Legea tămăduirii

Fii un om de mare caracter prin plasarea propriilor practici în zona unui eveniment menit să intre în conştiinţa oamenilor drept un punct critic ce poate fi evitat.

Nu regret că m-am aflat în acea zi în locul nepotrivit, fiindcă atunci, din fericire, am învăţat o lecţie preţioasă. Dar fac oare bine povestindu-vă ce chestie ciudată mi s-a întâmplat? Cred că da, fiindcă acea întâmplare nu face parte din acele lucruri pe care este mai bine să le trec sub tăcere.

Mă aflam într-un spital alături de unul din colegii mei cei mai buni din timpul facultăţii. Aşteptam pe cineva. Aveam sentimentul că voi petrece toată ziua acolo, în sala de aşteptare. Şi dintr-o dată, în timp ce mă pierdeam în gânduri, dintr-o cameră alăturată se auzi strigătul unui om, a unui pacient în agonie, un strigăt disperat venit parcă din adâncul sufletului: „Mai bine m-ai lăsa să mor ! ”

Credeam că pacientul e pe cale să-şi dea viaţa, îmboldit de propria lui voinţă. Zeci de întrebări m-au covârşit, dintr-o dată, şi cred că şi pe colegul meu şi pe ceilalţi oameni din preajma noastră. Zeci de întrebări mi-au trecut prin minte, dar fără ca să le găsesc un răspuns.

Apoi, o linişte deplină s-a aşternut, ca şi cum pacientul şi-ar fi dat duhul, iar ultimele sale cuvinte, spuse cu un ton care, de ce să nu recunosc, a cam băgat spaima în mine, au sunat mai degrabă ca un avertisment: „Fugi cât încă mai ai timp”.

Leadership: Poţi să-ţi reconsideri atitudinea faţă de sensul vieţii prin formularea unei condiţii de apartenenţă la o experienţă de tipul "expunere la o situaţie de care îţi e teamă nivelul tău de anxietate", încât să-ţi rezervi dreptul de a nu fi supus unei decizii automate cu caracter semnificativ?

O jumătate de ceas s-a scurs în aşteptare, o aşteptare terifiantă, în care nu am putut decât să-mi imaginez cele mai negre scenarii, apoi uşa camerei s-a deschis. Doctorul, cuprins de o stare de linişte interioară, ieşi din cameră şi căută cu privirea o anumită persoană.

Chiar în acel moment, o doamnă de vârstă mijlocie, prea adânc însufleţită de zelul credinţei, dar cu inima bătând să-i spargă pieptul, se ridică imediat în picioare. Starea în care se afla aruncă un văl de tristeţe asupra mea şi a celorlalţi din jur.

- Timp de două ore m-am rugat lui Dumnezeu, din adâncul inimii. Spuneţi-mi vă rog, în ce stare se află soţul meu?

Doctorul, observând zdruncinările sufleteşti ale femeii, simţind cum sângele îi clocotea în vene, se grăbi să-i răspundă, pentru a nu-i întuneca şi mai tare spaima ce-o resimţea în adâncul fiinţei ei:

- Nu aveţi de ce să vă faceţi griji. Soţul dumneavoastră este acum în afara oricărui pericol. Mâine se va putea întoarce acasă.

Vă mărturisesc sincer că niciodată n-am văzut un om mai fericit. Clipa aşteptării fu cea mai cumplită pentru inima acelei doamne, în care fiecare secundă o lovea ca un ciocan de plumb. Dar la aflarea veştii că soţul ei este bine, că a fost vindecat complet, totul în ea s-a trezit la viaţă. Sensul vieţii ei părea evident: voia să-şi trăiască fericirea alături de soţul ei.

Am reuşit să-mi rezerv dreptul de a nu mă arunca în vâltoarea unei decizii automate cu caracter semnificativ, deci nu am dat un verdict (moral) dur şi nefavorabil acestei situaţii, nu am etichetat cu rea voinţă termenul „îngrijire spitalicească”, prin faptul că am pus în prim planul conştiinţei virtutea de a nu pune degetul pe rană, virtutea de a pune în acord sensibilitatea cu raţiunea de a nu trage concluzii înainte de a avea toate răspunsurile.

Leadership: Adopţi o poziție de fragilitate față de impactul unor posibile "şocuri" externe, sub dominaţia aparenţei unor divergenţe în interpretarea unui rezultat care poate fi exprimat prin două moduri: ca un strigăt de disperare, sau ca un gest de influenţă?

Cel mai greu lucru pentru un doctor este să stabilească diagnosticul just al pacientului şi să definească boala de care acesta suferă. Iar odată ce a făcut acest lucru, esenţial este acordarea tratamentului corespunzător. Doctorul trebuie să consulte pacientul, să depisteze particularităţile bolii raportate la bolnav, căci nu există durere fără cauză. El poate da impresia de fragilitate în ce priveşte calitatea şi profesionalismul serviciilor de îngrijire pe care le furnizează dacă emite un răspuns de alertă în faţa unor situaţii incerte. Fapt ce poate fi perceput ca un fel de strigăt de disperare a omului care e pe cale de-a scăpa definitiv de tortura unor gânduri dureroase. În medicină, aşa ceva nu este admis.

