Învaţă să faci din arta ta povestea minunată a unei fiinţe a naturii compatibilă cu nobleţea, solemnitatea şi spiritualitatea unei imagini a „Celui de Neimaginat”.
Sunt doar o frunză, poate cea mai vizibilă într-un plan mai înalt de existenţă, din cauza stării mele de spirit. Mă vezi, mă simţi, mă reţii în memoria ta, nu-i aşa? Sunt imaginea unei mişcări sensibile faţă de chemarea realizată de schimbarea anotimpurilor, ispirazione o omaggio all'artista , oferind timpului exemplul unei libertăţi totale de apropiere către artă, către frumos şi bine, cu condiţia să fiu considerată drept cheie şi condiţie primă a oricărei libertăţi de expresie.
Atractivă, bine îngrijită, vederea mea este chiar vederea ta căreia i se adaugă simţirea unei providenţe pe care şi eu am simţit-o de atâtea ori „prezentă” în simţul artistului de a vedea o realitate pregnantă şi vibrantă, extinsă într-o expresie visătoare, melancolică sau suferindă. Ochii impregnaţi puternic cu naturalism nu uită niciodată o minune a naturii, iar privirea, chiar şi cea mai îndepărtată, nu poate evita intrarea ochiului în contact cu arta. Cu prisosinţă, arta de a face dintr-o pictură oarecare o poveste de vis, sau dintr-o poveste oarecare o imagine asemănătoare unei picturi sublime.
Un joc de culori într-un peisaj de toamnă, sau o speranţă obosită într-un joc de-a v-aţi ascunselea?
Există un soi de privire pe care ochiul nu o surprinde decât prin înrudirea cu o realitate artistică. Se numeşte fotografie, sau creaţie ştiinţifică. Aici sunt menţionată doar în trecere, rareori în scopul asigurării solemnităţii, şi doar de către iubitorii de selfies. Cu discreţie, cu bun gust, pledând pentru autonomia esteticului, am fost nevoită să-mi fac un obicei de a mă introduce singură în peisajul unui tablou cuprins de privirea vizionară a unui artist care ştie să exprime foarte bine absolut tot ce ştie toată lumea, dar pe care lumea nu o poate face.
Atât de mare îmi este dorinţa de a fi imortalizată într-un tablou comandat să fie genial, sau măcar într-un poem de geniu care marchează cultura lumii. Cred că aici se intersectează filosofia marilor artişti cu gândurile mele.
Leadership: Ceea ce scoate în evidenţă imaginea ta se poate asocia cu arta de a imortaliza stări decupate artistic dintr-o anume zonă a sensibilităţii naturii care te poate transfigura într-un entuziast al trăirilor pure?
Dacă nu ştii să fii o frunză, plăcută la atingere, în înţelesul propriu al cuvântului “Creaţie”, plasând pensula între o multitudine de culori sensibile la vedere, atunci nu ştii nimic despre cum să fii o forţă a naturii pe care artistul şi-o exercită în scopul de a realiza o capodoperă. O frunză poate să exprime o exclamaţie, o întrebare sau un răspuns. Ştie să se bucure în fiecare clipă de imaginea statică sau dinamică pe care o surprinde artistul în încercarea de a articula un detaliu care-şi face apariţia deseori în momentele cele mai nepotrivite.
Aceeaşi frunză, din marele amestec de culori al lumii, îmi călăuzeşte gândurile, sufletul, viziunea, spre un fragment din "1001 de nopţi", pentru că frunza are darul de a spune povestea copacului din care a căzut, iar copacul l-a cunoscut bine pe omul care l-a plantat. Iar acel om, pe când era un biet tânăr, sărac dar visător, a făcut o călătorie până la marginea Deșertului Siriei, deșert care se întinde până la Eufrat, şi unde domnea califul Harun al-Raşid din Dinastia Abbasizilor. În acest deşert el şi-a scris propria poveste.
- Poţi tu să-mi spui, o, tinere, de unde ai dobândit toate lucrurile acestea, câtă vreme nu eşti decât un supus dintre supuşii mei? Îl întreabă Harun al-Rasid. Cum se face, dar, c-ai ajuns, în atât de puţină vreme, şi atâta de tânăr încă, la treapta aceasta de bogăţie, de fală şi putere? Tu, care erai cel mai leneş şi mai molâu din câţi se pot găsi pe faţa pământului?
