Partea fascinantă din spatele leadershipului

Conţinutul vieţii sufleteşti este o culme a creaţiei de maturitate a artistului.

Adesea intru prin librăria din Palas. Răsfoiesc cărţi din domenii diferite. Prefer beletristica. Iar beletristicii nu-i trebuie expresii şi coduri secrete pentru a-şi câştiga cel puţin meritul de a fi răsfoită, sau chiar aprofundată de cei a căror curiozitate este destul de mare. Am învăţat un lucru important, adesea ignorat de mulţi scriitori. Frumuseţea unei cărţi nu stă în limbajul secret, gen Da Vinci code, sau metodele esoterice de informaţii cabalistice, de fapt limbajul artistic este începutul unei creaţii care trebuie s-o conturezi ca pe-o lecţie de maturitate. Te învaţă să fii mai lucid, mai deschis la minte. Mai bun. Mai înţelept.

Când eram student am citit "Faraonul" lui Prus, apoi "Egipteanul" lui Mika Waltari, apoi "Magul" de Wilbur Smith. Îndeosebi cărţi despre Egiptul antic, precum cele scrie de Gerald Massadie. Dar am recitit si "Ulise" de James Joyce şi "Numele Trandafirului" de Umberto Eco. M-am simţit ca un faraon dintr-un Egipt aflat într-o altă fază de evoluţie, permanent la altitudine în ceea ce priveşte mersul lumii, apoi m-am situat sub magia unui adorabil clișeu: "zeu-dumnezeu" care încă mă face să mă simt conectat la natura conţinutului spaţiu-timp. La un moment dat am fost un sclav care a devenit rege. M-am împotmolit totuşi la un anumit punct, şi anume acela când faraonul devine sclavul unei magii care este vizibilă numai în termeni de "joc al confuziilor".

Am învăţat un lucru. Degeaba ai înţeles limbajul secret, atât de secret încât mulţi nu-şi dau seama de el nici dacă ar citi biblia de 100 de ori. Ceea ce contează cu adevărat este triumful lecţiei finale, sau concluzia. Mai mult decât orice, contează povestea. Profunzimea ei. Simplitatea ei plină de profunzime. Relevanţa ei. Fantasticul. Morala. În faţa unui asemenea limbaj, datorită efectelor sale ascunse, de la simbolistică la meşteşug, este posibil ca citirea să capete sensul de autonomie a imaginii şi de relaţie mutuală între ea şi referent, imaginea fiind versiunea mărită a Egoului tău, în timp ce referentul este proiecţia Egoului tău într-o nouă realitate.

Leadership: Cât de fascinantă îţi pare perspectiva de a privi experienţele vieţii prin prisma capacităţii de sugestie a creaţiei artistice, încât să converteşti latențele de viziune asupra lumii în scena unui personaj care îşi scrie singur romanul?

Când citeam John Fowles, sau Victor Hugo, sau Alexandre Dumas, mă identificam cu personajul principal, trăiam aceleaşi emoţii pline de duioşie, simţeam aceeaşi durere sau bucurie ca a lui. Misterul. Iubirea. Învăţătura. Provocarea. Alteori simţeam că ating lucrurile pe care ştiam că le voi părăsi, dar pe care niciodată nu le voi uita. Fiindcă au rămas acolo, placute sufletului meu, adânc întipărite în conştiinţa mea, şi fiindcă sufletului meu îi place, iubeşte, admiră nespus profunzimea lor.

Aşadar iată secretul scrisului frumos, al beletristicii plină de simplitate: să ştii să inciţi cititorul, nu să încerci să-l readuci în centrul unei problematici interpretative. Parcursul pe care îl traversează personajul, pe care îl poţi cunoaşte din partea din spate a unui templu solemn, este mai important decât orice scriere secretă. Căci scrierii secrete îi lipseşte emoţia, adesea îi lipseşte povestea. Iar povestea este totul. Sau cel puţin, viaţa din spatele poveştii este cea care contează cu adevărat.

Viaţa bate filmul, bate orice poveste, fiindcă viaţa este transpunerea unei poveşti într-un film în care spectatorul se crede personajul principal, în vederea personalizării personajului principal după bunul plac. Este şi asta o magie, un fel de a încânta vederea căreia de atâtea ori i se pare una, iar alta i se pare cu neputinţă.

Leadership: Perspectiva cu care îţi priveşti fascinanta experienţă de viaţă este lăsată la latitudinea capacităţii tale de a-ţi converti latențele de expresivitate într-o creație care se desfăşoară pe orizontală?

Fii tu povestea pe care o citeşti despre alţii. Fii tu scriitorul care scrie povestea. Fii scrierea fără de care povestea nu ar putea exista. Învaţă să fii tu, învăţând din viaţa altora cum să fii tu o poveste. Şi doar atât. O creaţie care se desfăşoară pe orizontală este parcursul drept pe care îl urmezi evoluând de la mărturisirile unui personaj fictiv, la înţelegerea modului de trăire unei vieţi care întrece povestea.

Latenţele de expresivitate sunt date de puterea sufletului tău de a se conecta la tot ce înseamnă "eveniment unic şi întâmplător", de însuşirea artei de a sonda mai adânc psihologiile diverse, încât raza creaţiei ce măsoară reprezentarea ca atare a capodoperei finale să capete caracteristica înţelepciunii. Să nu uităm definiţia dată de cineva pe internet, "expresivitatea este reprezentarea lingvistică a imaginaţiei şi a afectivităţii”.

Asta este singura mea înţelepciune. E tot ce-am învăţat din toate cărţile bune. Şi îmi pare bine că le-am citit şi le-am trăit doar pe cele excelente. Şi îmi pare bine că am înţeles înţelepciunea, atât de rar dobândită numai prin citit şi prin scris, prin faptul că am ştiut să fac distincţia între calitate şi kitsch, între o pledoarie pentru firesc şi o compilaţie de viziuni incisive.

Iar datorită faptului că tot ce-am citit bun ar putea fi cuprins într-o singură carte, gen "Duma Key" de Stephen King, în chip de explicaţie adusă creaţiei scriitoriceşti, mă simt dator să mă consider măsura principală a evaluării, judecării şi aprecierii unor constatări cu care se poate înţelege elementul „surplus cognitiv” din filosofie. Omul înţelept este conţinutul cărţii pe care o are în suflet, urmându-i sfaturile ca o privire aruncată asupra propriilor scrieri.

Leadershipul, în viziunea unui scriitor, reprezintă o treaptă în urcuşul spiritual al lumii recunoscută prin dobândirea unei noi înţelegeri asupra cunoaşterii ce porneşte de la experienţa vieţii (condensată într-un format de expresivitate) şi se continuă cu povestea unui personaj de poveste care îşi ridică viaţa la nivel de capodoperă a creaţiei.

Partea fascinantă din spatele leadershipului vizează aspiraţia creaţiei tale de a se exprima într-un cuvânt, "POVESTE", legat de următoarea lecţie de maturitate: nu poţi fi păzitorul înţelepciunii înalte până ce nu-l imiţi pe cel mai bun personaj din cartea care te preocupă într-un mod aparte.