Opera care se închină numai în faţa creatorului ei (II)

Învaţă să adopţi acea înţelegere a vieţii capabilă să facă legătura între realitate şi utopie, suportând impactul unei ştiinţe ce nu se transmite decât prin comparaţii.

Imaginea întregii mele vieţi părea a fi supusă unui experiment artistic în care sfârşitul repeta începutul, latura principală a personalităţii mele părând să fie acoperită de o mască, o provocare la încercarea de a descoperi o nouă lume, plină de fantezie şi mister, ceea ce reprezenta un semn al excepţiei de la regulile societăţii moderne. O fiinţă superioară deranjează în mijlocul realităţii acceptată unanim, mai ales dacă ea se constituie ca o coincidenţă între ceea ce este perceput în mod imediat şi cauza reală a unei posibilităţi de exista din mai multe posibilităţi existente.

Artistul care fructifică la maximum această coincidenţă secretă dincolo de orice moment-limită din viaţa lui, aşa cum se întâmplă când sondezi naturalul unei voci vorbite din perspectiva unei priviri dinspre scenă către public, se vede nevoit să preia o anumită stare de surprindere şi de teamă, o parte a riscului de a se revela drept un gest de sfidare a convenţiilor sociale.

În acest context de vizibilitate scăzută, sub care fondul tabloului general al vieţii mele căpăta o intensitate specială de mister, trebuie notat că momentul de tranziţie de la percepţia unei identităţii vizuale la reacţia faţă de o anumită realitate, de la reflecţia unei umbre până la reprezentarea unei gândiri noi, făcută prin intermediul asocierii de imagine cu revoluţionarul, este multiplicat cu distanţa de la sublim la ridicol.

Când imaginea vieţii se suprapune peste umbra unei deformări a conturului ei, să îndrăznim a asculta ce au de spus anticii înainte de a ne spori facultatea de înţelegere a personalităţii umane din prisma unei naturi bogate artistic pe care doar ştiinţa o potenţează:

"Cine nu cunoaşte cauza vreunei naturi oarecare, ca bunăoară a culorii albe sau a căldurii, decât în anumiţi subiecţi, nu dispune decât de o ştiinţă nedesăvârşită. Iar cine nu poate să producă un efect decât asupra unei materii anumite din acelea care sunt în stare să-l suporte, nu are nici el decât o putere nedesăvârşită."

Poţi să te redefineşti prin intermediul comparaţiilor întrebuinţate artistic, manifestându-te ca o proiecţie a unei imagini văzută doar într-un anumit unghi?

Spunea bine cineva pe o pagină web: "Dacă nu îţi cunoşti limitele, defineşte-le ! Dacă le cunoşti, depăşeşte-le ! " Aceasta este reacţia puternică a unui spirit atras de o provocare unică, în primul rând intelectuală, şi care nu ezită să profite de orice ocazie pentru a suplimenta bugetul ştiinţei sale cu noi subtilităţi de înţelegere şi cu noi resurse de cunoaştere.

Săpând în vastul zăcământ al vieţii şi realităţii, extrăgând şi prelucrând toate acele ingrediente care servesc la cristalizarea personalităţi sale, împrumutând ceva progresiv şi nou din influenţele "străine", omul va descoperi acel algoritm secret, generator de noi adevăruri şi noi străluciri, depăşind prejudecăţi şi înţelesuri deja stabilite.

Luate împreună, acestea îi conferă omului un soi de superioritate intelectuală care depăşeşte orice elită a "căutătorilor de noi zone de cunoaştere", contracarând cu uşurinţă naivitatea scepticilor, a debutanţilor, a profanilor, a celor de slabă credinţă care aruncă în domeniul iluziilor realitatea pozitivă pe care nu pot s-o înţeleagă. Fiindcă superioritatea nu poate fi dobândită doar din cărţi, ci prin exerciţii asidue de gândire.

Vei reuşi să montezi pilonii pe care se înalţă măreţul templu al unei cunoaşteri alternative, reînnoite. Vei putea să realizezi cu succes unirea "sulfului cu mercurul" – agenţii principali ai transformării, singurii părinţi ai pietrei filozofale. Şi vei putea să conferi o altă perspectivă esenţei leadershipului, doar dacă nu vei cădea pradă acelei intrigi complexe şi false care schimbă caracterul adevărurilor acceptate de raţiune.

A te manifesta ca o proiecţie a unei imagini văzută doar într-un anumit unghi înseamnă să te percepi în lumina unor noi descoperiri rezultate din includerea realităţii într-un spaţiu articulat de o viziune cuprinsă între cunoaşterea artei şi ştiinţa de a te transforma în altcineva.

Opera care se închină numai în faţa creatorului ei este manifestul comparaţiilor cu care îţi descrii lumea trăită din punct de vedere artistic, vorbind despre faptul că autenticul gând revoluţionar ce-ţi extinde orizontul urmează în profunzime calea unei modificări a înţelesurilor transmise de experienţele vieţii.