ro  fr  en  es  pt  ar  zh  hi  de  ru
ART 2.0 ART 3.0 ART 4.0 ART 5.0 ART 6.0 Pinterest

Principiul himerei

On Aprilie 10, 2010, in Principiile conducerii, by Neculai Fantanaru

Nu-ţi închipui că eşti un lider dacă treci în fruntea oamenilor.

Cel înţelept este întotdeauna foarte chibzuit în gândire şi acţiune, ia decizii bune şi este foarte atent în tot ceea ce face. Dar eu, îndrăznesc să spun, că nu am dat dovadă de o adâncă înţelepciune în acea zi.

Mă aflam la munte împreună cu prietenii mei. Organizasem un paintball în pădure. Ne-am împărţit în două echipe, echipe care nu aveau niciun conducător. Aşa că eu, cu o bucurie de nedescris, însufleţit de o sete nepotolită de aventură şi de o formidabilă dorinţă de senzaţional, m-am autoproclamat lider în echipa în care am fost repartizat după tragerea la sorţi: „Urmaţi-mă pe mine”. Mintea îmi spunea, iar inima înflăcărată îmi repeta, că voi fi capabil să-mi împing echipa spre victorie.

Dar chiar din primul moment, după ce a început acţiunea, am comis greşeala de neiertat. Fără să caut să discern, să am răbdare şi să iau hotărârea cea mai avantajoasă, ci cuprins de o stare de exaltare fără seamăn, încât nimeni şi nimic nu m-ar fi speriat, m-am năpustit cu înverşunare, primul, în mijlocul luptei, chiar atunci când inamicul a rupt rândurile. Astfel am ignorat cu desăvârşire cea mai importantă regulă a războiului: în timpul luptelor, mai ales într-un moment de primejdie, conducătorul armatei trebuie protejat. El trebuie să stea în spatele frontului, nu să iasă în linia întâi, căci planul de bătălie se afla în mintea lui.

Primul ochit, primul lovit. Ei bine, din cauza acelui simţământ de bucurie egoistă m-am condus pe mine însumi la eşec. Timp de două minute am fost învăluit de o ploaie de bile de vopsea. Mare noroc am avut că nu m-au nimerit toate. Până să riposteze coechipierii mei, ce se aflau la momentul respectiv cu circa zece metri în spatele meu, am fost ţinta preferată şi perfectă a adversarilor.

Nici nu m-am gândit că mi se va putea întâmpla aşa ceva, am avut un sentiment fals de securitate. Iar din pricina judecăţii mele strâmbe, echipa a pierdut. Degeaba m-am crezut apt pentru a fi lider, căci rezultatele au fost foarte slabe, sub orice aşteptări. Toţi coechipierii mei, care la început poate că totuşi mi-au acordat încrederea lor, într-o măsură mai mică sau mai mare, au fost dezamăgiţi în final de prestaţia mea.

Leadership: Necesitatea creării şi menţinerii unei autonomii de decizie, provoacă o permanentă tensiune între dimensiunea maximă de autenticitate şi dimensiunea maximă de predestinare?

Nu mi s-a recunoscut, în mod precis, poziţia de lider. Înveşmântat de loialitatea mea faţă de ceilalţi coechipieri şi pătruns de convingerea fermă că voi fi omul zilei, m-am sfătuit numai cu mine însumi şi cu nimeni altul cum anume să procedez, acesta a fost primul pas greşit. Apoi am pornit la atac cu un spirit rebel la fel ca un kamikaze aflat într-o misiune sinucigaşă care se năpusteşte cu toată puterea, cu toată viteza, cu toată fiinţa lui, şi spre surprinderea tuturor, direct în punctele forte ale inamicului.

Dar nu am făcut nicio convenţie cu membrii echipei mele şi nu le-am prezentat niciun plan de acţiune, cum ar fi fost normal, şi deci nu mi s-a recunoscut, în prealabil, în mod precis şi netăgăduit, poziţia de lider - fiind doar în mod tacit acceptată. În cuvinte elocvente şi cu adevărat sincere, nimeni din echipa mea nu mi-a solicitat vreun sprijin, eu am încercat să vin în sprijinul lor, din propria iniţiativă, punându-mi voinţa la o încercare destul de grea.

Două dimensiuni caracterizează leadershipul. Dimensiunea maximă a valorii pe care ţi-o conferi prin condiţia de autenticitate, obţinută printr-o poziţie de înţelepciune. Iar ea este la fel de primejdioasă ca dimensiunea maximă a valorii de predestinare pe care ţi-o atribui prin înflăcărarea pe care te bizui în momentele de maximă încordare emoţională.

