ro  fr  en  es  pt  ar  zh  hi  de  ru
ART 2.0 ART 3.0 ART 4.0 ART 5.0 ART 6.0 Pinterest

Moştenitorul unei mari averi

On Iunie 21, 2015, in Leadership +50% Extra, by Neculai Fantanaru

Supune-te unei solide verificări a validităţii de om de mare caracter, prin utilizarea puterii gândirii care supravieţuieşte „morţii”.

- Acum înţeleg de ce mi-aţi dat întâlnire aici, în insula aceasta dezolată, în mijlocul unui ocean, în palatul acesta subteran, în mormântul acesta pe care şi l-ar putea dori chiar şi un faraon: fiindcă vă sunt drag, nu-i aşa conte? Fiindcă mă iubiţi îndeajuns ca să-mi dăruiţi una din morţile despre care îmi vorbeaţi adineaori, o moarte fără agonie, o moarte care să-mi îngăduie să mă sting rostind numele Valentinei şi strângându-vă mâna.

- Ascultă, Maximilien - adaugă contele cu glas tare, văd că durerea ta este nesfârşită. Totuşi, mai crezi în Dumnezeu şi nu vrei să-ţi dai sufletul pierzării.

- Conte, răspunse el cu tristeţe, ştiţi foarte bine că sufletul nu-mi mai este al meu.

- Ascultă, Maximilien, continuă Monte Cristo, tu ştii că eu n-am nicio rudă în lume. M-am obişnuit să te privesc ca pe fiul meu; ca să-mi salvez fiul, mi-aş jertfi viaţa şi cu atât mai mult averea. Vreau să spun că te gândeşti la moarte fiindcă nu cunoşti bucuriile vieţii pe care ţi le îngăduie o mare avere. Maximilien, aproape tot ce am îţi dăruiesc ţie. Cu o asemenea bogăţie vei putea ajunge la orice ai dori. Eşti ambiţios? Toate carierele îţi vor fi deschise. Mişcă lumea, schimbă-i faţa, fă lucruri nesăbuite dacă trebuie, dar trăieşte ! *

Leadership: Te separi de profunzimea sfâşietoare a trăirilor, căutând limitele extreme ale spiritualităţii care nu încetează să angajeze viaţa într-o autentică poveste menită să scoată în evidenţă gradul tău de a înţelege tainele unei inteligenţe superioare?

Fenomenul „Profunzime sfâşiată” determină o plasare a omului în raport cu sinele care critică şi pedepseşte, foarte apropiat de acea stare a indiferenţei capabilă să-l îndepărteze de năzuinţele spre libertate de gândire care îndeamnă la bine prin cuvânt şi faptă. Reflectat şi asupra celorlalţi, acest fenomen imprimă acea idee de respingere a tot ceea ce poate să-l confirme pe individ ca ființă investită cu conotaţii superioare.

Leadershipul este imaginea stăpânirii de sine rezultată din lupta împotriva prejudecăţilor, patimilor, limitelor, pornirilor, întristărilor care îţi înceţoşează viziunea şi convingerile. Adesea, omul trebuie să treacă prin disperare, durere, furstrare ca să ajungă la un nivel mai înalt de încredere, respect şi stimă de sine, încât temperamentul să se schimbe radical prin exersarea autocontrolului şi a verticalităţii, prin exersarea abţinerii de la a contracara un fenomen care oricum se întâmplă.

Omul ajunge la o conştiinţă fondată pe reprezentări ale realităţii care convin aşteptărilor sale pe măsură ce înaintează spre învăţătură şi putere, spre maturitate şi împlinire. Spiritualitatea contribuie a determina în individ o modalitate particulară de reacţie la gânduri şi sentimente, ca mijloc de adaptare la condiţiile sociale şi moralizatoare de existenţă. Spiritualitatea înseamnă de fapt să accepţi provocarea unor noi experienţe de viaţă, fără să-ţi condiţionezi conştiinţa să intre într-un impas definitiv.

