Privirea pătrunzătoare a unor ochi luminaţi de reprezentările artei

"Când nu trebuie să-ţi dovedeşti talentul de a desena realul, tot ce-ţi rămâne este imaginarul exprimat prin culoare şi forme libere."

Ţin în mână o placă de faianţă mai veche, cu granulație fină, cu un finisaj impermeabil. Nu cred că este fabricată în România. O privesc cu atenţie, cu acea atenţie de care am nevoie ca să mă reconectez la o realitate care se schimbă într-o lume globalizată, şi nu ştiu ce anume, dar ceva mă atrage în mod deosebit la ea. Poate culorile care îi compun modelul atât de fin, o cromatică compusă din nuanţe maro şi bej. Poate textura din care este făcută, una aerată şi luminoasă, aplicată longitudinal, evocând puternic piatra de stâncă.

Placa de faianţă este prea bine realizată, prea le place ochilor mei s-o privească fără să se plictisească, fiindcă dacă o privesc din unghiuri opuse pare diferită. De ce mă atrage aşa mult, încă nu ştiu. Dar culorile atât de importante prin impactul lor, însemnând existenţa unui imens arsenal al imaginarului micro-cosmic, de care ochii mei se bucură nespus, evidenţiază interconectarea unor gusturi fine şi alese în ceea ce priveşte simbolistica artei de care se simte mai apropiat un artist atunci când tot ce are la dispoziție este instrumentul imperfect al talentului de a scoate în evidenţă ceva extrem de captivant.

Culorile sunt un fel de limbaj vizual, reflectând instinctele și sensibilitățile artistului, nu-i aşa?

Am ochit placa de faianţă chiar atunci când aveam în cap o combinaţie de culori care se potriveşte cel mai bine cu personalitatea mea, în numele unei realităţi imediate pe care o descoperisem prin sistemul "văzând şi făcând". De fapt, atunci când vezi o combinaţie de culori care te impresionează, eşti tentat să reţii combinaţia pentru viitor prin „ochii minţii” concentraţi asupra trăirilor şi stărilor interne ale conştiinţei.

Oare n-am atras atenţia de atâtea ori că o culoare sau o plajă largă de culori trebuie să atragă atenţia privitorului, să povestească o întâmplare reală, o experienţă frumoasă din care artistul a tras noi învăţăminte despre adevărata bogăţie a formelor de creaţie?

Leadership: Poţi să te contopeşti cu o creaţie artistică care încearcă să scoată în evidență momentul în care te găseşti faţă în faţă cu realitatea vizualului, concentrându-te asupra posibilităţii de a-ţi exprima sufletul într-un mod inedit?

În semn de mulțumire profundă adusă artiştilor plastici, m-am decis să păstrez placa de faianţă, luând în considerare tentaţia de a reproduce modelul ilustrat iniţial doar cu ajutorul promptului vizual. În mintea mea stă toată bogăţia actului de creaţie pe care ochii de artist au agonisit-o studiind lucrările cel mai minuţios realizate, sprijinit fiind de percepţia constrângerii de a respecta cât mai riguros stilul original. Atrag atenţia că ochii mei nu sunt doar nişte admiratori de forme ale frumosului, cum sunt frumosul natural şi frumosul creat, sau ţinând cont de forma simbolică, cea clasică și cea romantică. Ci, în primul rând, ochii mei sunt destinaţi rafinării sistematice a observaţiei şi a metodelor de evaluare a obiectelor de artă.

Bine spunea cineva pe web: "Când nu trebuie să-ţi dovedeşti talentul de a desena realul, tot ce-ţi rămâne e imaginarul exprimat prin culoare şi forme libere." Iată, deci, că placă de faianţă are să spună un secret despre un desen care pare clasic pentru vremea lui, dar nou pentru aceste timpuri în care arta nu-şi mai găseşte locul în confecţionarea manuală a produselor, ci în competiţia tehnologică. Şi chiar dacă mecanismul natural de vedere al ochilor mei îşi pierde culorile cu cât privesc dintr-un unghi mai închis, se pare că placa de faianţă îşi dă libertatea de a exprima culorile reprezentative, în combinaţiile plăcute ochilor mei.

