Exercită-ţi puterea de descoperitor, îmbrăţişând ceea ce se iveşte prin intermediul unei compoziţii intelectuale unice.
Nu voiam ca lumea să vadă la mine, rătăcit în altă lume poate paralelă, prin utilizarea unui limbaj ezoteric, procesul de disoluţie a substanţei active numite: „Philosophia tribuit sese transformandi” - compoziţia gândirii pornite din nimicurile grave ale vieţii. Inedit, mă alăturam reprezentaţiunilor unui modernism al artei conceptuale care depăşise momentul de maximă expansiune.
Adesea, intram în acea stare de nelimitare proprie unui scriitor care gândeşte în mare, faţă de cititorii care gândesc pe bucăţele. De aici, o filosofie a comunicării prin creaţie, un stil care ducea de la introspecţie la analiza unei potenţiale instanţe autonome de control asupra alternanţelor dintre înţelesuri şi dedesubturi. Dar, asemenea unui licurici care sclipeşte doar pentru o clipă şi apoi piere, întreaga vedere a ideii mele despre arta scriitoricească se estompa după primul răcnet al excesului de ficţiune.
Gândiţi-vă la nesfârşitul unui cer înstelat care se confruntă cu realitatea vie într-un loc fără legi, ca o sublimă manifestare a unui concept formal elegant. Veţi întrezări acele latente porniri către un exces de visare sumbră, o exacerbare a avântării în incertitudine, privind parametrii de intrare în evoluţia formidabilă a variaţiunilor de direcţie. Era cineva pregătit să constate la mine ceea ce nu se putea vedea decât prin gemuleţul subiectivităţii?
Leadership: Poţi să dai semnificaţie unei forme de exprimare autentică care transmite mesaje simbolice dincolo de conținutul real al cuvintelor, având deschidere către reperele cauzale ale valorilor experienţial-empatice?
La eroul scriitorului Thomas Mann, pe nume Adrian Leverkuhn, toate trebuiau să reiasă dintr-un ceva cu sens închipuit, să fie descoperite dintr-un ceva care poate fi creat sau clădit pe un suport artistic. Scrisorile sale trebuiau să fie descifrate pentru a putea fi înţelese. Celui ce le citea îi venea să se dea cu capul de pereţi că nu pricepe absolut nimic din ele. Era o putere de control transmisă printr-o formă de exprimare ce a fost în prealabil încărcată cu sensuri ascunse de un vrăjitor.
Adrian, fără să ştie să citească notele, fără digitaţie, stăpânea această formă extraordinară de exprimare şi nu o folosea pentru a crea confuzii în compoziţiile sale muzicale, ci pentru a descoperi noi armonii, noi exerciţii de modulaţie, noi construcţii de figuri melodice cu o ritmică nedefinită.
Eu eram un fel de oglindă a lui Adrian, dar una care se preface într-o închipuire a unui chip purtat în balansoarul trăirilor pline de miez, de semnificaţie. Am o singură calitate, îmi ziceam trasând în sineitatea mea o linie destul de nedefinită. Am învăţat să mă folosesc de ceea ce alţii nu vor putea să cuprindă niciodată: ştiinţa de a străbate un calvar suplimentar de intersecţii de la care pleacă în coborâre un singur drum. Ştiinţa de a fi o întrebare la care ceilalţi nu pot găsi răspuns.
Reperele cauzale ale valorilor experienţial-empatice care mă legau atât de mult de Adrian, domnind peste soclul abundenţei de expresii şi terminologii întâlnite numai în literatura de specialitate, erau date de exigenţele unei expresivităţi a imediatului care trădau latura agitată şi nonconformistă a firii mele. Ele puteau fi analizate numai din perspectiva unei forme de perfecţionism care mă epuiza în întregime.
Sfâşierile mele lăuntrice, exacerbarea avântării în incertitudine, constituiau de fapt vibraţiile fine ale gândurilor lui Adrian.
Leadership: Îţi asumi responsabilitatea autenticităţii, utilizând nişte compoziţii înfăptuite după modelul unei forme de exprimare proiectate pe temeiul unui suport ştiinţific rigid?
Cine este destul de avântat spre autentic, încât să gândească în mare tot ceea ce alţii nu sunt pregătiţi să înţeleagă decât pe bucăţele, poate foarte uşor să se abată de la normele convenite de leadership. Leadershipul are la bază proiectarea unei cunoaşteri care ghidează spre o extindere a gândirii, pentru câştigarea libertăţii de a nu fi limitat, trecând informaţia dintr-un singur cadru de referinţă rigid în altul de navigare înspre diferit.
Numai cine îmbrăţişează ceea ce se iveşte prin intermediul unei compoziţii intelectuale unice, chiar cu riscul de a fi o întrebare la care ceilalţi nu pot găsi răspuns, va reuşi să adauge noi sensuri universului său conceptual.
Artistul îşi personalizează parcursul de formare şi dezvoltare prin asumarea experienţei de se angaja într-o ştiinţă a particularului, privind creaţia drept o mulţime divizată de elemente imaginative. Această personalizare prezintă o legătură cu exercitarea puterii sale de descoperitor prin faptul că se simte atras de o experienţă bazată în primul rând pe o varietate de teme şi abordări nefamiliare.
Astfel poţi da o direcţie nouă acţiunilor tale şi mai ales sinelui - care se străduieşte să-şi desfăşoare proiecţia într-un univers al celor ştiute şi neştiute, al posibilităţilor de reinventare prin acumulare de sensuri închipuite atribuite noţiunilor asimilate.
Un suport ştiinţific solid în arta literară reprezintă un caz de abandonare de sine într-un spaţiu plin de încărcătură emoţională, intelectuală şi spirituală, tangent cu exigenţele unei expresivităţi a imediatului care nu te lasă să creezi personaje neutre, ci doar unele cu destin aparte.
Totalitatea artistului care îşi pune la încercare competenţa ştiinţifică cât şi abilităţile literare rezidă din puterea imaginarului de a reconstitui din fragmente dispersate de informaţii parţiale trăirile unei minţi conştiente de sine. Acestea vin în interacţiunea cu particularul unui subiectivism exagerat, dar strălucitor prin nemaipomenita forţă impulsivă a dorinţei de a epata, sub orice formă.
În acest caz leadershipul îşi determină adresa de identificare din două perspective distincte: una a totalităţii care succede haosul şi cealaltă a interconexiunilor dintre aspectele de noutate pe care le zugrăveşti în raport cu tendinţele de manifestare şi corectare a confuziilor.
A crea premisele unei evoluţii care are ca efect redarea unei forme de exprimare prin creaţie, cu riscul de a-ţi fi contestată autoritatea în materie de artă, înseamnă să reprezinţi în plan valoric „totalitatea” prin extinderea acelor interconexiuni.
Iar dacă vrei să-ţi asumi autenticitatea utilizând nişte compoziţii înfăptuite după modelul unei forme de exprimare proiectate pe temeiul unui suport ştiinţific rigid, toate aceste premise se vor concretiza mai greu sau se vor dovedi false.
Leadershipul este ceea ce scoţi la iveală prin intermediul exprimării autentice, în consonanţă cu trăirile model ale unei minţi care gândindu-se pe sine, regândeşte întreaga lume.
O introducere în inefabilul lui Adrian scoate în evidenţă acea categorie a indivizilor care experimentează o exacerbare a avântării în incertitudine, problemă specifică tuturor artiştilor care vor să evolueze prin extinderea cunoaşterii - pornind de la un context subiectiv sau de la nişte constatări greu de validat, dar din care reuşesc să producă ceva de valoare.