Ochii plini de artă ai unui trandafir dătător de viaţă

Eşti un maestru în stăpânirea artei doar dacă ţi-a fost dat ţie să ai autoritate asupra lumii creaţiei.

Eram în grădină, încercând să lupt cu gândurile de bine a celor care veghează mereu asupra mea. Trandafirii, frunzele lor înverzite, bobocii abia răsăriţi. Îmi închipuiam că sunt înconjurat de fiinţe vii, desprinse din însăşi poezia naturii, din lucrurile ei neştiute, din simţurile ei pline de mister, pline de mare şi de vânt, cu care este livrată realitatea mea şi a lumii întregi, într-o frumoasă poveste a mondenului.

Şi mai ştiu că în toată această grădină splendidă, care era mai degrabă un cumul al încercărilor mele de a mă defini, dar şi de a mă redefini, o singură voce se auzea mereu cu ecou în gândurile mele, o voce sensibilă, plină de compasiune, plină de expresivitate, care parcă înalţa răscolitor însuşirea personală a unei fiinţe vii, repetându-mi cu tărie: “Un om fericit este un grădinar iscusit.”

Cumva, cred că eram un soi de excepţie în frumoasa lume a artei, gândindu-mă la mine ca la ecoul unei intrări libere în spaţiul naturii, într-un peisaj fabulos, mai ceva ca într-o pictură de Joachim Patenier, fiindcă tot ce exista în grădina mea era o excepţie, la fel ca orice altă echivalenţă subiectivă. Toate erau nişte însemnări creionate cu o peniţă de maestru, apoi conturate cu o pensulă fină, plină de culori aducătoare de viaţă într-un alt plan al etapizării Creaţiei universale.

Poate că totuşi, încă sunt o excepţie, fiind prezent în aceste rânduri bine ticluite, bine simţite, ca autor al unor gânduri transpuse într-o lucrare de artă, într-un univers simbolizat, printr-un efort de adâncire a sensului dat cuvântului mistic: Misarenkthiss , sau cotitura drumului ce te poartă spre ceruri. Iar dacă arta propriei mele existenţe rezidă din conceperea unui univers suspendat între vis şi realitate, al cărui sens este cuprins, în mod tâlcuit, în cuvântul “Cer”, atunci ea se justifică ca un capriciu al grădinarului de a fi el însuşi reflectarea naturii în conştiinţa lumii.

Leadership: Natura excepţională a artei tale poate fi cuprinsă în definitivarea formei unei alegorii proiectată într-o imagine perfect transparentă, cu un indicator de mesaj: “Nimic nu se schimbă fără ca tu să te preschimbi”?

Iată cum am ajuns de la o grădină plină de trandafiri, la un univers plin de materie şi radiaţie, plin de stele şi galaxii, plin de semnificație din punct de vedere spiritual şi artistic. În acelaşi fel cum Paracelsus explica discipolului său misterul rozei în universal : “Dacă ai azvârli această roză în jăratic, ai putea crede că flăcările au mistuit-o complet şi că cenuşa este reală. Îţi spun că roza este eternă şi că doar aparenţa ei poate să se schimbe. Mi-ar fi de ajuns o vorbă pentru ca tu, apoi, s-o ai din nou în faţa ochilor, sub altă identitate, sub altă formă.”

Presupun că o lume care evită cu orice preţ evocarea unei poveşti dintr-un vis al naturii, şi care nu se comportă ca o explozie de culori şi miresme îmbătătoare, în luna lui Florar, este însăşi lumea unui muritor de rând pentru care totul nu este decât ceva trecător. Totul este posibil numai în spaţiul unui Creator de universuri, acolo unde pictorul este scriitor, şi unde scriitorul este pictor, amândoi fiind compatibili cu existenţa unui alchimist nemuritor, ca Paracelsus, care ştie să traverseze lumile, spaţiul, timpul, în stare fiind să-şi conserve existenţa într-un anumit destin, în fiecare element al naturii.

