Legea aspra a batrânilor (I)

Înfrunta demonul din tine, fara sa te mentii ancorat în iluzia evolutiei pe care el ti-o impune insistent.

Era într-un perpetuu delir. Dintre toate iluziile ce se puteau naste în creierul acestui batrân serif din Desert Aire, cea mai ridicola era ambitia de a nu renunta la scopul sau. O lumina de nemurire, o odisee a spiritului se înalta peste relativitatea si contingenta întâmplarilor fatale ce trageau palme banalului cotidian.

Numele lui era Ed Tom Bell. Scopul vietii lui, tot mai aprig, mai apasator, mai înrobitor, devenise destul de clar pe masura ce evenimentele capatasera proportii: prinderea si arestarea lui Anton Chigurh, nemilosul asasin, aceasta fantoma blestemata, un soi de Hector Barbossa care împrastia spaima numai cu numele si pe care întunericul îl ascundea foarte bine în corabia fatalitatii.

Dar prinderea unei fantome si descâlcirea misterului care o înconjura, nu era deloc o sarcina usoara pentru Tom Bell. Gândurile sale, tot mai bântuite de aceasta forma de existenta inumana care aparea si disparea, mereu în alt loc, hranindu-se numai cu sânge nevinovat, se revoltau împotriva propriei sale legi, a asprei sale legi care abia eclozase din constiinta sa si înca nu-si încordase muschii. Când oare va fi ea aprobata pe deplin?

Leadership: Câtă fatalitate ești dispus să accepți în jurul tău doar pentru a-ți menține iluzia că încă ai control într-o confruntare care nu poate fi câștigată?

În lupta cu demonul. Chinuit de acel gând care-i întretinea flacara insistentei, seriful Tom Bell se lasa însfacat de demonul sperantei si al încrederii în sine, si se azvârle cu toata energia în necunoscut. Un zbor spre absolut care se termina întotdeauna la fel – o noua victima, o noua izbânda a „fantomei”. Iar el îsi închipuia ca va reusi pâna la urma imposibilul, s-o prinda.

Anton Chigurh este întotdeauna de negasit. Tom Bell da mai departe ascultare demonului din el, ramâne pe pozitii, continua urmarirea. Dar, ca o cruzime a sortii, tot mai multi oameni sunt ucisi, tot mai multi batrâni. Un fel de avertisment dat propriei sale slabiciuni? Semnalul unei involutii?

Ambitia ta de a evolua se bazeaza pe o filosofie centrata exclusiv pe ideea: "Am facut din întunericul vietii mele o misiune imposibila" ?

În tine stapâneste demonul excesului? Cazi în plasa unei false identitati? Cât de mult trebuie sa se schimbe evenimentele pentru ca tu sa te adaptezi la realitate? Te azvârli în necunoscut si continui sa ratacesti într-o goana nebuna dupa “fantome”? Te confrunti cu un Alter-Ego autoimpus? Dai ascultare demonului din tine, continui o urmarire fara rost care îti deformeaza perceptia asupra posibilitatilor de schimbare si asupra propriului tau rol?

O decizie neinspirata, centrata exclusiv pe ideea "Am facut din întunericul vietii mele o misiune imposibila", este sa continui sa trasezi noi orizonturi ambitiei tale chiar si atunci când te deplasezi în directia opusa evolutiei tale. Potentialul formei de a fi constant într-o situatie de autoevaluare si potentialul formei de a satisface cerintele unei constiinte care vrea sa înfrunte lumea, depinde de latura dependentei de sine.

Dependenta de sine este reflectarea imaginii unei realitati subiective care ia nastere prin conceptia ca lumea a fost creata dupa tiparele impuse de jocul destinului, totul raportându-se la timp. Este echivalentul selectarii unui crez în care pulseaza permanent contestarea propriei capacitati de a face fata cerintelor unui rol maret. Asadar, la crearea dependentei de sine participa tendinta de a te hrani neîncetat cu iluzii de autorealizare, autoputere si de autopromovare, în încercarea de a accede acolo unde zarurile nu-ti sunt favorabile.

Leadershipul este o opțiune fermă: îți clarifici motivele pentru un rol major și revii pe drumul tău, altfel rămâi vulnerabil în fața neprevăzutului și a paradoxurilor.

Aceasta optiune poate aduce un plus de valoare caracteristicilor tale de baza, sau poate activa acea parte din tine, acel “demon” - un alt fel de Ego, care îti poate deforma perceptia asupra realitatii si asupra a ceea ce esti capabil sa faci.

Un dezacord între “ a fi ” si "a nu fi ” prea batrân pentru o noua experienta, poate merge prea departe, pâna la antagonismul dintre realitate si iluzie. Este o stare de degradare a identitatii acordate tie datorita locului, functiei, rolurilor, statutului care îti revin în societate – dar care nu face cinste leadershipului.

A te încrede în tine însuti este calea catre succesul suprem, si oricine poate sa îmbine curajul, integritatea, capacitatea si ambitia pentru a schimba evenimentele prin propriul exemplu. Însa pentru a te califica pentru statutul de lider, trebuie sa eviti efectul de “prea încarcat” asupra zonei tale de dezvoltare. Acel efect nedorit de topire a propriei individualitati relationale, a carei prima realitate este de a te tine constant în sah.

Cred ca urmatoarea zicala se refera la asteptarile prea înalte ale fiecarui lider depasit de propriile limite: “ Daca îti schimbi pozitia fata de soare, nu înseamna ca lumea se învârte în jurul tau. ”

Abtine-te sa culegi roadele propriului tau demon care îti cere cu încapatânare sa fii mai mult decât îti permit limitele.

Abtine-te sa-ti largesti orizontul dincolo de granita cu echilibrul. Nu-ti schimba pozitia fata de reperele cele mai înalte ale leadershipului, unicele valide, adânc înfipte în terenul uman-socio-profesional, ce pot fi identificate si descrise printr-un singur efort de virtute: “ Sa te înfrânezi de la excesul de a fi în orice ai întreprinde ”.

Este momentul sa te retragi din viata profesionala? Continui sa încerci sa te adaptezi la un mediu ostil, indiferent de consecintele pe care le atrage dupa sine refuzul tau?

Seriful Tom Bell este materializarea unei metafore care poata fi înteleasa în felul urmator: toti suntem mânati de o forta invizibila sa ne asternem un drum plin de reusite, dar asta nu înseamna sa fim întru-totul de acord cu ea.

Când încerci sa-ti urmezi scopul vietii si, o data cu el, dobândirea unei noi întelegeri a lucrurilor, aminteste-ti ca ceea ce te poate doborî este deprinderea vointei tale de a functiona dupa regulile conditionate de evenimentele pe care nu le poti împiedica sa se întâmple.

Legea aspra a batrânilor exprima urmatoarea realitate: pe masura ce înaintezi în vârsta, chiar daca vointa ti-e puternica, randamentul scade. Si astfel telurile înalte spre care aspiri nu mai pot fi îndeplinite. În acest context, trebuie sa stii când sa pui punct. Iar de vrei s-o iei de la capat, trebuie sa-ti alegi calea adecvata.

Îngenunchezi în fata unei vointe smintite? Adopti o linie sceptica în legatura cu posibilitatea depasirii situatiei în care te afli? Adopti un comportament stereotip, egocentric, în acele circumstante pe care nu le controlezi? Ramâi mereu în acelasi punct, în toate demersurile pe care le desfasori si cu toate convingerile pe care le ai?

* Nota: “No Country for Old Men (2007)"