ro  fr  en  es  pt  ar  zh  hi  de  ru
ART 2.0 ART 3.0 ART 4.0 ART 5.0 ART 6.0 Pinterest

Legea aspră a bătrânilor (I)

On Ianuarie 04, 2013, in Legile Conducerii, by Neculai Fantanaru

Înfruntă demonul din tine, fără să te menţii ancorat în iluzia evoluţiei pe care el ţi-o impune insistent.

Era într-un perpetuu delir. Dintre toate iluziile ce se puteau naşte în creierul acestui bătrân şerif din Desert Aire, cea mai ridicolă era ambiţia de a nu renunţa la scopul său. O lumină de nemurire, o odisee a spiritului se înălţa peste relativitatea şi contingenţa întâmplărilor fatale ce trăgeau palme banalului cotidian.

Numele lui era Ed Tom Bell. Scopul vieţii lui, tot mai aprig, mai apăsător, mai înrobitor, devenise destul de clar pe măsură ce evenimentele căpătaseră proporţii: prinderea şi arestarea lui Anton Chigurh, nemilosul asasin, această fantomă blestemată, un soi de Hector Barbossa care împrăştia spaima numai cu numele şi pe care întunericul îl ascundea foarte bine în corabia fatalităţii.

Dar prinderea unei fantome şi descâlcirea misterului care o înconjura, nu era deloc o sarcină uşoară pentru Tom Bell. Gândurile sale, tot mai bântuite de această formă de existenţă inumană care apărea şi dispărea, mereu în alt loc, hrănindu-se numai cu sânge nevinovat, se revoltau împotriva propriei sale legi, a asprei sale legi care abia eclozase din conştiinţa sa şi încă nu-şi încordase muşchii. Când oare va fi ea aprobată pe deplin?

În luptă cu demonul. Chinuit de acel gând care-i întreţinea flacăra insistenţei, şeriful Tom Bell se lasă înşfăcat de demonul speranţei şi al încrederii în sine, şi se azvârle cu toată energia în necunoscut. Un zbor spre absolut care se termină întotdeauna la fel – o nouă victimă, o nouă izbândă a „fantomei”. Iar el îşi închipuia că va reuşi până la urmă imposibilul, s-o prindă.

Anton Chigurh este întotdeauna de negăsit. Tom Bell dă mai departe ascultare demonului din el, rămâne pe poziţii, continuă urmărirea. Dar, ca o cruzime a sorţii, tot mai mulţi oameni sunt ucişi, tot mai mulţi bătrâni. Un fel de avertisment dat propriei sale slăbiciuni? Semnalul unei involuţii?

Leadership: Ambiţia ta de a evolua se bazează pe o filosofie centrată exclusiv pe ideea: "Am făcut din întunericul vieţii mele o misiune imposibilă" ?

În tine stăpâneşte demonul excesului? Cazi în plasa unei false identităţi? Cât de mult trebuie să se schimbe evenimentele pentru ca tu să te adaptezi la realitate? Te azvârli în necunoscut şi continui să rătăceşti într-o goană nebună după “fantome”? Te confrunţi cu un Alter-Ego autoimpus? Dai ascultare demonului din tine, continui o urmărire fără rost care îţi deformează percepţia asupra posibilităţilor de schimbare şi asupra propriului tău rol?

O decizie neinspirată, centrată exclusiv pe ideea "Am făcut din întunericul vieţii mele o misiune imposibilă", este să continui să trasezi noi orizonturi ambiţiei tale chiar şi atunci când te deplasezi în direcţia opusă evoluţiei tale. Potenţialul formei de a fi constant într-o situaţie de autoevaluare şi potenţialul formei de a satisface cerinţele unei conştiinţe care vrea să înfrunte lumea, depinde de latura dependenţei de sine.

Dependenţa de sine este reflectarea imaginii unei realităţi subiective care ia naştere prin concepţia că lumea a fost creată după tiparele impuse de jocul destinului, totul raportându-se la timp. Este echivalentul selectării unui crez în care pulsează permanent contestarea propriei capacităţi de a face faţă cerinţelor unui rol măreţ. Aşadar, la crearea dependenţei de sine participă tendinţa de a te hrăni neîncetat cu iluzii de autorealizare, autoputere şi de autopromovare, în încercarea de a accede acolo unde zarurile nu-ţi sunt favorabile.

