ro  fr  en  es  pt  ar  zh  hi  de  ru
ART 2.0 ART 3.0 ART 4.0 ART 5.0 ART 6.0 Pinterest

Mărturisirea

On Martie 05, 2015, in Leadership On/Off, by Neculai Fantanaru

Priveşte înspre trecut şi înspre logica întâmplatului, încât să reuşeşti saltul peste prăpastia care desparte lumea aparenţelor de loialitate de lumea rolului asumat cu luciditate.

- Nu, nu te învinovăţesc Edmond, nu, nu te urăsc, prietene! Pe mine mă învinovăţesc şi mă urăsc! Nemernică ce sunt! strigă Mercedes împreunându-şi mâinile şi înălţându-şi ochii spre cer. Am fost pedepsită. Aveam credinţă, dragoste, nevinovăţie, toate aceste trei haruri îngereşti şi, netrebnica de mine, m-am îndoit de Dumnezeu. Te-am lăsat să mori… N-ar fi trebuit să-mi salvez bărbatul, oricât de vinovat ar fi fost el? Şi totuşi, Doamne, am ajutat la moartea lui prin laşa mea lipsă de simţire, prin dispreţul meu, nevoind să-mi amintesc că pentru mine se făcuse el sperjur şi trădător !

Monte Cristo înaintă cu un pas şi îi întinse mâna tăcut.

- Nu, spuse Mercedes, retrăgându-şi mâna cu blândeţe, nu mă atinge. Eu am fost cea mai vinovată. Toţi ceilalţi au fost îmboldiţi de ură, de lăcomie, de egoism, numai eu m-am purtat aşa din laşitate. Ei doreau, eu mă temeam. Nu, nu mă atinge Edmond. Te gândeşti să-mi spui un cuvânt de alinare, simt asta. Nu mi-l spune: păstrează-l pentru alta. Eu nu sunt vrednică de el. Iată...(ea îşi descoperi faţa pe deplin). Iată, suferinţa mi-a albit părul, ochii mei au vărsat atâtea lacrimi încât s-au înconjurat de cearcăne vinete, fruntea mi s-a brăzdat.

Tu, dimpotrivă, Edmond, ai rămas tot tânăr, tot frumos, tot mândru. Şi asta din pricină că ţi-ai păstrat credinţa, că ai avut putere, că te-ai încrezut în Dumnezeu, iar Dumnezeu te-a sprijinit şi te-a apărat. Eu am fost laşă, mi-am renegat dragostea, iar Dumnezeu m-a părăsit, şi iată-mă ! *

Leadership: Judeci faptele în contextul unei perspective în care omul apare ca o realizare după care se poate sau nu se poate pune punct?

Întotdeauna este necesar să intervină o ruptură, o smulgere din matcă pentru ca oamenii să-şi arate adevăratul lor chip. Valoarea omului poate să rezide din depăşirea unei situaţii dificile, dar în urmă rămâne întotdeauna amintirea, golul acela nevăzut, dar palpabil, pe care nu îl poate umple decât o nouă conştiinţă de sine în acord cu o nouă perspectivă de viaţă.

O anumită integritate a faptei, a consecinţelor şi a motivelor care pot determina luarea unor decizii, dincolo de ceea ce semnifică convenţia dintre o personalitate cu rol de „Cal Troian” şi o altă personalitate cu efect „Flamenco” (deziluzie), este cheia în marea confruntare între ceea ce te atrage - dar te destramă, şi ceea ce te alungă - dar te izbăveşte.

Există în colţul convenţiei dintre aceste două personalităţi, o identitate perfectă între cauzalitate şi faptă, identitate pe care toleranţa şi actul de cumpătare nu pot zdruncina din temelii precaritatea rămasă în picioare.

Cine vrea să reuşească saltul peste prăpastia care desparte cele două lumi, una a aparenţelor de loialitate şi cealaltă a rolului asumat cu luciditate şi responsabilitate, trebuie să privească înspre trecut şi înspre logica întâmplatului care nu poate fi dată înapoi.

Întâmplatul este contextul în care se produce ruptura, în care se resimte o oboseală de ordin emoţional sau mental, caracterizată prin aşteptări scăzute cu privire la evoluţia omului - atâta timp cât adevărul care duce la aşa-numita dovadă a slăbiciunii sale nu este considerat relativ, ci sălăşluieşte continuu în sufletul celui trădat şi renegat. Fapta incriminatorie faţă de care nu există nicio suspiciune, dă adevărului, chiar dacă doare, chiar dacă răscolește sufletul, puterea să lucreze în conştiinţă.

În ce priveşte leadershipul, se ţine cont de însemnătatea gestului de implicare care induce o valoare adăugată unică, dar în acelaşi timp reclamă o reflecţie mai largă, care poate fi dureroasă, în privinţa materializării necesităţii de a te regăsi, de a-ţi cunoaşte punctele tari şi slabe, făcând lucrurile să se mişte din nou în jurul tău.

Dacă ai înţeles leadershipul, atunci ştii că nu prea este posibil să fii prezent în două locuri: într-un timp în care să-i fi cântat cuiva în strună, în încercarea de a-l modela, fără să ajungi la niciun rezultat, deci un timp în care tu nu-i aparţii. Şi un timp în care să aşezi frumos în bagajele inimii acelui om un cristal strălucitor care să reflecte propria ta realitate.

Parafrazând ceea ce spunea evanghelistul scoţian Oswald Chambers, ar trebui reţinut: „Învaţă să distingi între ceea ce te izolează - protejându-te de ceilalţi oameni, şi ceea ce te menţine la înălţime - separându-te de ei”.

Mărturisirea evidenţiază acea înfăţişare a faptelor când devii conștient de adevărul cel mai înalt, pe care poţi să-l accepţi şi să rămâi neclintit în faţa lui. Sau poţi să-l maschezi puţin, să nu-ţi joci toate cărţile la o singură mână, sau chiar să-l ascunzi complet, riscând să ajungi în ipostaza de victimă.

Dacă vrei ca leadershipul să nu tindă spre declin, rămâi tot timpul ceea ce ai fost înaintea faptei, înainte de a-ţi îndemna raţionamentul să găsească argumente prin care să favorizezi prescrierea ei. Nu tergiversa judecarea unei cauze până la prescrierea faptei, rişti să devii victima propriei tale bunăvoinţe sau a propriei viziuni defectuoase.



* Notă: Alexandre Dumas - Contele de Monte Cristo, Editura Tineretului, 1957.

 


Ultimele articole accesate de cititori:

  1. Alchimistul (II)
  2. Alchimistul (I)
  3. Tango to Evora
  4. Lily was here

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
decoration
Despre | Site Map | Termeni si conditii | Privacy | Parteneri | Feedback | RSS Feeds
© Neculai Fantanaru - Toate drepturile rezervate

Like Us On Facebook

Subscribe to us