ro  fr  en  es  pt  ar  zh  hi  de  ru
ART 2.0 ART 3.0 ART 4.0 ART 5.0 ART 6.0 Pinterest

Principiul timpului pierdut

On Ianuarie 19, 2010, in Principiile conducerii, by Neculai Fantanaru

Timpul petrecut cu un prieten nu e niciodată timp pierdut.

Se scurseseră zile, apoi săptămâni, apoi ani. Edmond Dantes aştepta în continuare, cu o speranţă neliniştită, să fie eliberat din castelul d'If. Sau măcar să se petreacă o schimbare în viaţa lui, pentru că singur în aceeaşi celulă nu mai putea rezista multă vreme. Se ruga să fie luat din celula lui şi mutat în alta, chiar mai adâncă şi mai întunecată. O schimbare, fie şi în rău, ar fi însemnat o schimbare totuşi. Se ruga să fie scos la plimbare, să i se dea aer, cărţi de citit, unelte de muncă. Ceva nou de făcut, orice, ar fi însemnat o izbăvire. Dar totul rămânea neschimbat, mai puţin timpul, care se scurgea implacabil.

Bietul om uitase socoteala zilelor de când se afla închis. Îşi pierdu încrederea în sine. Îşi pierdut credinţa în Dumnezeu. Îşi pierdut orice speranţă. Nu mai avea decât trecutul său atât de mărginit, atât de mohorât şi viitorul atât de îndoielnic.

Dar toată suferinţa lui, toată această stare de nemulţumire şi frustrare în care se afla, dispăru odată cu apariţia abatelui Faria. Tot ce i se păruse întunecat şi sumbru, începu dintr-o dată să aibă un colorit. Bucuria de a avea un tovarăş căruia să-i poată împărtăşi gândurile, sentimentele şi tot ceea ce-l frământa, era atât de mare, încât nu a mai ţinut seama de trecerea timpului.

Timpul a devenit aliatul lui Dantes

Dacă ai citit romanul „Contele de Monte Cristo", atunci ştii că abatele Faria a avut un rol extrem de important în reuşita lui Dantes. I-a alinat suferinţa şi l-a întărit moral. L-a salvat ca prin minune de la disperare, sau poate de ceva şi mai rău.

Munca îndelungată (săparea tunelului) îi umplea zilele lui Dantes, iar atunci când se odihnea, avea speranţele care îl consolau. Cuvintele bătrânului, care cuprindeau numeroase învăţăminte, îl îndemnau să-l asculte cu tot mai mult interes. Întocmiră şi un plan de educaţie şi studiu. În timp ce lucrau, Faria îl instruia pe Dantes, vorbindu-i când într-o limbă, când în alta, învăţându-l istoria popoarelor şi a marilor oameni. Aşa zilele trecură mai repede şi mai pline de învăţăminte. După un an Edmond Dantes era un alt om.

Dantes şi-a petrecut jumătate din tinereţe într-o celulă, dar timpul nu a fost pierdut. Pentru că abatele Faria l-a învăţat tot ce avea nevoie pentru deveni o persoană respectată în societate, cu o autoritate deosebită, demnă de invidiat, cu cunoştinţe deosebite în diferite domenii. Fără nicio îndoială Dantes a avut nevoie de ceea ce a avut de oferit Faria, iar prezenţa acestuia i-a îndulcit captivitatea. Nu ar fi ajuns poate niciodată un om educat, cu însuşiri alese, cu un comportament adecvat înaltei societăţi, dacă nu l-ar fi întâlnit pe bătrân. Şi mai mult ca sigur n-ar fi descoperit comoara lui Spada.

Leadership: Tu ai puterea să transformi un prieten într-un om de mare caracter?

Perseverenţa, dorinţa de cunoaştere, de perfecţionare, de a dobândi noi abilităţi, l-au transformat într-un alt om pe Dantes. Au rămas de neuitat cuvintele pe care Contele de Monte Cristo (Dantes) le-a aşternut în scrisoarea lui de adio: „Doar cel care a simţit nefericirea cea mai cumplită e în stare să simtă cea mai mare fericire.” Timpul pe care l-a petrecut împreună cu abatele Faria n-a fost nicidecum de prisos, nu-i aşa? I-a adus, până la urmă, cea mai mare fericire.

Practic, reuşita lui Dantes s-a datorat în cea mai mare măsură relaţiei pe care a stabilit-o cu abatele Faria. Bătrânul, care servise cardinalului Spada, păstrase totuşi ceva din vorba directă, pe şleau, a omului din popor, şi astfel Dantes l-a putut înţelege cu uşurinţă. A învăţat de la bătrân să aprecieze importanţa lecturii, a învăţat să scrie şi să citească, a învăţat matematică, fizică, a aflat lucruri noi despre civilizaţii şi culturi, despre istorie, geografie, chiar şi astronomie. Dar mai important decât toate acestea, a învăţat cum să fie o persoană manierată şi influentă.

Tu ce ai de învăţat dintr-o relaţie?

Într-o relaţie umană ai întotdeauna de învăţat. Schimbi impresii, împărtăşeşti cunoştinţe şi experienţe, devii mai informat şi mai motivat să treci la acţiune. Indiferent cine eşti, indiferent unde te afli, indiferent ce faci, niciodată timpul pe care îl petreci împreună cu un prieten nu este timp pierdut. De la oricine poţi învăţa ceva nou, de obicei chiar de la cine te aştepţi mai puţin. Preţuieşte deci, momentele petrecute cu prietenii şi nu le schimba pentru nimic în lume.

Scriitorul Les Giblen a ilustrat foarte bine acest aspect: „Indiferent ce definiţie ai da fericirii, până la urmă vei fi convins că propria ta fericire depinde în mare parte de relaţiile pe care le ai cu ceilalţi.

 


Ultimele articole accesate de cititori:

  1. Alchimistul (II)
  2. Alchimistul (I)
  3. Tango to Evora
  4. Lily was here

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
decoration
Despre | Site Map | Termeni si conditii | Parteneri | Feedback | RSS Feeds
© Neculai Fantanaru - Toate drepturile rezervate

Like Us On Facebook

Subscribe to us