Leadershipul este rezultatul unei opţiuni ferme ce corespunde unui scenariu în două etape: mai întâi îţi analizezi motivele pentru care te-ai potrivi unui rol major, apoi revii pe drumul tău normal. Altfel vei suporta consecinţele vulnerabilităţii tale în faţa neprevăzutului şi a paradoxurilor.

Această opţiune poate aduce un plus de valoare caracteristicilor tale de bază, sau poate activa acea parte din tine, acel “demon” - un alt fel de Ego, care îţi poate deforma percepţia asupra realităţii şi asupra a ceea ce eşti capabil să faci.

Un dezacord între “a fi” şi "a nu fi” prea bătrân pentru o nouă experienţă, poate merge prea departe, până la antagonismul dintre realitate şi iluzie. Este o stare de degradare a identităţii acordate ţie datorită locului, funcţiei, rolurilor, statutului care îţi revin în societate – dar care nu face cinste leadershipului.

A te încrede în tine însuţi este calea către succesul suprem, şi oricine poate să îmbine curajul, integritatea, capacitatea şi ambiţia pentru a schimba evenimentele prin propriul exemplu. Însă pentru a te califica pentru statutul de lider, trebuie să eviţi efectul de “prea încărcat” asupra zonei tale de dezvoltare. Acel efect nedorit de topire a propriei individualităţi relaţionale, a cărei primă realitate este de a te ţine constant în şah.

Cred că urmatoarea zicală se referă la aşteptările prea înalte ale fiecărui lider depăşit de propriile limite: “Dacă îţi schimbi poziţia faţă de soare, nu înseamnă că lumea se învârte în jurul tău.

Abţine-te să culegi roadele propriului tău demon care îţi cere cu încăpăţânare să fii mai mult decât îţi permit limitele.

Abţine-te să-ţi lărgeşti orizontul dincolo de graniţa cu echilibrul. Nu-ţi schimba poziţia faţă de reperele cele mai înalte ale leadershipului, unicele valide, adânc înfipte în terenul uman-socio-profesional, ce pot fi identificate şi descrise printr-un singur efort de virtute: “Să te înfrânezi de la excesul de a fi în orice ai întreprinde”.

Este momentul să te retragi din viaţa profesională? Continui să încerci să te adaptezi la un mediu ostil, indiferent de consecinţele pe care le atrage după sine refuzul tău?

Şeriful Tom Bell este materializarea unei metafore care poată fi înţeleasă în felul următor: toţi suntem mânaţi de o forţă invizibilă să ne aşternem un drum plin de reuşite, dar asta nu înseamnă să fim întru-totul de acord cu ea.

Legea aspră a bătrânilor exprimă urmatoarea realitate: pe măsură ce înaintezi în vârstă, chiar dacă voinţa ţi-e puternică, randamentul scade. Şi astfel ţelurile înalţe spre care aspiri nu mai pot fi îndeplinite. În acest context, trebuie să ştii când să pui punct. Iar de vrei s-o iei de la capăt, trebuie să-ţi alegi calea adecvată.

Îngenunchezi în faţa unei voinţe smintite? Adopţi o linie sceptică în legătură cu posibilitatea depăşirii situaţiei în care te afli? Adopţi un comportament stereotip, egocentric, în acele circumstanţe pe care nu le controlezi? Rămâi mereu în acelaşi punct, în toate demersurile pe care le desfăşori şi cu toate convingerile pe care le ai?



* Notă: “No Country for Old Men (2007)"

 


Ultimele articole accesate de cititori:

  1. Alchimistul (II)
  2. Alchimistul (I)
  3. Tango to Evora
  4. Lily was here

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
decoration
Despre | Site Map | Termeni si conditii | Parteneri | Feedback | RSS Feeds
© Neculai Fantanaru - Toate drepturile rezervate

Like Us On Facebook

Subscribe to us