Prima dimensiune te ajută să simţi şi să gândeşti lucruri adânci şi complexe înainte să faci un compromis sau un sacrificiu, dar nu-ţi conferă posibilitatea de a te simţi "divin", de a te simţi în largul tău, de a-ţi dezlănţui energia debordantă, de a-ţi dezlănţui latura esenţială capabilă să săvârșească acte de mare curaj.

A doua dimensiune, care te ține captivat până la ultima literă a nemaiîntâlnitului, te face să crezi că eşti singur, asemenea unui erou care încearcă să învingă un sistem ce se arată a fi mai puternic decât el. În acest caz prezenţa ta e mai mult decât suficientă ca să-ţi înfrunţi demonii. Îţi dă posibilitatea de a te îndoi, posibilitatea de a face o greşeală, posibilitatea de a căuta şi experimenta latura unei lumi care îţi aparţine cu totul.

Leadership: A fi cu un pas înaintea celorlalţi oameni este o investiţie eligibilă în conformitate cu valoarea pe care ţi-o acorzi într-un "Virtual Word" sau într-un ataşament colectiv?

A fi autentic înseamnă să te exprimi ca un învingător prin imaginea pe care o proiectezi în termenii rezultatelor de tip material, cognitiv, atitudinal si afectiv, şi nu în termeni de "Cu cine trebuie să mă bat ca să-mi arăt vitejia". Înseamnă să te conectezi cu ceea ce exprimi în manifestul pe care îl susţii în fiecare creaţie sau în orice acţiune, formulat astfel: "Eu sunt ca voi", şi nu "Eu sunt voi".

Ca lider eşti responsabil de acţiunile şi deciziile tale. A fi cu un pas înaintea oamenilor nu te transformă în lider. Nu-i poţi determina pe oameni să te urmeze şi să te ajute să-ţi îndeplineşti viziunea, prin propria lor voinţă, acordându-ţi încrederea lor totală dacă, din dorinţa de a te situa într-o poziţie dominantă, te împotmoleşti primul când eşti pus fata în faţă cu un obstacol.

Dimpotrivă, vei fi umbrit de o adâncă tristeţe pentru că nu te-ai ridicat la înălţimea aşteptărilor, apoi ei îţi vor împărtăşi sentimentul fiindcă au pierdut. Dacă le dăruieşti de la bun început sprijinul şi devotamentul, fie că ţii mult la ei şi le doreşti să aibă parte de cât mai multe succese, fie doar pentru că te împinge interesul, fie pentru că un orgoliu ridicol, nemăsurat, te face să stărui asupra obţinerii cu orice preţ a unei victorii - vei putea câştiga respectul lor, ataşamentul lor, şi astfel vei avea o mai mare certitudine că vor contribui la atingerea scopului pe care ţi l-ai propus. Însă te vor putea urma cu toată inima numai dacă îi conduci spre victorie.

Leadershipul reflectă atitudinea de acceptare a unei poziţii de înaintaş prin renunţarea la calitatea de unică autoritate, nu prin creşterea gradului de captare a atenţiei care "vinde" o imagine.

O echipă fără un lider e singură, fără putere. De la cine o să primească membrii ei ajutorul pe care îl aşteaptă cu atâta nerăbdare, cu atâta drag, cu atâta ardoare, dacă te pui singur în primejdie în momentele cele mai critice şi eşuezi?

Dacă ocupi o poziţie de manager şi din cauza deciziilor tale greşite bazate pe emoţii, dorinţe, subiectivism, şi nu pe raţiuni, compania ajunge în pragul falimentului, toţi angajaţii vor rămâne fără sprijin moral şi financiar. În loc să fii perceput drept singurul lor ocrotitor, singurul lor sprijin, o călăuză sigură, demnă de urmat, vei apărea în ochii lor drept o povară nefolositoare, un erou grăbit din pricina căruia întreaga companie are de suferit.

Aşadar, degeaba te consideri lider. Dacă nu le dai oamenilor motive reale să aibă încredere în tine, vei rămâne doar o persoană cu intenţii bune, în niciun caz un dătător de speranţe.

Un lider trebuie să fie recunoscut de cei din echipa prin faptele sale precedente. A te autointitula lider, chiar dacă eşti cu un pas înaintea celorlalţi, denotă o încredere absolută în propriile forţe ce rezultă dintr-o supraevaluare subiectivă, superficială, ce te va conduce inevitabil la eşec.

P.S. Un lider fără echipă este la fel ca şi echipa fără lider.

 


Ultimele articole accesate de cititori:

  1. Alchimistul (II)
  2. Alchimistul (I)
  3. Tango to Evora
  4. Lily was here

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
decoration
Despre | Site Map | Termeni si conditii | Parteneri | Feedback | RSS Feeds
© Neculai Fantanaru - Toate drepturile rezervate

Like Us On Facebook

Subscribe to us