ro  fr  en  es  pt  ar  zh  hi  de  ru
ART 2.0 ART 3.0 ART 4.0 ART 5.0 ART 6.0 Pinterest

Privirea unui om pierdut în propria sa reflecție

On Ianuarie 30, 2021, in Alpha Leadership, by Neculai Fantanaru

Tot ceea ce te acaparează în realitate, în palpabil, se vede când eşti permanent conştient de propria imagine reflectată în oglindă.

Demult m-am privit într-o oglindă, şi mi-am văzut chipul reflectat într-o altă oglindă, mult diferită, dar asemănătoare cu aceea în care şi altă dată mi-am privit chipul. Şi ea, captivantă, tot mai fidelă, oglinda aceea s-a transformat tot mai mult în chipul în care mi-am oglindit bucuriile şi tristeţile, şi în care artistul îşi îmbrăţişează creaţia. Era o oglindă într-o variantă 3D, reflexia ei invadându-mi spaţiul tridimensional şi timpul în care Universul “a aranjat” să se întâlnească pe aceeaşi lungime de undă cu mine.

Şi fix în aceeaşi oglindă, în tot acel spaţiu pe care universul îl ocupă energetic sub formă de fotoni şi temperatură, a avut loc o expansiune intrinsecă prin care s-a modificat scara spațiului în sine, şi eu am devenit una cu imaginea unei galaxii în spaţiu. Ce se înţelege, însă, prin aceasta? Cum adică să mă văd din punct de vedere tridimensional, eu care trăiesc într-o dimensiune a conștiinței aflată dincolo de timp și spațiu, eu cel care de atâtea ori mi-am privit perspectiva de viaţă, în mod conştient, printr-un fel de spiritualizare a micului univers din care, până la vârsta de douăzeci şi cinci de ani, nu ieșisem deloc?

Iată ce îmi exalta sufletul, ce îmi încânta simţurile. Să mă distanţez de lumea asta, să evadez printr-un fel de tunel cuantic, aleator, să trec într-un univers paralel, printr-un fel de porţi spaţio-temporale, şi să devin reflexia imaginii unei stele pline de strălucire care arată ca un ochi normal, numai că funcțiile sale sunt superioare în constelația Gemenilor.

Sau, poate că a fost vorba de o gaură neagră, a cărei existenţă nu a fost demonstrată ştiinţific, şi pe care eu mi-am închipuit-o ca fiind o regiune în spațiu-timp cu o forță gravitațională atât de mare încât, chiar dacă aş fi fost redus la nimic, să pot exista totuşi ca reflexie a cuiva care a fost Cineva...

Leadership: Poţi să-ţi construieşti şi să-ţi asumi o imagine care surprinde realitatea în momentul petrecerii acesteia, şi în acelaşi timp să obţii o imagine care se repetă de mai multe ori, în mai multe feluri?

Ideea de bază e că orice s-ar fi putut întâmpla în trecutul meu, de fapt s-a întâmplat într-un univers paralel, iar reflexia mea într-o oglindă a făcut posibilă deplasarea mea cu viteza maxim posibilă în acel univers. Adică, modul în care s-a scurs timpul meu, al celui din oglindă, trebuie corelat cu ce s-a întâmplat în Univers, în timpul ce s-a scurs în lumea reală a celui care s-a privit în oglindă, doar ca să constate că este acelaşi, şi totuşi diferit de el însuşi.

Şi dacă m-am privit într-un anumit fel, aşa cum o face pictorul când îşi instaurează autoportretul ca tipar recognoscibil, marcă a misterului de dincolo de aparenţe, a fost ca să fiu perceput altfel decât dacă as fi fost privit din aceeaşi perspectivă. Nu-i de mirare că am ajuns un expert al teoriei existenţei universurilor paralele, o busolă în orientarea personalităţii mele prin mirajul consecinţelor de dincolo de mine, ţinând cont că angajarea mea în jocul de-a “make a mirror in the Unity of immanence and transcendence” include unitatea subiacentă a universului.

Nu era o oglindă oarecare, ci una capabilă să obţină prin reflexie o altă reflexie, asemeni jocului de oglinzi dintr-o lectură din care am putut scoate un personaj caracterizat de un suflet nobil, şi pe care Alice în Ţara Minunilor l-a descoperit întâmplător în ea însăşi, prin reflectarea ei într-o oglindă compactă, cu mai multe trepte de luminozitate, care implica mai multe lumi de joc.