Culorile sunt importante prin impactul lor, nu-i aşa? Dacă aş schimba culoarea oricărei imagini în culoarea opusă a culorilor pe care ochii mei le percep natural, şi dacă modelul plăcii de faianţă s-ar curba în jurul câmpului meu vizual, într-un rotund asemănător „formei privirii”, atunci aş înţelege mai bine de ce mă consider un artist al culorilor răzvrătite, al formelor aflate într-o flexibilitate simplistă, a compozițiilor explozive prin temele pregnante şi simbolistice.

Alteori, vederea mea este înzestrată cu un efect de deschidere către un transcendent al sufletului, în sensul de acceptare a unei realități invizibile care se obține printr-un joc de clarobscur, prin umbre și lumini, în care aş putea să mă aflu amăgind timpul.

Leadership: Poate creaţia ta să faciliteze expunerea sensibilităţii readusă în actualitate printr-o reinventare a modelului de referinţă al actului de creaţie care invită la o depăşire a propriei personalităţi artistice?

Numai un artist îşi umple ochii, înainte de a picta un tablou, cu acele modele reuşite de creaţie care te inspiră, prin culoare, să meditezi la frumuseţea perfectă care te înconjoară. Mai cred că, în adâncul fiinţei mele, există o rezervă de admiraţie pentru înălţimea expresiei, un „cult” și un fenomen al obiectului personalizat în culori pastelate, printr-o sensibilitate aparte. Închipuiţi-vă că dacă nu ar fi fost culoarea plăcută ochiului, nu m-ar fi atras nicio formă a modelului inscripţionat pe placa de faianţă. Prin urmare, placă de faianţă este copia fidelă a unei imagini pe care ochii mei nu o pot s-o înlocuiască cu o alta, fiindcă însăşi culorile, vibrante şi cu textură fină, nealterate în timp, au o mare însemnătate: ele deosebesc ființa unui neam de ființa celorlalte neamuri.

În acest sens, celebrul scriitor Antoine de Saint-Exupery avea ceva important de spus: „În făurirea omului este important mai întâi nu a-l instrui, ceea ce este ceva zădarnic dacă ajunge doar o carte care merge; este nevoie să fie crescut, educat, pentru a-l duce la înălţimea unde nu mai sunt lucruri, ci chipurile născute din nodul divin care leagă lucrurile. Căci nu este nimic de aşteptat de la lucruri dacă ele nu răsună unele în altele, aceasta fiind singura muzică pentru inimă".

Poate că însăşi placă de faianţă are o viaţă şi un suflet, la nivel metafizic şi atomic, bineînţeles. Altfel ea nu ar fi putut să reziste timpului, poate chiar mai mult decât orice om. Iar ea a avut ceva de spus despre mine atunci când ne-am întâlnit întâmplător. Mi-a spus că sunt un artist deosebit tocmai datorită însuşirii mele de a distinge frumosul acolo unde alţii nu-l văd.

Conform acestui fapt, presupunând că placa de faianţă ar fi curioasă să descopere cum există această însuşire într-un artist al formelor stilizate, lucrând fie cu multe culori, fie în contraste de alb şi negru, ea s-ar vedea determinată să-şi închipuie că are de-a face cu un suflet tot atât de mare ca şi ea, un suflet de natură suprasensibilă, care se simte şi se află în orice lucru din jur.

Să nu uităm că modelul de referinţă al unui act de creaţie este pregătirea sufletului pentru recunoașterea imortalității sale. Iar, în acest caz, Marea Operă a Creaţiei este produsul unui suflet care, stătător sau călător, îşi etalează splendoarea, erudiţia şi energia substanțială, într-o suprarealitate.

Privirea pătrunzătoare a unor ochi luminaţi de reprezentările artei cuprinde trăirile unui artist a cărui realitate este legată, în principal, de lumea exterioară sau mai bine zis, de cunoaşterea esenţei lucrurilor (anterioară experienţei concrete).