ro  fr  en  es  pt  ar  zh  hi  de  ru
ART 2.0 ART 3.0 ART 4.0 ART 5.0 ART 6.0 Pinterest

Paznicul sufletului zbuciumat

On Iunie 15, 2010, in Leadership sX-Experience, by Neculai Fantanaru

Sporeşte nivelul de calitate a rezultatelor tale valorificând acele resurse proprii care au particularitatea de a produce efecte pozitive.

Ieri seară am jucat ping-pong cu unul din prietenii mei cei mai buni, Răzvan. După o oră, în care am fost la egalitate, am ajuns la setul decisiv care stabilea care dintre noi doi era mai bun.

Ne-am aflat din nou la egalitate la puncte, 20 la 20. Cel care câştiga la avantaje era învingător. Dar acesta, trebuia să mărturisesc, a fost momentul când am început să-mi fac griji cu adevărat, momentul când m-am temut să nu fac vreo greşeală. Un tremur m-a cuprins din cap până în picioare, un fior de teamă şi de nelinişte mi-a străbătut tot sufletul. De parcă aş fi ştiut dintotdeauna că aveam să ajung aici, la egal, şi că voi pierde. Mi-era aproape imposibil să mă concentrez, nu puteam părăsi gândul că voi fi un pierzător. Acest gând îmi biciuia mândria şi-mi periclita toate forţele.

Înainte de a-şi executa serviciul, Răzvan mi-a aruncat o privire foarte sugestivă, cu totul exagerată, dar în care se putea citi siguranţa de sine. M-a făcut să mă înfiorez. Aerul lui de învingător pe care şi l-a luat părea să-mi spună: Ai să vezi că te voi face praf !

Cu cât nesaţ primea sufletul meu această provocare. Era ca şi când m-aş fi duelat cu un adversar în faţa căruia n-aş avea nicio şansă. Mă simţeam ca o ţintă sigură în dreptul gurii pistolului adversarului meu.

Deşi eram scufundat într-un soi de disperare surdă, m-am încumetat să-l privesc drept în ochi pe Răzvan, sperând să-l fac să creadă că nu-mi este frică. I-am zâmbit cu subînţeles. Dar asta n-a schimbat cu nimic simţămintele mele. Firea mea amorţise, eram lipsit putere şi de voinţă. Şi aşa cum am prevăzut, am pierdut.

Leadership: Te poţi debarasa de ceea ce ştii că nu poţi dovedi ca fiind o certitudine, încât să-ţi recapeţi o poziţie verticală stabilă faţă de ceea ce este perceput ca fiind o ameninţare la adresa propriei puteri?

În fiecare om există un Bau-Bau. Numai că el nu se ascunde sub pat sau în debara, aşa cum ne imaginam când eram mici, ci în interiorul nostru, în mintea şi în inima noastră. Sufletul te aude şi te ascultă.

Pentru mine monstrul Bau-Bau a fost teama de eşec, teama că nu voi fi un învingător şi că voi fi rănit în amorul propriu. Iar inima mea a aprobat tot ceea ce i-am cerut. Acea împietrire interioară de care am fost cuprins cu totul, brusc, exact în ultimul moment, nu poate fi decât rezultatul acordului pe care l-am pecetluit cu inima mea. Inima i-a dictat minţii, iar mintea a deţinut controlul total asupra mea.

Eşecul nu este o certitudine, nici succesul, ceea ce contează enorm este spaţiul dintre ele, ipoteza de fond că tot ce ţi se întâmplă este o oglindire a ceea ce crezi despre tine. Cerinţele privind evaluarea unui potenţial de mare performanţă depind de cât valorezi într-un meci al cărui început nu-şi compromite finalul prin invazia unei stări pornite din subconştient, dintr-o subestimare a competenţelor personale.

Efectul de gol care te slăbeşte, ca un fel de captivitate din care nu mai poţi ieşi, surprinde acea premisă de inferioritate care te determină să aderi la ceea ce pare ca fiind hotărârile decisive ale altora şi deci, să te comporţi în conformitate cu ele şi să devii una cu faptul care produce sentimentul de neputinţă.