Dar libertatea omului trezit din starea de confuzie, a omului care renaşte dintr-un declin temporar, caută întotdeauna limitele extreme: viaţa desăvârşită sau moartea rapidă. Ce-i drept, numai atunci când ea se manifestă ca reacţie la ceea ce omul trăieşte şi la ceea ce se întâmplă în jur, ca o componentă esenţială a unei atitudini active cu privire la ceea ce este însufleţitor, dar mai ales la ceea ce el trebuie să reprezinte în marea ecuaţie a existenţei.

Leadership: Încerci să îţi impui propriile convingeri asupra unei situaţii pe care simţi că n-o stăpâneşti, în conformitate cu modul tău de a percepe deznodământul aşteptat?

Când te gândeşti că sfârşitul e aproape, asta se datorează convingerilor care te sabotează. Scriitoarea de origine română Lungu Laura (alias Alexia McGray) avea dreptate când spunea:

"Viaţa e un carusel în care te urci şi aştepţi ce va urma. Priveşti când eşti sus şi îţi pui dorinţa să fii mereu acolo. Apoi, brusc, caruselul cade şi ţi-e greu să fii jos, pe marginea prăpastiei. Ceri să fii mereu sus, dar nu se poate, pentru că nu tu conduci caruselul, ci el te conduce pe tine. Aceasta este viaţa care îşi face jocurile dinainte ca tu să apari, iar tu eşti doar un biet participant la joc.”

Orice deznodământ se poate amâna printr-un strop de ajutor divin, aşa cum orice acţiune are şi o reacţiune. Viaţa este direcţia lui "tu însuţi" într-un vârtej care te poate distruge, iar la cine te aştepţi mai puţin te va ajuta să te ridici.

Acest "tu însuţi”, supus unei solide verificări a validităţii de om de mare caracter, perceput ca singură direcţie de urmat prin experimentarea libertăţii de a acţiona în conformitate cu realităţile vieţii, devine simbolul unei polarităţi care ce conferă atitudinii spirituale o notă de provocare faţă de existenţă. Această polaritate poate fi exprimată în două feluri:

Prima, cea a conştiinţei tragice care cunoaşte sensul eşecului total şi nevoia renunţării la sine, în care sensul suferinţei este cunoscut printr-o vulnerabilitate a minţii şi a sufletului. A doua, cea a devenirii unui destin de măreţie care înglobează întreaga fiinţă, concentrând în sine potenţialul renăscător al încrederii în viitor.

Leadershipul este rezultatul gândirii care supravieţuieşte „morţii”, permiţând omului să cunoască şi să-şi asume bucuriile pe care i le îngăduie experimentarea credinţei sau a unei trăiri cu adevărat înălţătoare. Înainte ca omul să fie pus în starea de a simţi utilitatea vieţii, cineva trebuie să-l înveţe regulile ei, fără a neglija tocmai sâmburele raţional al teoriei conform căreia modificările minore, atent concepute şi inteligent puse în aplicare pot declanşa consecinţe majore.

Viaţa văzută prin prisma leadershipului poate fi definită prin următorul motto: "Mişcă lumea, schimbă-i faţa, fă lucruri nesăbuite dacă trebuie, dar trăieşte !"

Moştenitorul unei mari averi este individul care, înotând prin apele cele mai adânci ale vieţii lăuntrice, înfruntând împrejurările cele mai hotărâtoare, ajunge să realizeze ceea ce credea că nu mai este cu putinţă: miracolul de a fi altcineva.

Iată tot secretul devenirii, mărturisea Alexandre Dumas în celebrul său roman: „Nu există nici fericire, nici nenorocire în lume. Există doar compararea unei stări cu cealaltă şi - atâta tot. Doar cel care a simţit nefericirea cea mai cumplită este în stare să simtă cea mai mare fericire. Ca să-ţi dai seama cât de bine este să trăieşti, trebuie să fi dorit să mori.”

 

* Notă: Alexandre Dumas - Contele de Monte Cristo, Editura Tineretului, 1957.

 


Ultimele articole accesate de cititori:

  1. Alchimistul (II)
  2. Alchimistul (I)
  3. Tango to Evora
  4. Lily was here

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
decoration
Despre | Site Map | Termeni si conditii | Privacy | Parteneri | Feedback | RSS Feeds
© Neculai Fantanaru - Toate drepturile rezervate

Like Us On Facebook

Subscribe to us