Misterul privirii în roşu

Pictează-ţi viaţa în culorile sufletului, ca o modalitate de exprimare a propriilor trăiri în ansamblul unor învăţături care transcend timpul şi îţi gestionează responsabil destinul.

Nu mai simțisem niciodată ceva asemănător, nimic mai greu de îndurat. Şoapta firavă a emoțiilor mele părea a fi trecută prin comparația cu o colivie mică din aur. Nu mă recunoșteam liber, nu mă recunoșteam deloc. Eram bogat fără să mă recunosc eliberat din lumea imaginarului, ca un duh închis în propria-i sticlă. Cu un singur cuvânt bine ticluit, inspiraţional, flexibil, aş fi putut să mă eliberez total din propria-mi neputinţă, din această izolare de gheaţă care generase un puternic sentiment de singurătate, ca dintr-o poveste cu tâlc care ne precede pe toţi şi care, graţie cărţilor sapienţiale, se actualizează mereu la fiecare generaţie.

Speranţa era tot îndepărtată. Şansa de a fi eu însumi era şi mai îndepărtată. Cuvintele-mi rămâneau în urma conştiinţei care striga în surdină “îndurare”. Nici argumentele invocate de estetica artei nu-mi veneau prea mult în ajutor. Şoapta unui trandafir “Double Delight” aflat în preajma mea îmi bucura sufletul mâhnit de atâta zbucium, acordându-se rodului unei noi forme de interiorizare trecută prin creaţia de atelier a unui pictor care nu și-a putut expune la timp pânzele pictate, pierzând șansa de a fi laureat.

Gândurile trecute prin filtrul emoţiilor erau mai mult iluminaţie decât pictură. Privindu-mă cu ochi de sfânt, cu o privire plină de dragoste, trandafirul mi-a împărtăşit o parte din experienţa spirituală întâlnită de-a lungul timpului la ceilalţi oameni care i-au fost aproape, ca pe un fel de traversare a spiritului de la un slujitor al lui Dumnezeu la un gospodar aflat în căutarea sufletului. Şi mi-a vorbit încântător, cu luare aminte, cu glas blând, prin vocea Tânărului Ioannis care pornise cu mult timp în urmă în căutarea lui Dumnezeu:

“Nu vedeam nici o valoare în ce-mi era la îndemână. Cine ştie, poate că tocmai acesta era destinul meu, blestemul meu. Iubirea, ştiinţa, Dumnezeu, toate îmi erau la fel de inaccesibile, pentru că ceva din mine mă împiedica să mă mulţumesc cu ce dobândeau ceilalţi. Nu eram nici bucuros, nici întristat de această descoperire. Melancolia inexprimabilă a inaccesibilului îmi dădea nişte fiori atât de stranii, încât nicio plăcere a simţurilor nu mi se părea că poate egala această voluptate subtilă şi aprinsă.”

Leadership: Caracterul mijlocitor al trăirilor tale, repetabile în fluxul liber al conştiinţei, pune accentul pe conceptul de providenţă suverană care îţi scoate în cale momentele şi contextele cele mai potrivite pentru a străluci pe plan spiritual?

Nu mi-e ruşine să recunosc cât de mult mi-au atins aceste cuvinte inima, aducând în prim plan însăşi raţiunea mea de a fi, fiorul sublim al idealului de a mă justifica în ipostaza de erou al unor întâmplări provenite din alte situaţii de viaţă, cu precădere în situaţia unei lipse a posibilităţii de a percepe o poveste dintr-o carte a nemuririi. Trandafirul are darul acesta de a iscodi sufletul omului, de a-i explora mintea, tot atât de bine precum o face pictorul atunci când îşi pavează drumul spre idealul de a face artă din natură.

Sufletul meu, plin de amintiri din altă viaţă, pare a fi rezultatul regăsirii mele într-un corp al naturii. Trandafirul este singurătatea mea, imboldul meu, trecerea mea de la uman la divin. Când sunt privit cu ochi de spirit al naturii, tot atunci când spiritul naturii îmi face plăcerea de a fi în mijlocul oamenilor, înţeleg cât sunt de mic şi de neînsemnat în faţa unei vieţi paralele care pare să aibă secretele ei, intersectându-se cu a mea în creuzetul unei trăiri unice.

Ceea ce am în vedere aici este tocmai deșteptarea ochiului de artist care îşi caută privirea într-o ipostază de contemplator al naturii, fiind capabil să realizeze o retrospectivă a vieții sale complexe, plină de evenimente, ciudat împletite de-a lungul unui vast spaţiu intermediar, dându-şi seama că trebuie să se bucure pe deplin de fiecare dintre momentele sale unice, indiferent cum sunt timpurile.