Leadership: Priveşti în faţă adversarul nevăzut care tinde să-ţi conducă subconştientul, fără să-ţi iei drept însoţitor consistenţa pretenţiei de a recepta un punct de vedere diferit asupra impactului unei posibile vinovăţii excesive?

Subconştientul ia în stăpânire conştientul. M-am temut că voi pierde, şi de ceea ce m-am temut n-am scăpat. Ceea ce gândeam a avut puterea de a deveni realitate, realitatea mea. O realitate care m-a afectat întru totul. Teama adâncă ce m-a cuprins a făcut să se cutremure totul în mine. Şi bătând în retragere, am jucat prost la sfârşit. Acest conflict interior mi-a ştirbit puterea de luptă, nu a făcut decât să diminueze puterea voinţei mele.

Până la urmă a fost lupta cu mine însumi, cu un adversar nevăzut: propriul meu eu interior, care în loc să mă încurajeze şi să-mi dea mai multă speranţă exact atunci când aveam mai multă nevoie de el, m-a părăsit. Răzvan mi-a zdruncinat încrederea în forţele mele aruncându-mi acea privire mândră ce vădea siguranţa de sine. Aş fi vrut să am prins la gât un talisman norocos, un Auryn, pe care să-l ating, şi să simt instantaneu cum tot curajul de care am nevoie mi se revărsa în inimă, umplând-o toată. Dar n-am avut nimic. În afară de sufletul meu, care nu m-a ajutat deloc.

Deprecierea propriei valori implica sentimentul de vinovăție excesivă provenit dintr-o imagine de sine pe care oricine o poate percepe drept o înrobire ce pendulează între extaz și agonie, nu drept un inamic declarat care va continua să lovească.

Un singur lucru îl ajută pe om, în anumite situaţii, să evolueze către o realitate mai bună: să gândească pozitiv în legătură cu aşteptările sale. El se poate energiza singur numai dacă îşi recapătă stăpânirea de sine. Întotdeauna cel care nu-şi stăpâneşte emoţiile, dovedeşte nesiguranţă în acţiunile sale. Uneori, chiar dacă eşti deznădăjduit, e bine să continui să speri în victorie cu o convingere oarbă şi să nu iei seama la frica ce străbate din adâncul inimii tale. Uşor de zis, dar greu de făcut nu-i aşa?

După acea înfrângere dureroasa m-am gândit bine, mi-am consultat vocea interioară şi am găsit răspunsul. Tot ce am nevoie pentru a fi mai încrezător pe viitor este exerciţiul. Exerciţiul este singurul remediu pentru sporirea încrederii în sine. Cu cât voi juca mai des ping pong cu cât mai mulţi adversari, cu atât voi fi mai bun, şi cu cât voi fi mai bun, cu atât voi fi mai încrezător în forţele proprii.

Puterea personală dezvăluie acel raport de forţe just instituit între o dominaţie care se ascunde pe sine şi o dominaţie care rămâne constantă în pofida pretenţiei de a fi tratată ca o superputere, şi fără a-şi da în vileag slăbiciunile.

Paznicul sufletului zbuciumat nu poate fi decât „eul” nostru interior, marele arbitru care însă se poate lăsa şi el amăgit de aparenţe înşelătoare şi care chiar ne poate demobiliza atunci când suntem faţă în faţă cu adversarul.

Ce se poate face? Esenţială este creşterea încrederii în sine prin dobândirea experienţei vaste, ceea ce se obţine prin exerciţiu permanent, autoevaluarea corectă a performanţelor, cât şi perfecţionarea continuă.

Sporeşte nivelul de calitate a rezultatelor tale, valorificând acele resurse proprii care au particularitatea de a produce efecte pozitive.

 


Ultimele articole accesate de cititori:

  1. Alchimistul (II)
  2. Alchimistul (I)
  3. Tango to Evora
  4. Lily was here

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
decoration
Despre | Site Map | Termeni si conditii | Parteneri | Feedback | RSS Feeds
© Neculai Fantanaru - Toate drepturile rezervate

Like Us On Facebook

Subscribe to us