Privirea care se oglindește în ochiul ce surprinde imediatul

Pentru ca întreaga creație a minții tale să ia o formă expresivă, mai întâi învăță să privești cu atenție o imagine mișcătoare.

O frunză, plină de irizații, își ondulează forma în bătaia vântului primăvăratic. Cade încet, în sublimul unei demonstrații de o clipă, apoi se înălța iar, în sublimul unui act artistic. Pentru că este văzută prin ochii unui artist, al cărui privire cuprinde tot ceea ce frunza naște într-o imaginație fotografică, el având puterea de a mișca în orizontul creației orice strop de culoare.

Catifelată, moale, duioasă. O văd ca și cum m-aș vedea pe mine zburând cu aripi de înger într-o pictură renascentistă. Frunza are și un nume, Marhessyl, sau “cea care zboară spre apus”.

Atât îți trebuie ca să faci din tine însuți o capodoperă. O frunză. Să o simți e mare lucru; să faci și pe alții s-o simtă, acesta este atributul artistului de a fi mijlocul de transpunere a frumosului în materie. A-i surprinde farmecul, a-i admira forma în bătaia vântului, în razele aurii ale soarelui, este o mărturie a sublimului dialog dintre profunzimea privirii la care visez și răgazul de a-mi îmbelșuga sufletul în locuri în care nu am pus piciorul niciodată.

În sfârșit, libertatea de a privi este motivul ochiului de a-și povesti viziunea despre ce înseamnă arta, despre ce înseamnă să fii narator vizual.

Am cunoscut o altă frunză, cuprinsă de vraja unui magician, răscolită de cuvintele magice ale unui iluminat, foarte apropiată de evoluția unui suflet aventurat într-o lume plină de măști, de dincolo de cuvinte. Încă nu știu dacă ea era conștientă de modul cum am perceput-o eu: ca pe o simplă siluetă feminină, de o eleganță nobilă, în marea de oameni ce trecea prin stângă și dreapta mea. Sau ca pe-o iluzie. Sau ca pe o provocare actoricească căreia trebuia să-i răspund pozitiv, încercând să imit freamătul ei, balansarea ei dintr-o parte în alta. Sau ca o participare discretă, neostentativă, la un dans al pasiunii.

Încă nu știu dacă ea m-a văzut cu ochii cu care am văzut-o eu, dar știu că privirea mea era reflectată în culorile ei, verde și roșu, potrivite pentru “machiajul” ochilor ei.

Ești în măsură să-ți manifești aptitudinile artistice folosind acea poziționare a privirii în mijlocul naturii, asupra unei prezențe active în organizarea creației, încât să oferi o viziune care impune puritatea și simplitatea lucrurilor?

Ca să-ți dai seama de valoarea unui om care acționează conform planului naturii, înspre scopul Creației și întoarcerea la Creator, întreabă-l despre o frunză care tocmai s-a desprins de creangă. Iar ca să faci o frunză să intre în spațiul inimii tale, în clipa când o poți privi ca printr-o pânză pictată în multiple culori, iată cum trebuie să o abordezi. Din mai multe perspective:

- Dacă ești pictor și nu știi să faci dintr-o frunză un tablou plin de armonie, înseamnă că nu știi să vezi frumusețea naturii, și probabil nu știi nimic despre psihologia culorilor.

- Dacă ești doctor, și nu știi să observi bine o frunză, mai ales particularitățile ei în momente diferite, înseamnă că nu știi mare lucru nici despre boala de care suferă pacienții tăi.

- Dacă ești scriitor, și nu știi să renaști o relație cu un personaj în felul de a fi al frunzei, înseamnă că îți lipsește darul de a trăi prin cuvinte. Nu stăpânești arta prin care se revelează expresia cuvântului.

- Dacă ești sculptor și nu știi să cioplești o frunză într-o bucată de lemn, înseamnă că straturile subțiri ale minții tale sunt nelucrate.

- Dacă ești mecanic și nu știi să vezi în mișcarea frunzei luată de vânt o nouă utilizare a motorului, înseamnă că îți lipsește viziunea.

- Dacă ești compozitor și nu reușești să-ți sincronizezi notele muzicale, să amplifici sau să reduci efectele sonore după nesfârșitele nuanțe de ruginiu ale frunzei care cade pe oglinda calmă a apei unui lac, înseamnă că-ți lipsește flerul de a contopi mai multe tehnici de mastering, mixing.

- Dacă ești regizor și nu poți să impulsionezi jocul de imagini pe care îl creează diversele mișcări ale frunzei luate de vântul primăvăratic, înseamnă că îți lipsește flerul de a întoarce percepția publicului de la “nevoia de a ști” la “frumosul de a ști”.

Pentru ca întreaga creație a minții tale să ia o formă expresivă, mai întâi învăță să privești cu atenție o frunză, învață să pătrunzi în existența ei, în forma ei, în interiorul celulelor ei, apoi ridic-o în aer doar cu puterea gândului și du-o până acolo unde ea poate deveni centrul admirației unei capodopere.

Poți face din leadership o încununare a creației atunci când obiectul atenției tale este cuprins între evident și subtil, cu condiția să-l iei în considerare drept centru al admirației unei capodopere.

Privirea care se oglindește în ochiul ce surprinde imediatul măsoară distanța dintre evident și subtil, prin faptul că tot ceea ce cuprinzi în cadrul unei imagini poate avea valențe de personalizare a realității, de la materialism la idealism.