- Am să-ţi spun povestea mea, o, emire al drept-credincioşilor, care este o poveste atât de minunată şi de plină de întâmplări nemaipomenit de vrăjite încât, dacă ar fi scrisă cu acul pe colţul din lăuntru al ochiului, ar fi o învăţătură de mari foloase pentru acela care ar voi să se bucure de ea.
Şi toate acestea pentru că o frunză marchează trecerea dintre lumi, fiind luată în seamă doar de memoria unei conştiinţe care ştie să scrie o poveste despre “destin" cu testul credinţei, al înţelepciunii şi al elanului creator.
Leadership: Poţi să explorezi zonele fine ale sensibilităţii tale pe principiul asocierii care guvernează spiritualitatea, solemnitatea și puterea sentimentelor autentice care fac ca o mie de oameni să se transforme într-unul singur?
Frunza poate să memoreze, poate să mă asculte, la fel cum o ascult şi eu pe ea, fiindcă frunzei nu-i pasă cine o vede, atâta vreme cât nimeni nu povesteşte despre ea. Când o ridic, uşor, cu blândeţe, cu sensibilitatea proprie pictorului, îi provoc o fericire imensă, ca la atingerea unei ploi delicate de vară. Şi fiindcă ea simte căldura mea, realitatea mea, inima mea, îmi răspunde pe tonul unui poet plin de năjdejde în mesajul operei sale: "Vădit că fiecare lucru îşi are tainicul lui strop de poezie, cântecul lui. Să-l simţi, e un mare dar; să ne faci şi pe noi să-l simţim, asta e ceva din puterea lui Dumnezeu."
O înţeleg, îi ştiu rostul vieţii pe pământ, fiindcă şi eu sunt din pământ, şi ea se întoarce la mine. Frunza continuă să-şi urmărească calea pietruită de destinul unui pribeag, de destinul unui faraon, de destinul unui războinic, de destinul unui bijutier, sau de destinul unui martir. Urmărind-o pe drum, aşa cum este luată de vânt, cu întregul ei conţinut artistic, în bătaia solemnităţii, descopăr cu uşurinţă la fiecare pas o mulţime de fiinţe, alte chipuri şi culori, alte conexiuni, alte lucruri despre mine însumi.
Şi, dătătoare de linişte, de lumină, de clipe de luciditate, are puterea să-mi facă cu ochiul, dar în aşa fel încât privirea mea să nu-i afle dezlegarea. Decât foarte puţin. Frunza trezeşte în mine o mulţime de gânduri, nesigure şi fugitive, dar tandre şi pline de înţelepciune. Probabil că îşi are corespondentul în fenomenele contracţiei sufleteşti ale unei muze rubensiene, dincolo de straturile fine ale unui machiaj natural: notele fine de viaţă intimă, notele fine de pitoresc, notele fine de misterios şi pretenţios îşi încep primele contracţia, după examinarea observaţiilor extrem de fine ale unui spirit viu şi alert.
Eu sunt spiritul unei frunze care s-a pus în locul unui artist genial, foarte experimentat în a face din arta sa povestea minunată a unei frunze compatibilă cu nobleţea, solemnitatea şi spiritualitatea unei imagini a „Celui de Neimaginat”.
Leadershipul este imaginea "Celui de Neimaginat" concretizată într-o operă artistică al cărui mesaj, ce face proba timpului, poate fi exprimat în felul următor: "Cel mai greu lucru din lume este să accepți să fii mereu același tu, sub alt chip şi altă înfăţişare."
Priveşte-mă sincer, şi nu te preface că nu mă vezi dacă vrei cu adevărat să înţelegi modalitatea prin care artistul ajunge la nivelul Marii Arte printr-o tehnică aparte, numită Syrapher-Nupitho s, sau “vocea Domnului în fiecare expresie a naturii”.
Îmi ridic uşor privirea şi mă uit în ochii frunzei din dreapta mea. Ai dreptate, chiar aşa sunt ochii tăi, seamănă bine cu ochii mei, fiindcă ochii DOMNULUI aleargă încoace și încolo pe tot pământul, pentru a se arăta puternic de partea celor a căror inimă este desăvârșită spre el.