Manuscrisul viu al veșniciei
A vedea în fiecare moment al vieții o reflectare a eternității înseamnă a descoperi ordinea ascunsă a lumii.
Într-o seară care părea smulsă dintr-un timp paralel, între două furtuni de praf și liniștea adâncă a unei nopți fără nume, am întâlnit un beduin iordanian. El mi-a vândut un obiect ruginit, un astrolab ce părea uitat de secole și care – susținea el – nu măsura stele, ci gesturi. Mâna lui tremura puțin, poate de bătrânețe, poate de povara unei revelații pe care trebuia s-o dea mai departe. Mi-a spus că plăcile acelui instrument nu cartografiau stele, ci urme de dorință, de teamă, de mândrie, de milă – emoții sedimentate precum straturile unei planete care, deși uitată, încă pulsează. Am simțit atunci că nu întâmplător a ajuns la mine.
Astrolabul acela nu trasa drumuri pe boltă, ci deschidea orizonturi nevăzute. Părea o hartă tăcută a felului în care Cerul își face loc în om. Și, printr-un soi de revelație discretă, am început și eu să văd urmele divine în gesturile simple ale vieții. Totuși, ceva din mine se frângea, asemenea unui vas de lut, prin acceptarea faptului că doar prin zdrobire poate răsări lumina dinăuntrul sufletului. Nevăzutul se ordonează abia când refuzi vitraliile lumii.
Asta încerca să mă învețe astrolabul dăruit de întâmplare. Într-un timp în care oamenii își vând sufletul pentru o poză reușită, iar visele sunt editate în filtre lucioase, Dumnezeu nu a făcut omul doar ca să-l privească de sus. L-a plămădit pentru a locui în el, cu tot cu suferințe, bucurii și mirări. Și nu doar îl locuiește, ci trăiește prin el – cu fiecare vis pe care-l îngropăm și cu fiecare speranță care mai răsare în colțul ochiului. Iar într-un univers în care totul se stinge, singura formă de rezistență autentică este povestea fiecărui om. Povestea pe care Dumnezeu o trăiește ca și cum fiecare viață ar fi parte din El, iar fiecare suflet, o pagină din Cartea Sa nesfârșită.
Leadership: Cum transformi experiențele și sentimentele nespuse într-un limbaj expresiv, astfel încât povestea ta să aibă un impact puternic asupra lumii întregi?
Luna, în noaptea aceea, părea sângerândă. Am știut că era o chemare. Nu am putut deloc să dorm. Astrolabul îmi tremura în mâini, de parcă un nerv universal îmi pulsa direct în încheietură. L-am rotit, iar discurile lui au făcut clic pe aliniamente străvechi. Am auzit parcă respirația eternului, Athora Vendiss, dezvăluind taina nerostită a începuturilor. Și mi-a fost clar că veacurile nu schimbă nimic, doar culoarea corturilor și sunetul rugăciunii. În rest, dorințele oamenilor sunt aceleași, greșelile identice, iar Dumnezeu – tăcutul martor – străbate toate poveștile, retrăindu-le ca un poet anonim.
Apoi, am observat ceva uimitor. Pe marginea instrumentului era inscripționat ceva ce părea inițial o metaforă, dar care s-a dovedit a fi o revelație: "Știința urcă la cer". Un adevăr sculptat în bronz. Dar ce înseamnă, de fapt, să urci spre cer? Nu-i oare drumul spre stele pavat cu întrebări despre inima omului? Și nu-i oare sufletul cercetătorului un templu prin care urcă mai repede luminile decât rachetele?
Acel clic al astrolabului a fost ecoul unei revelații. Din el, o rază subtilă a țâșnit și s-a lăsat dusă spre vârful frunții mele – și de acolo, lumina a început să scrie singură. Am înțeles că în noi există o cartografie divină, dar prea puțini sunt cei care o mai consultă. Oamenii se pierd în hărțile goale ale succesului efemer, fără să știe că singurul lucru care contează în lumea asta este acea poveste miraculoasă pe care Dumnezeu vrea s-o trăiască în fiecare om care crede cu adevărat în minuni, și în El.
Acesta este cel mai bine păstrat secret al lumii: povestea vieții pe care o scrii, astfel încât Dumnezeu s-o trăiască prin tine.
Leadership: Poți modela existența ta într-o întrupare a visului ce deschide orizontul cunoașterii, încât viziunea ta să clarifice taina ascunsă în însăși creația divină?
Unde mai sunt cei înzestrați cu darul lui Aladin de a stăpâni o lampă fermecată? Unde mai sunt cei norocoși care navighează ca Sinbad prin cele mai primejdioase călătorii? Și unde sunt cei, precum Ali Baba, care găsesc cuvântul secret prin care se deschide comoara imensă ascunsă într-o peșteră de munte?
De fapt, poveștile acestea nu erau despre magie, ci despre credința unor oameni prin care viața s-a preschimbat în minune, pentru că Dumnezeu a trăit-o împreună cu ei. Dar acum, nu mai există povești miraculoase, fiindcă oamenii nu mai au visuri, iar Dumnezeu nu mai poate trăi nicio minune. Asta e marea tragedie a lumii. Omul, creația Domnului, nu mai deschide poarta visului în care Dumnezeu să se arate prin minuni. Căci numai cei ce păstrează puritatea sufletului în zgomotul lumii reușesc să transforme viața într-o aventură miraculoasă. Ceilalți… doar imită mișcările, urmând tipare străvechi, în care bucuria a devenit reclamă, iar extazul o caricatură.
Și iată-mă aici, scribul slavei necuprinse, cel ce nu a căutat succesul, ci adevărul din vis. Cel ce nu a alergat după faimă, ci după sens. Pesemne că mâna mea, de atâtea ori obosită, a fost condusă de o forță ce n-am îndrăznit s-o numesc altfel decât El – Dumnezeu care scrie prin mine și trăiește prin povestea mea o filă de veșnicie, prefăcând-o în rugăciune.
Era ca și cum Dumnezeu însuși mi-ar fi șoptit: "Scrie. Nu pentru tine, ci pentru cel ce va visa citindu-te."
Și am scris. Dar am scris pentru cel ce nu s-a oprit din căutarea minunii; am scris povestea emoționantă care îl face pe Dumnezeu să trăiască din nou în suflarea fiecărei clipe.
Leadershipul are o axiomă simplă: realitatea își schimbă decorul dacă îți proiectezi viziunea spre înălțimi.
În manuscrisul viu al veșniciei se scriu destinele oamenilor excepționali și urmele lui Dumnezeu, ca într-o poveste învelită în vraja celor o mie și una de nopți. Sigur că povestea nu e doar a mea. Pentru că în acel astrolab ruginit am găsit nu doar povestea omului, ci și pe Dumnezeu, trăind-o clipă de clipă, prin fiecare dintre noi. Și poate că în acea seară fără nume, primind din mâinile tremurătoare ale beduinului un instrument care înregistra emoții în loc de poziții astronomice, am fost pregătit să înțeleg că divinul nu se află în înălțimi, ci se modelează în zbuciumul sufletului uman.
Dumnezeu nu se revelează în poveștile plictisitoare care se repetă de atâtea mii de ani, ci numai în cele care sunt minuni.