Pe cine se sprijină toate nădejdile pacientului? Pe cine se sprijină speranţele unui bolnav? Evident pe priceperea doctorului. Rolul doctorului, misiunea lui cea mai importantă şi totodată cea mai dificilă, este să facă tot ce-i stă în putinţă ca să-l vindece pe pacient, şi nu să-l consoleze prin vorbe. Niciun om care suferă de o boală foarte gravă şi este cuprins de o durere infernală nu ajunge să se însănătoşească complet şi nici măcar parţial, doar dacă este consolat cu gândul că se va face bine.

Totodată, rezultatul pe care îl oferă medicul faţă de starea de sănătate a pacienţilor săi poate fi perceput ca un gest de influenţă dacă este exprimat ca o incertitudine privind diagnosticul sau tratamentul, fiindcă astfel el se pune în ipostaza de "eveniment major", dominând situaţia printr-o accentuare a stării de confuzie, de aşteptare, de tensiune. Este o probă psihologică. În acest moment oamenii devin tot mai nerăbdători, aşteaptă un răspuns pozitiv, dar în această stare de aşteptare plină de emoţii ei ar fi capabili să facă orice pentru ca vestea cea bună să ajungă la urechile lor. Este o luptă între puterea de "Dumnezeu" a doctorului şi sensibilitatea oamenilor de rând.

Un pacient este cu adevărat fericit numai şi numai atunci când ajunge să se bucure din nou de sănătate, nu atunci când doctorul îi insuflă gânduri pozitive. Degeaba încerci să încurajezi un pacient care suferă de dureri groaznice, acesta nu se va simţi mai bine datorită cuvintelor tale pline de optimism şi de speranţă. Când un pacient îi spune doctorului: „Mai bine m-ai lăsa să mor”, fii sigur că e cuprins de dureri atât de groaznice încât ori îl faci bine, ori nu. Încurajarea pacientului în momentele cele mai critice nu are nicidecum un efect spectaculos de vindecare totală. Totuşi nu trebuie să minimalizăm nici puterea cuvintelor care au de multe ori efect complementar terapiei.

Leadership: Ai puterea de a crea sentimentul de obligație faţă de cursul unui eveniment care devine tot mai presant, luând în considerare toate complicaţiile posibile ale unui "moment al adevărului"?

Rolul unui lider, misiunea lui cea mai importantă şi totodată cea mai dificilă, este de asemenea, să facă tot ce-i stă în putinţă ca să "însănătoşească" pe deplin traiul oamenilor, nu să-i consoleze cu vorbe încrezătoare şi pline de optimism, nu doar să le făgăduiască fericirea în locul deznădejdii de care sunt cuprinşi.

Oamenii urmează pe acel individ care are capacitatea să mânuiască lucrurile intangibile, adică pe acela care este capabil să caute în adâncul sufletelor lor, să simtă ceea ce simt ei şi reuşeşte să le redea fericirea. Numai cel care îi poate vindeca pe oameni, atât sufleteşte cât şi trupeşte, oferindu-le sprijin moral dar şi material, poate câştiga cu adevărat admiraţia, respectul şi încrederea lor. Iar aşa cum am spus de nenumărate ori, medicii sunt de departe singurii care au cea mai mare influenţă asupra oamenilor, de toate vârstele, de toate naţiile, în orice loc s-ar afla.

Dacă ar fi să-mi imaginez liderul ideal, el ar fi fără umbră de îndoială aidoma unui medic. Un medic care să-şi dea seama care este capacitatea de performanţă a oamenilor, starea lor de sănătate şi factorii care o influenţează. Un medic capabil să-i ţină pe oameni departe de orice fel de boală sau afecţiune (stresul, oboseala, lenea, insatisfacţia, anxietatea, nervozitatea, etc), şi să le redea vitalitatea. De asemenea cred că liderul ideal trebuie să aibă o capacitate analitică deosebită şi să dispună de metodele de „terapie” adecvate, inclusiv de „terapie verbală” ca mijloc complementar.

Dacă arunci o privire asupra istoriei recente, vei vedea că oamenii ca Bill Gates, John D. Rockefeller, Thomas Edison, Michael Dell, se află în capul listei celor mai buni „medici”. Ei au devenit giganţi financiari, clădind imperii fabuloase, „însănătoşind” cât mai mult traiul oamenilor.

Madonna, regina necontestată a muzicii pop, se implică intens în acte de caritate îndreptate spre regiunile sărace ale Africii. Datorită ei mulţi oameni sunt mai sănătoşi şi au o viaţă mai bună. Nu cred că Madonna a terminat facultatea de medicină, dar cu siguranţă are aptitudini de tămăduitor, pentru că, prin implicarea ei constantă în ajutorarea oamenilor, a salvat mulţi bolnavi de la moarte şi a îmbunătăţit traiul de viaţă al multor africani.

Momentul adevărului este sinonim cu acea forţă a caracterului obţinută numai prin experienţa de a vedea suferinţa celorlalţi drept un prilej de a-ţi etala latura morală a personalităţii, cunoştinţele avansate într-un domeniu, sarcina de a te purta cu multă afecţiune, şi capacitatea de a discerne situaţiile prin exercitarea discernământul autentic.

Legea tămăduirii se dezvăluie numai celor care ştiu să vindece sufletul omului înainte de a-i vindeca rănile trupului, considerând ca prim mijloc de comparaţie acel imperativ al devenirii: "Nu lua niciodată drept un afront la adresa propriilor convingeri ceea ce ţi se prezintă ca unică opţiune într-un context fragil, de mare însemnătate.”