Niciodată nu trebuie să luați cinematografia „în bloc”

Un artist adevărat poate să mențină energia spontană a creației autentice, chiar și atunci când presiunile externe favorizează un stil academic și standardizat.

Niciodată nu trebuie să luați cinematografia noastră „în bloc”. Văd cu groază cum avangarda noastră devine, încetul cu încetul, o academie infatuată, manierată, cu toca – roșie încă, dar capricios șifonată – peste fracul estetic și tradițional, de o tăietură perfectă, impecabilă. Este sufocată! Și nu este vorba doar de „aripa” din Leningrad, care tinde spre clasicism – cel mai dezgustător dintre clasicismele posibile! – ci de tendința generală care cuprinde majoritatea lucrurilor care se fac.

Și, ceea ce este și mai grav, aceste tendințe apar și la cei pentru care lucrăm! „Evoluăm” calm, acolo unde ar trebui să simțim din nou nevoia de a revoluționa până la temelii. În loc de pulsația vieții și a pasiunii autentice, stilismul steril devine regula, iar creația se transformă într-o estetică lipsită de viață.

Aceste observații reflectă starea de spirit a regizorului rus Serghei Eisenstein și explică motivația drumului său ales în următorul film, „Vechiul și Noul”. Totodată, ele dezvăluie modul său de gândire și reacție față de dificultățile inerente în procesul creativ.

În ce măsură transformarea avangardei într-un stil convențional afectează capacitatea creației tale de a rămâne un spațiu al explorării autentice?

În ecosistemul cinematografic, diversitatea avangardei poate fi treptat înlocuită de uniformitate, atunci când condițiile devin manierate și infatuate. Creația, odată plină de viață și pasiune autentică, este sufocată de un stil academic, mai puțin rezistent, dar perfect în aparență. Iar această standardizare duce la pierderea spiritului revoluționar și la crearea unor opere sterile, aranjate cu eleganță în fracul lor estetic, dar lipsite de energia spontană a artei adevărate.

Asemenea unei grădini artificiale care înlocuiește natura sălbatică, această „evoluție calmă” a cinematografiei riscă să transforme temeliile vitale ale creației în simple ornamente standardizate. Avangarda domesticită devine, astfel, o academie convențională.

În cinematografia inovatoare, la fel ca în orice organizație creativă, există riscul ca avangarda să se transforme într-o academie rigidă, adesea constrânsă de reguli care limitează vitalitatea originală. În loc să fie un spațiu al explorării autentice, tendința spre clasicism prinde rădăcini. Rezultatul? Un stil de o rafinată, dar sufocantă, exactitate. Sigur, acest fenomen duce la o sterilitate a procesului creativ, în care impulsul de a revoluționa este treptat înlocuit de conformism. Iar pasiunea, odată motorul fiecărui proiect, se pierde în structuri rigide ce prioritizează forma în detrimentul vieții.

Mai îngrijorător este faptul că aceste tendințe apar chiar și la cei care ar trebui să fie catalizatori ai schimbării. În loc să evoluăm prin explorare și dinamism, acceptăm cu prea mare ușurință o estetică formalizată, golită de pasiune și spirit. Pentru creatori precum Eisenstein, însă, această situație devine o sursă de motivație, împingându-i să răspundă stagnării prin opere care reflectă adevăratele dificultăți ale creației. În orice caz, această reacție subliniază o luptă constantă între dorința de a crea din viață și nevoia de a evita capcanele unui stilism lipsit de vibrație.

Leadershipul artistic susține energia autentică a creației în fața presiunilor academismului, fiind un act de curaj care păstrează viu suflul revoluționar al artei.

Niciodată nu trebuie să luați cinematografia „în bloc”, pentru că fiecare creator are propria viziune artistică, mai ales atunci când avangarda riscă să devină academism steril. Autenticitatea trebuie constant reînnoită, astfel încât expresia cinematografică să rămână palpitantă și adevărată.

* Notă: Ion Barna - Eisenstein, Editura Tineretului, 1966.