Paracelsus trăieşte ca un miracol al naturii în lumea unui trandafir pur, rar întâlnit, foarte plăcut la înfăţişare, îngrijit de-un grădinar la fel de iscusit ca şi el în ale alchimiei. Tot în aceeaşi lume, a procedeelor repetate de distilare, cristalizare, sublimare, evaporare, esenţiale în cercetarea chimiei, în circuitul global al materiei transfigurate, se poate constata existenţa unui pictor iscusit care ştie să înfrumuseţeze considerabil existenţa unui trandafir prezentat sub formă de simboluri, şi văzut ca parte a unui spaţiu lăuntric. Dar, tot aici, se poate constata şi existenţa unui scriitor care ştie să confere simbolului o imagine caracteristică omului viu, un nume nou şi o nouă înfăţişare.

Eu nu sunt Paracelsus, dar nici el nu e ca mine, fiindcă el nu poate vorbi despre mine aşa cum pot să vorbesc eu despre el ca despre un trandafir ce se arată superb şi nu se ofileşte niciodată. Cu toate astea, amândoi am înţeles trandafirii, puritatea, gingăşia lor, el prin prisma concepţiei atomiste a materiei şi a transmutaţiei biologice, eu prin prisma artei care încorporează adesea o reflecţie a frumosului fără vârstă, a unei duble personalităţi într-o singură persoană, în relaţie cu nivelul reflecţiei unei stele căzătoare care durează o fracţiune de secundă, dar încântă privirea în fiecare an.

Leadership: Efectul de imagine pe care îl imprimi Creaţiei tale are precedenţă asupra efectului de “sincronicitate” marcat prin sublinierea devoţiunii tale faţă de o realitate abordată din perspectiva unui univers imaginar?

Împreună pentru totdeauna, şi poate împreună vom schimba dimensiunile lumii, ale ştiinţei, ale artei şi ale frumosului. Trandafirul, frunzele şi bobocii săi formează esenţa fiinţei mele, aceeaşi esenţă care face dintr-un pictor un alchimist, şi dintr-un scriitor un Creator al artei pure, vii, evolutive, în aşa fel încât în ecuaţia expresivă a perfecţiunii naturii să se integreze acea parte a unei fiinţe vii care există înainte de a veni pe lume, care locuieşte în trupul fizic pe timpul vieţii muritoare şi care există după moarte, dincolo de hotarele dintre lumi.

Trandafirul îşi schimbă culoarea frunzelor, după cum bobocii săi înmuguresc cu fiecare şoaptă pe care mi-o spune inima, cu mândria celui mai vital dintre sensurile existenţei mele: Esyallestrum , reprezentând o motivaţie spirituală aplicată în experienţa artei de a reprezenta destinul unei flori pe făgaşul unităţii dintre limbaj şi gândire, făcându-l viabil în destinul unui om care este mai mult decât un om, este un artist cufundat în aventurile alchimiei, în tainele ei, în simbolismul sincronicităţii dintre armonia naturii şi a universului.

Nu ştiu dacă trandafirul meu, cu frunzele şi bobocii săi atât de vii, atât de gingaşi, atât de eleganţi, va putea fi vizualizat de voi cu aceeaşi privire cu care eu supervizez domeniul sensibil al artei, dezvoltând un alt mod a gândi, fără a contrazice diferite teorii, ipoteze sau puncte de vedere exprimate anterior de alţi artişti. Nu ştiu nici măcar dacă trandafirul mă înţelege pe mine, aşa cum îl înţeleg eu pe el, cu acel simţ al modelajului extrem de sensibil, calm, răbdător, ce se înrudeşte întrucâtva cu arta unei simfonii muzicale, sau cu arta unui cititor de adânc al sufletului omenesc.

Tot ce ştiu este că un trandafir pictat cu multă migală îți încântă privirea și îți linişteşte sufletul. Iar eu sunt un trandafir splendid, uman, universal, şi asta deoarece sufletul meu tânjeşte să fie un Creator investit de la natură cu un drept suprem: puterea de a accesa continuu alte lumi.

Posesorul unui univers interior tainic este creatorul unui univers suspendat între vis şi realitate, al cărui act de măreţie constă în acea reacţie a creierului care corelează experienţele vieţii cu sensibilitatea de a percepe frumosul, sublimul din natură, şi de a-l cultiva în fertile câmpuri ale artei.

Ochii plini de artă ai unui trandafir dătător de viaţă sunt oglinda sufletului unui Creator iscusit care ştie să-şi facă viaţa trandafirie pe măsura excelenţei artistice de a împodobi o realitate certă cu emoţia pe care i-o transmite freamătul unei metafore, freamătul unei minţi de adult întrupate într-un frumos corp al naturii.