Dacă cunoașterea și-ar închide ochii, aşa cum florile îşi închid petalele noaptea, atunci ochii nu și-ar mai lărgi privirea spre un tărâm de dincolo de misterios, precum pictura unei poveşti sau a unui vis. Trandafirul este martor la fiecare secundă a vieţii mele trăită prin libertatea de a crede, prin constrângerea unui miracol exterior, a unui nou început, a unui strop de eternă tinereţe, in necessariis unitas, in dubiis libertas . Aceeaşi cunoaștere face ca ochii să trezească ceea ce este adormit într-o privire pe care timpul o numeşte Asphiroderto , şi căruia eu i-am atribuit semnificaţia de “triumf al jumătăţii sacre”.

Leadership: Creaţia ta inspiră fiorul sublim al idealului de a te justifica în ipostaza de erou al unor întâmplări provenite din alte situaţii de viaţă, cu precădere acelea care obligă la anumite concesii din partea ta?

În sfârşit, am înţeles de ce esenţa destinului Tânărului Ioannis este, pe alocuri, însăşi ţesătura destinului meu, asemenea unui drum puţin umblat către tărâmuri îndepărtate, într-o lume care nu obligă arta de a fi părtaşă la metamorfozele evoluţiei Pământului. Fiindcă tot ceea ce trăiesc în prezent trezeşte amintirile unei vieţi pline de patimi şi îndoieli, atât de multe temeri, un estado deprimente profundo, din jurnalul unui artist care nu a înţeles niciodată că arta de a fi tu însuţi este reflexia unei oglinzi care măreşte şansa unei vieţi colorată caleidoscopic, variată, plină de aşteptări.

După cum trandafirul compensează cu parfumul său starea de spirit a personalităţi aflate la confluența timpurilor şi mentalităților, tot astfel Tânărul Ioannis şi-a compensat amprenta lăsată asupra lumii cu loviturile unui destin care părea tot mai potrivnic, şi asta fiindcă Dumnezeu nu a legat spiritul învățăturilor sale de spiritul de iubire. El a crezut că ştiinţa poate domina totul în lume, oferind lumii întregi spiritul său de consolare și blândețe, de dreptate şi corectitudine. Dar ceea l-a împins spre dezamăgire, chiar spre deşertăciune, a fost incapacitatea de a-şi domoli orgoliul nemăsurat.

Nu lăsa pe nimeni să se joace cu sufletul tău, fiindcă nimeni nu ştie cât de multe a avut îndurat un suflet mare.

Tânărul Ioannis a permis orgoliului, înălţimea aceasta abruptă a spiritualităţii sale, să preia controlul asupra vieţii sale, când mai bine era să lase sensibilitatea atotstăpânitoare să-i conducă gândurile şi simţămintele spre fericirea omenească. Poate că ținea şi el între degete un foarte frumos trandafir de culoarea sângelui proaspăt, la fel ca toţi acei înţelepţi ce au înţeles că viaţa trăită numai în faţa sfinţeniei lui Dumnezeu este o viaţă a cărei flacără a fost aprinsă mai înainte ca ei să realizeze cât sunt de sfinţi.

Eu nu vreau să fiu un sfânt, atât de mândru şi de înţelept, fiindcă inima mea ştie numai semnificaţia trandafirului pe care îl dăruiesc celor ce sunt în stare să dea vieţii mele un sens, şi fericire. Sunt încrezător că sfinţenia mea este o formă a fericirii izbândită prin dăruire şi ambiţie.

Mi-a rămas arta, nimic mai mult decât creaţia, şi mesajul unui artist excepţional: “Fii arta pe care o păstrează în taină creaţia ta”. Mai bine este să las arta să-mi conducă sufletul, fiindcă prin pictură îmi exersez sensibilitatea şi tot prin pictură îmi pun sufletul în culoare, pe pânză. Astfel, învăţ să simt emoţia nematerială, acel fior pe care-l simte un trandafir la atingerea unui suprarealism subtil, cu puternice accente de înviorare a sufletului, a minţii şi a spiritului creator.

A străluci pe plan spiritual înseamnă să extragi din înţelepciunea naturii tale, a faptelor şi a emoţiilor tale, acea forţă care poate să dea sens vieţii tale, acea stare de mulțumire sufletească, intensă și deplină, care niciodată nu te limitează, ci te schimbă.

Misterul privirii în roşu poate fi desluşit prin înclinaţia artistului de a surprinde esenţa sufletului omenesc într-un tablou conceput să încânte doar privirile care te răscolesc până în adâncul ființei, acelea care opresc timpul în loc şi te fac să trăieşti nesfârşit anumite momente.

* Notă: In necessariis unitas, in dubiis libertas . - "În lucrurile necesare, unitate; în lucrurile discutabile, libertate";