Într-adevăr, reflectându-mă în acea oglindă specială, am sperat să accesez un portal către o dimensiune paralelă, justificată prin făurirea unui ideal care depăşeşte prezentul, şi în care artistul îşi priveşte opera cu ochii plini de nemurire. “Who in the world am I? Ah, that's the great puzzle.” Poate că dacă mi-aş multiplica existenţa în alte lumi, într-o altă secţiune a aceluiaşi plan divin, aş reuşi să mă multiplic în chip indefinit într-un univers de unităţi existenţiale.

Leadership: Eşti în stare să-ţi construieşti o lume numai a ta printr-o filtrare a imaginii pe care, trecând-o prin propriul suflet, să dea naştere la o entitate duală capabilă să servească unui segment de realitate aflat în plină expansiune?

Nu este de mirare că ce-am văzut în oglindă este diferit de ce-am privit la mine, gândindu-mă că tot ceea ce mă reflectă în realitatea concavă a unei firi omeneşti (de o adâncime şi de o vioiciune aşa cum rareori produce reflecţia universului la scară mică), este o imagine de sine bine structurată în direcţia unei vieţi virtuale. Şi cred că de aici a început totul, cu instalarea mea într-un joc al oglinzilor ce pune față-n față doi străini: unul care ar vrea să-l cunoască pe celălalt, şi unul care îl cunoaşte pe celălalt, dar nu se cunoaşte pe sine.

Fiindcă tentaţia misterului de dincolo de aparenţe, clasa conducătoare a minţii mele însoţită de coordonate temporare şi spaţiale, deci impusă de forţe externe, cere o abordare caracterizată de sensibilitate şi o selecţie ponderată a ceea ce poate fi reprezentat în imaginaţie, şi cu atât mai puţin la ceea ce poate fi perceput. Iar dacă am priceput ceva din punctul de vedere al oglinzilor, deşi în unele situaţii interiorizarea noilor reflexii poate deveni mijloc de conformism şi manipulare, este că nu-mi pot contrazice sinele nereflectat.

Şi dacă m-aş uita din nou în aceeaşi oglindă, cu aceiaşi ochi cu care m-am privit în alte oglinzi, sperând să mă văd diferit, sau măcar acelaşi, dar puţin mai intens luminat de o simbolistică specială, de licărirea nepământeană, constantă, a unei singure străluciri, şi dacă m-aş pune lângă o mare oglindă numită "simetrie de paritate", atunci m-aş deosebi într-adevăr de cel cu care mi-am dat seama că semăn leit, dar nu e nicio clipă acelaşi.

Bine spunea Alice în Ţara Oglinzilor: “Dacă aş avea o lume a mea totul ar fi nonsens. Nimic n-ar fi ce este, pentru că totul ar fi ceea ce nu este. Şi invers, ce este, n-ar fi, iar ce n-ar fi este. Vezi?”

Marea revelaţie a creaţiei mele este o mediere între toate experienţele vieţii trăite în realitate, dar disponibile într-un spaţiu separat, propus ca fiind nemărginit.

Privirea unui om pierdut în propria sa reflecție se îndreaptă către două imagini concomitente ale aceluiaşi om. Un om ca mine ar avea aceeaşi ochi la proporţii cosmice dacă s-ar vedea în lumina maximei sincerităţi drept o proiecţie a voinţei inexorabile care a creat sau a scris lumea.

Sau cum spunea un personaj al lui Borges: “Povestea vieţii mele este reflexia celui care am fost eu în timp ce o scriam.”

 


Ultimele articole accesate de cititori:

  1. Ochii mei vad lucruri pe care tu nu le vezi
  2. Te admir cu ochii, ce nu-i vezi
  3. Autenticitatea omului care se g´┐Żndeste pe sine
  4. Triumful oamenilor grandiosi

Donează prin Paypal

Alternate Text

DONAŢIE RECURENTĂ

Donează lunar pentru susţinerea proiectului NeculaiFantanaru.com

DONAŢIE SINGULARĂ

Donează suma dorită pentru susţinerea proiectului NeculaiFantanaru.com

Donează prin Transfer Bancar

Cont Lei: RO34INGB0000999900448439

Deschis la ING Bank

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
decoration
Despre | Site Map | Termeni si conditii | Privacy | Parteneri | Feedback | RSS Feeds
© Neculai Fantanaru - Toate drepturile rezervate