O simptomatologie a pedagogiei

Mai întâi creează tu însuţi, apoi învaţă-i pe alţii.

Ştia - a avut deseori dureroasa ocazie să constate că oamenii afirmă cu răutate: "Cine poate - creează; cine nu - învaţă pe alţii" . Dar Eisenstein nu s-a lăsat niciodată tulburat de asemenea meschinării, susţinând cu calm: "A învăţa pe alţii în cinematografie înseamnă astăzi încă, şi în întregime, a crea."

Nu era o vorbă goală. Cercetând activitatea pedagogică a lui Eisenstein, constatăm cu uşurinţă că predarea echivala, la el, cu studiul, cu găsirea unor noi soluţii creatoare. Obiectul cursului său - o declară programatic - este pătrunderea în laboratorul de creaţie. Cursul său este şi un prilej de cristalizare teoretică pentru artist.

Principiile sale pedagogice era foarte ferme. Nu suporta ca studenţii să-şi abandoneze propria personalitate prin mimetism. Se răstea la ei de câte ori surprindea o asemenea tendinţă: "Ce-i asta? A-ţi hotărât cu toţii să vă aliniaţi pe scară din "Crucişătorul Potemkin?" Pe mine vreţi să mă imitaţi?"

El a urmărit acest principiu încă de la începutul muncii sale pedagogice. *

Leadership: Îți arăţi preocuparea exclusivă pentru fenomenul „ Cine poate - creează; cine nu - învaţă pe alţii ”, reflectând aspiraţia către tot ce este greu de știut pe linia unei tendinţe de apreciere a artei?

În miezul oricărui calcul uman şi a oricărei proprietăți intelectuale, produse cu succes pe fondul formării unor calități generale care influențează în mod favorabil poziția de referinţă faţă de sarcinile impuse sau autoimpuse, există întotdeauna o personalitate. Raţională în esenţă, iraţională faţă de un stimul exterior, personalitatea este anterioară oricărui mecanism de adaptare la construcții externe imaginative şi sigură îşi creează propriile-i legi.

Personalitatea creatoare este interesantă prin tendinţa cu care abordează tema artei şi a plăsmuirilor artistice din perspectiva unei întrebări: "Ce este important pentru mine să le transmit oamenilor"? Cum anume contribui eu la menţinerea şi îmbunătăţirea poziţiei şi a imaginii deţinute, de creator al unui curent ştiinţific, dirijând procesul de finalizare al unei opere de artă către o ieşire din trenduri?

Personalitatea nu reprezintă doar indiciul unui prilej de cristalizare teoretică și practică a unei viziuni - după care îți rămâne puţin de făcut în faţa a ceea ce se petrece în lumea din jur. Ci, de foarte multe ori, ea este o consecinţă a preocupării exclusive pentru fenomenul „Cine poate - creează; cine nu - învaţă pe alţii” , reflectând aspiraţia către tot ce este greu de știut și mult mai greu de interpretat.

A fi un creator vizează acea latură a personalităţii care adună constant informaţii şi vede totul din mai multe perspective. Iar a învăţa pe alții nu este o minune a creaţiei, nu este o călătorie în meandrele creaţiei, nu este un joc al pulsaţiilor umane, între vis şi realitate, ci de cele mai multe ori se dovedeşte a fi o formă copierii, a mimetismului excesiv întreținut prin folosirea unor metode perimate, cu rezultate slabe sau nefaste.

Arta care face dintr-un creator un pedagog vizează acea componentă a personalităţii care întreţine relaţia dintre proiecţiile imaginative ale unei lumi posibile dincolo de cunoştinţele altor oameni şi o explorare a sinelui din perspectiva rigorii de a defini o nouă realitate.

Este același viciu profesoral, întâlnit frecvent la cei cu înalte grade de calificare (și credibilitate), cei care fără a descoperi ei înşişi vreun principiu sau concept își arată întotdeauna disponibilitatea de a prezenta fragmente (capitole întregi) din operele intelectuale ale adevăraţilor creatori.

Leadershipul, pe parcursul mai multor stadii de evoluție a cunoaşterii, se supune evaluării impactului unei creaţii asupra dinamicii procesului de creație promovat, asupra viziunii integratoare asupra procesului de producție a rezultatelor obţinute prin încordarea spiritului inventiv.

Liderii cei mai buni, nelimitându-se la condiţiile învăţării autodirijate, se conduc după îndemnul care asigură unitatea lecţiei referitoare la iscusinţa de a intra în relaţie cu oamenii: „Mai întâi creează tu însuţi, apoi învaţă-i pe alţii.”

Leadershipul este mai întâi de toate urmarea pătrunderii în laboratorul de creație, apoi un prilej de cristalizare teoretică a unor metode, norme şi principii orientative pentru viitorii „artişti”. Şi, în final, devine rezultatul abordării minuţioase a complexităţii fiecărui aspect de dezvoltare care ar duce în mod evident la o concluzie diferită de cele enunțate anterior.

A fi un bun pedagog înseamnă să-i înveţi pe oameni ce înseamnă arta prin proiectarea propriei lor persoane în spaţiul unei realităţi care nu seamănă cu alta, fiindcă pe neaşteptate această realitate poate deveni imprevizibilă.

O simptomatologie a pedagogiei aduce în prim plan totalitatea manifestărilor tale intelectuale care permit diagnosticarea unui stil de predare a propriilor teorii și diferențierea lor de alte modele de creaţie, încât să fii de neînvins cu precădere în tendinţa: “Cine poate – creează”.

* Notă: Ion Barna - Eisenstein , Editura Tineretului, 1966.