el, fără a pune semnul întrebării valabilitatea lui.

Îţi poţi verifica nivelul de leadership atunci când reuşeşti să faci deosebirea între şansele de salvare pe care le reprezinţi şi preţioasa energie pe care o iroseşti în lupta cu morile de vânt.

Toate reuşitele şi eşecurile unei echipe sunt rezultatul direct al acţiunilor liderului. Montgomery Wick l-a ajutat pe Peter să poarte mai uşor povoara îndatoririlor sale, salvându-l chiar de două ori de la moarte. Totodată el a fost cel care mobilizat întreaga echipă, împărţind-o în grupuri de câte două persoane astfel încât căutarea să se facă cât mai uşor şi să fie cât mai precisă, el a fost cel care a stabilit o oarecare ordine, el a fost cel care a dat tonul echipei motivându-i pe fiecare să se implice serios în această acţiune.

Peter, deşi foarte curajos şi cu o tărie de caracter rar întâlnită, nu era un alpinist de talia lui Montgomery Wick. Hotărârea lui de a porni în căutarea surorii sale s-a manifestat de la început într-o formă vădită şi impulsivă, era atât de hotărât s-o găsească încât nu s-ar fi oprit până ce nu desăvârşea tot ce şi-a pus în minte, nu şi-ar fi găsit liniştea până ce nu şi-ar fi atins scopul, s-ar fi avântat cu un curaj imperios în cele mai riscante acţiuni.

Însă, din păcate, această voinţă de fier, acest curaj nebun ce-i caracterizează în general pe cei ce sunt prizonieri ai unei singure idei, l-ar fi condus direct la moarte - în cel mai bun caz şi-ar fi irosit preţioasa energie în lupta cu morile de vânt ca Don Quijote.

Leadership: Mărturia puterii de a-ţi accepta eşecul misiunii este o cauză a accesului limitat la o formă superioară de percepţie a vulnerabilităţii personale ce se manifestată la depăşirea unor experienţe dificile?

El nu ar fi putut duce la bun sfârşit misiunea de salvare, nu pentru că nu s-ar fi dedicat timp şi suflet ei, ci pentru că îi lipsea experienţa atât de necesară unor acţiuni de amploare şi mai ales fiindcă, aşa cum spuneam şi mai devreme, nu cunoştea traseele montane, ceea ce era un lucru vital. El a fost pregătit să pornească acţiunea, dar nu şi să o ducă până la capăt. Fără Montgomery Wick ar fi eşuat.

Tu cum te percepi ca urmare a vulnerabilităţii personale ce se manifestă la depăşirea unor experienţe dificile: ca un om mărginit sau ca un factor determinant al credibilităţii?

Leadershipul este deschiderea ta în faţa a ceea ce meriţi să primeşti de la viaţă atunci când tot ce ţi-ai dorit este să fii în frunte, fără să ştii că te aşteaptă o cursă mult mai lungă şi mai grea decât ţi-ai putut imagina.

P.S. Uneori cunoştinţele nu sunt suficiente dacă nu există şi experienţa îndelungată. De aceea proverbul „ cine nu are bătrâni, să-şi cumpere ” exprimă o realitate des întâlnită, chiar şi referitor la liderii mai tineri.