ro  fr  en  es  pt  ar  zh  hi  de  ru
ART 2.0 ART 3.0 ART 4.0 ART 5.0 ART 6.0 Pinterest

Mâna dreaptă a hegemonului

On Ianuarie 12, 2010, in Leadership Impact, by Neculai Fantanaru

Construieşte-ţi o personalitate foarte puternică, pentru ca oamenii să se alinieze necondiţionat convingerilor, idealurilor şi acţiunilor tale.

În faţa lui Dionysios, comandantul corăbiilor Foceei, s-a prezentat un viteaz pe nume Dorieus. Dorieus era un luptător extraordinar ce putea să înfrunte patru sau chiar cinci soldaţi odată şi să iasă învingător. Neînfricat, el se avânta mereu în lupta doar de dragul de a lupta. Era un luptător de temut. Însa nu avea aptitudini de lider. Prefera mai degrabă să slujească un comandant puternic decât să conducă el însuşi o armată. De aceea a insistat să fie primit în serviciul lui Dionysios pentru a lupta împotriva perşilor.

Dionysios l-a întrebat:

- De ce te oferi să-mi slujeşti mie, un amărât de comandant, care nici măcar o brăţară de aur nu are pe mână, care luptă doar pentru gloria oraşului său şi pentru propria lui glorie?

Dorieus, ştia că Dionysios era un bărbat aprig şi sever, care îşi forţa adesea echipajul să vâslească până la epuizare şi care, hipnotizat de propria ambiţie, era gata să lupte până la ultimul soldat. I-a spus:

- Dacă îţi cer să mă primeşti în echipajul tău, o fac doar pentru a-mi respecta principiile de luptător. Cu plată sau fără plată, prefer mai degrabă să lupt pe o corabie cu vâslaşi ce se supun ordinelor comandantului lor, decât pe una al cărei echipaj îşi alege sau îşi goneşte comandantul după cum bate vântul. Cred că tu eşti singurul comandant potrivit într-o luptă navală cu perşii.

Poţi să "împingi" întreaga forţă a oamenilor spre careul leadershipului tău?

Dorieus, cel mai iscusit şi mai de temut luptător de la acea vreme, a fost în măsură să prevadă de partea cui va fi victoria şi de partea cui înfrângerea în bătălia cu perşii. El şi-a dat seama imediat că Dionysios era un om foarte ambiţios din fire, care ştia cum să folosească forţa echipajului său unit şi ştia cum să se angajeze într-o luptă. Nu ar fi încercat nicidecum să i se alăture dacă ar fi fost un om şovăielnic, fără tărie de caracter şi hotărâre de fier şi, mai ales, daca nu ar fi avut o minte luminată.

Invincibilitatea unui echipaj depinde de comandant, vulnerabilitatea lui tot de el. Dionysios, la rândul lui, era un conducător atât de viteaz încât şi-ar fi dat viaţa pentru oricare dintre oamenii săi, chiar dacă era foarte server cu ei şi de foarte multe ori îi forţa să muncească până îi lăsau puterile.

Era genul de conducător care nu le spune niciodată oamenilor: „Nădăjduiesc să câştig această bătălie”, ci pe un ton de siguranţă nestrămutată: „Vom câştiga această bătălie”. Atât de sigur era de victorie, de abilităţile sale de conducător, încât inspira tuturor curaj şi încredere, inspira acea forţă impresionantă de care au oamenii mare nevoie pentru a se considera de neînvinşi.

Nu de numărul oamenilor depinde soarta unei bătălii, ci de calităţile lor

Oamenii cu adevărat puternici vor să iasă întotdeauna învingători sau să facă parte din tagma învingătorilor. Dorieus era un astfel de om. Vroia să lupte împotriva perşilor – duşmanii săi cei mai vechi, dar avea nevoie de o forţă conducătoare.

Aşa că s-a aliat lui Dionysios, devenind imediat mâna lui dreaptă. Împreună au luat parte la mai multe bătălii, acţionând mereu în tandem. Dionysios era un extraordinar navigator, un excelent căpitan, era forţa motrice care furniza energiile necesare pentru reuşită, dar nicidecum un luptător fantastic ca Dorieus. La rândul său, Dorieus, prin calităţile sale excepţionale de luptător, era stâlpul de rezistenţă al lui Dionysios, temelia solidă, oferindu-i un motiv în plus de siguranţă în luptele cu perşii, ajutându-l să dăinuie şi să învingă.

Nevoia unei mâini drepte de nădejde

Niciun conducător, oricât de iscusit ar fi, oricât de curajos şi de bine organizat ar fi, nu-şi va putea duce la îndeplinire planurile dacă nu va avea lângă el un om de bază, o mână dreaptă de nădejde, care să intervină atunci când situaţia se agravează, care să-i completeze lipsurile şi care să-i adauge valoare.

Prin urmare, cel ce doreşte să se ridice mai mult deasupra oamenilor şi să-şi atingă scopurile va fi nevoit să îşi caute o mână dreaptă care să-l urmeze de bunăvoie şi care să fie mereu lângă el, mai ales când merge pe căi bătătorite.

Concluzie: Totdeauna un lider trebuie să desemneze un adjunct sau un înlocuitor pentru situaţiile în care temporar lipseşte sau se află în incapacitatea de a-şi exercita atribuţiile (în prezent există această cerinţă precizată în diferite reglementări şi legi).

Acest înlocuitor trebuie astfel ales încât să continue strategia sau politica liderului, dar în acelaşi timp amândoi trebuie să aibă interese convergente. Dacă apar divergenţe între ei, acestea vor produce destabilizarea echipei şi alterarea coeziunii lor.

Prin urmare un conducător are absolută nevoie de „o mână dreaptă” şi în nici într-un caz de „un picior stâng” care sa-i pună beţe în roate.



* Notă: Mika Waltari - Etruscul, editura Polirom, 2002.

 


Ultimele articole accesate de cititori:

  1. Alchimistul (II)
  2. Alchimistul (I)
  3. Tango to Evora
  4. Lily was here

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
decoration
Despre | Site Map | Termeni si conditii | Parteneri | Feedback | RSS Feeds
© Neculai Fantanaru - Toate drepturile rezervate

Like Us On Facebook

Subscribe to us