Numai geniala fantezie triumfă in cel mai anevoios tur al lumii

Omul care face dovada apropierii de o "faptă exemplară" face, de asemenea, dovada apropierii sale de Dumnezeu.
Nimic nu dovedeşte mai bine ce maestru în arta navigaţiei fusese Magellan decât faptul că tocmai el, care a răzbit cel dintâi prin această cale maritimă, rămâne totodată pentru mult timp şi ultimul care a izbutit să străbată această cale fără să piardă o singură corabie. Dacă ne gândim cât de elementare erau mijloacele de investigaţie ale navelor sale, care trebuiau să cerceteze fiecare din sutele de artere şi canale laterale, înaintând şi revenind mereu, pentru a se întâlni de fiecare dată în anumite locuri. Dacă ne gândim că ele nu puteau pluti decât cu ajutorul vântului care le umfla pânzele, că nu aveau decât o cârmă de lemn pentru pilotarea lor, şi că toate acestea s-au petrecut într-un anotimp neprielnic, cu un echipaj istovit, abia atunci înţelegem de ce trecerea norocoasă a lui Magellan prin strâmtoarea aceea a fost privită ca o minune pe care au slăvit-o atâtea generaţii de navigatori.
Dar, ca în toate domeniile de activitate umană, adevăratul geniu al lui Magellan a fost - şi în arta sa nautică - răbdarea. El a dat dovadă de nezdruncinată răbdare, de prudenţă şi prevedere. O lună întreagă stăruie în căutarea sa, cu nouă încredere şi cu sentimentul răspunderii. El nu se grăbeşte, nu goneşte înainte sub biciuirea unei nestăpânite nerăbdări - cu toate că, în adâncul său, sufletul îi tremură desigur de dorinţa de a ajunge în cele din urmă la capătul celălalt, de a zări în sfârşit imensitatea radioasă a Mării de Sud. La fiecare răscruce, la fiecare bifurcare, el îşi împarte flota; de fiecare dată, când două nave cercetează un fiord îndreptat spre nord, celelalte două pornesc în acelaşi timp spre sud, să cerceteze un alt canal.
Omul acesta singuratic, născut într-o zodie rea, parcă ştie că nu trebuie să se încreadă niciodată în noroc. Dintre multiplele drumuri ce se deschid înainte-i, el nu alege niciodată vreunul la întâmplare, cum fac atâţia alţii, aruncând banul să vadă cum cade: pe faţă sau pe dos. El caută şi cercetează toate drumurile, pentru a găsi la urmă unul singur: drumul cel bun. Şi astfel, o dată cu geniala sa fantezie triumfă şi cea mai prozaică şi mai modestă, cea mai personală dintre virtuţile sale: stăruinţa eroică. *
Leadership: Poţi să întregeşti fizionomia apropierii de o "faptă exemplară" pe care numai geniala fantezie o face să triumfe în cel mai anevoios tur al lumii, privind lucrurile nu numai de foarte de sus şi de foarte departe, ci şi de foarte din adânc?
Dovada apropierii de "fapta exemplară" este, de asemenea, o dovadă a apropierii tale de Dumnezeu. Aceasta este puterea care-l face pe om să transgreseze, prin apartenenţa la credinţa cea mai vie, toate obstacolele spaţiului şi timpului. Tocmai fapta exemplară a lui Magellan a fost caracteristica puterii care îl face pe om fără de moarte şi veşnic, este autoritatea puterii de a fi unic într-un spaţiu al cărui pilon de rezistenţă este visul care te face să mergi mai departe, chiar dacă în toată lumea este criză.
Pentru a întregi deci fizionomia acestui nedepăşit fenomen al apropierii de "fapta exemplară" pe care numai geniala fantezie o face să triumfe în cel mai anevoios tur al lumii, putem spune că Magellan a privit lucrurile nu numai de foarte de sus şi de foarte departe, ci şi de foarte din adânc. El a fost precum Dumnezeu care înainte de a înfăptui "Marea Operă”, îşi despleteşte cuvintele cu grijă: „Facă-se voia Mea precum în cer aşa şi pe pământ”.
Mai întâi este credinţa în înfăptuirea unui miracol, apoi acest miracol poate să unească pământul de cer. Cum spunea Jean Paul: "Ceea ce este un miracol pe pământ este o regulă în ceruri." Numai prin aceasta înţelegem de ce o faptă exemplară ca a lui Magellan, primul om care a făcut vreodată înconjurul lumii, seamănă cu realizarea lucrării lui Dumnezeu pe pământ. Fiindcă credința nu se naște dintr-o minune, ci din minune se naşte fapta glorioasă care certifică credinţa într-o putere supraomenească ce controlează totul.
Leadershipul are ca fundament planul spiritual al lumii nevăzute, putând fi exprimat prin următoarea recurenţă: "Dumnezeu se arată doar celor care împlinesc un destin măreţ printr-o faptă exemplară".
Cred că aceasta este voinţa lui Dumnezeu, să fie aproape numai de cel care îşi manifestă voinţa colosală de a înfăptui minuni. Operand cu aceste concepte, credinţa şi fapta cuprinse în "Marea Operă", trebuie să cercetăm omul din interior, din adânc, pentru a oferi revelaţia "genezei lui interioare", a fenomenului originar al expresiei identificate în limbajul visului: "Sunt visul pe care Dumnezeu l-a avut asupra umanității înainte de creație, depășind orice posibilă dorință și imaginație din partea omului obişnuit".
Numai geniala fantezie triumfă în cel mai anevoios tur al lumii dacă este să luăm în considerare fapta lui Magellan. Şi, ca să mă ajut de cuvintele lui Ştefan Zweig, scriitorul cel mai fidel faptelor însemnate, voi lăsa cuvintele lui să spună totul:
"Întotdeauna un om realizează maximum posibil numai când fapta lui devine exemplară. Şi, din această privinţă, exemplul lui Magellan - fapta lui aproape uitată - a dovedit pentru toate timpurile că o idee, dacă e purtată de aripile geniului, dacă e dusă mereu şi hotărât înainte de o pasiune, se vădeşte la urmă mai puternică decât toate elementele naturii. Măreaţa lui faptă a arătat că un singur om, cu scurtă şi trecătoarea sa viaţă, poate transforma într-o realitate şi într-un adevăr nepieritor ceea ce fusese numai o dorinţă, numai un vis pentru sute de generaţii."
* Notă: Stefan, Zweig - Magellan , Editura Tineretului, 1955.