ro  fr  en  es  pt  ar  zh  hi  de  ru
ART 2.0 ART 3.0 ART 4.0 ART 5.0 ART 6.0 Pinterest

Realitatea şi dublura ei imaginară

On Aprilie 28, 2014, in Leadership S4-Quartz, by Neculai Fantanaru

Ajută-i pe ceilalţi să treacă dincolo de norii confuziei şi să ştie exact cu cine au de a face, construindu-ţi un alibi care să dea dreptate realismului cotidian credibil.

Totul părea a fi cuantificat statistic în viaţa mea, practic totul. Mai puţin acea nevoie împovărătoare de a mă ataşa de lumea ideilor pure, acoperită frecvent de o crustă fină de conştiinţă, căreia nu ştiam să-i calculez maximum de abstracţie posibil ce m-ar fi putut feri de jocul apropierii şi depărtării de vecinătatea fenomenelor provocatoare pentru ştiinţă.

Încrezător, deveneam mai abil în evitarea ambiguităţilor dintre real şi imaginar, dar în acelaşi timp mă transformam într-un stăpânitor al inadmisibilului ştiinţific. Într-un furnizor de algoritmi complecşi cărora numai un vis, numai o utopie le-ar fi putut asigura împlementarea într-o manieră continuă. Dar, oare, corectă?

Nu-mi plăcea să mă gândesc la mine ca la un jongler al cifrelor, bazându-mi în mare parte existenţa pe locul unde m-aş situa din punct de vedere statistic, umbrit doar de o falsă dezbatere asupra valorii identităţii mele. Ci mai degrabă ca la o marionetă condusă de resortul ideilor de redefinire a ştiinţei, prin potriviri sau combinaţii neaşteptate.

Adevărul e însă, că pentru orice altă mentalitate, ştiinţa mea întreagă era ca o rază de soare ce se strecoară printr-o crăpătură a stâncii. O estimare care ar fi putut, foarte bine, să fie inexactă, căci oferea anumite explicaţii privitoare la variaţia intrărilor de capital ştiinţific extern, dintr-o sursă de înţelegere superioară ca profunzime, într-un punct în care ceilalţi nu erau total de acord.

Căci această ştiinţă făcea lucrurile mult mai complicate şi mai greu de rezolvat. Pornind de la acest cumul de nelămuriri, mecanisme de generare a unor variabile aleatoare care îşi puteau pierde coordonatele prin izolare, asupra mea a început să atârne o bănuială ameninţătoare care tindea asimptotic către certitudine. Transformându-se mai târziu într-o atenţiune care mi-a întărit paşii spre reconstituirea şi reorientarea raţionamentelor.

Salvarea mea era să ezit uneori, să ies din bătaia soarelui, dar să nu renunţ la vis, chiar dacă părea o utopie.

Leadership: Aspiraţiile tale la un ideal de neatins probează vinovăţia ta în faţa lumii?

Meciurile deschise, în care echipele “ştiinţă” şi “realitate” se confruntă în mod frecvent în opera de artă a liderului, conduc la imposibilitatea formalizării totale a unei formule majoritare de înţelegere şi apreciere a ştiinţei sale, ultra-avansată, manifestată în studiul teoriilor cu efect de constrângere sau influenţare, care să returneze o valoare adevărată, pozitivă.

Dar tocmai prin această contradicţie de idei, vise, opinii, aşteptări, orizonturi, care trădează o înţelegere fundamental diferită asupra lucrurilor, liderul se face într-un fel vinovat de acea “pată de lumină”. De o prea mare integrare în leadership a unor noi surse de capital ştiinţific care nu se regăsesc în cuprinsul graniţelor de înţelegere ale celorlalţi oameni.

De aceea, fiecare lider are obligaţia de a-şi răscumpăra “vinovăţia” în faţa propriilor suporteri, probând o anumită inteligenţă, o anumită amprentă de identificare care să-i ateste calitatea, justificând apariţia unor noi elemente de dezvoltare, administrare şi popularizare a ştiinţei.

Leadership: Îţi asumi responsabilitatea în ceea ce priveşte asigurarea livrării unui produs finit?

O eroină a scriitoarei Anne Hebert spunea: “Inutil să te amăgeşti. Într-o zi, realitatea şi dublura ei imaginară vor coincide. Confirmând toate temerile. Abolind orice limită. Spulberând orice alibi. Interzicând orice fugă. Vei fi declarat vinovat, în faţa lumii. Trebuie să ieşi imediat din lâncezeala asta. Să reduci visul la tăcere, înainte de a fi prea târziu. Să te scuturi bine de el, în lumină. Să te descotoroseşti de fantasme.

E un avertisment subtil, că ai o responsabilitate crescută în ceea ce priveşte asigurarea livrării unui produs finit, unui leadership real, conform normelor de calitate impuse de limitările celorlalţi oameni. Este atât de uşor să driblezi realitatea, dar e atât de greu pentru ceilalţi să treacă dincolo de norii confuziei şi să ştie exact cu cine au de a face.

Căci atunci când începi să te laşi condus de resortul ideilor de redefinire a ştiinţei, prin potriviri sau combinaţii neaşteptate, eşti tentat întotdeauna să trişezi, folosindu-te de mecanismele proprii de generare a unor variabile aleatoare care îşi pot pierde coordonatele prin izolare, adică neînţelese de nimeni.

Leadership: Asiguri aplicarea principiului: „totul se poate oricum, oricât, oriunde şi cu oricine”?

Consecinţa este lesne de dedus, devii asemenea unui actor sigur de reputaţia lui, care este pe de-a-ntregul prins în el însuşi şi doar se preface că joacă împreună cu partenerii de scenă. Această cufundare în tine însuţi, dialogând tacit cu leadershipul într-un limbaj pur ştiinţific, chiar dacă constituie incontestabil cea mai înaltă creaţie a geniului tău, are mari şanse să fie catalogată la prima mână drept individualism, sau vanitate ce doreşte să fie flatată, dar nu apreciată, o vanitate inconştientă de ridicolul în care se află.

E greşit să aplici criterii personale de selectare şi utilizare a cunoştinţelor, sau să le pui în faţa unui ideal de neatins pentru ceilalţi, căci ajungi să te transformi într-un stăpânitor al inadmisibilului ştiinţific, un formator al ambiguităţilor şi complexităţilor cărora numai un vis, numai o utopie le-ar putea aduce împlinirea. Iar o utopie exprimă îndepărtarea de diversitate, de realitate, pierderea oricărei coeziuni şi aplicarea principiului: „totul se poate oricum, oricât, oriunde şi cu oricine”.

Realitatea şi dublura ei imaginară vizează integrarea leadershipului în existenţa cotidiană. Este frumos să visezi la stele şi la un cer senin, plin de vibraţii, dar nu poţi ajunge la ele dacă eşti inexact în raport cu faptele, în raport cu standardul admis în materie de felul cum percep alţii ştiinţa ta.

Pentru minţile firave a fi independent poate însemna a fi anormal, iar a fi anormal înseamnă de multe ori a fi detestat.

 


Ultimele articole accesate de cititori:

  1. Alchimistul (II)
  2. Alchimistul (I)
  3. Tango to Evora
  4. Lily was here

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
decoration
Despre | Site Map | Termeni si conditii | Parteneri | Feedback | RSS Feeds
© Neculai Fantanaru - Toate drepturile rezervate

Like Us On Facebook

Subscribe to us