Reconstituirea personalităţii reflectată în dublul ei

Fii capabil să-ţi înţelegi mintea şi trăirile din prisma a ceea ce observă ochii unui artist care se hrăneşte cu seva creaţiei.

Dacă în timpul şcolii şi în timpul liceului am citit şi recitit cu plăcere o singură carte, "Basmele" lui Wilhelm Hauff, este pentru că această carte reprezintă singura sursă de cunoaştere din care am învăţat tot ce ştiu. Absolut tot ce ştiu. Despre simboluri, taine şi spiritualitate. Şi nimeni altcineva n-a ştiut să vadă printre rândurile ei, ceea ce sufletul meu a reuşit să vadă în spatele a ceea ce uneşte o lume de alta: virtutea de a pătrunde toate lucrurile care există și care se petrec odată cu ele.

Uneori mă reîntorc la această minunată carte de basme, uitând parcă toate celelalte cărţi, şi mă descopăr reinventat sub bagheta aceluiaşi Wilhelm Hauff, care m-a făcut să devin unul cu el însuşi. Iar dacă aş avea ceva important de spus, într-o singură capodoperă a reflectării asupra sinelui, n-aş putea s-o spun decât în acelaşi chip în care a procedat Wilhelm Hauff:

"Sunt doar un biet tânăr nevoit să-şi croiască un drum prin lume cu pana sa. Aparţin tuturor, îmi aparţin mie însumi, dar nu aparţin nici unei şcoli... Nu simt deasupra mea niciun stăpân sau dascăl căruia să-i datorez supunere, în afara legilor eterne ale binelui şi frumosului, spre care tind, chiar şi aşa, într-o manieră nedesăvârşită.

Se prea poate să nu fiu în stare să ţin forma departe de influenţa timpului, dar spiritul îmi va rămâne negoethean, netieckean, neschlegelean şi nemăsluit."

Leadership: Obiectul creaţiei tale este o existenţă bine documentată, mediată de eul creator aflat în solidaritate profundă cu acea conştiinţă a unei realităţi care nu a fost descifrată pe deplin în toate consecinţele ei?

La foarte mare preţuire au fost frazele simple, dar pline de înţelesuri duble, personificări şi metafore, care au permis conştiinţei artistului din mine să perceapă miraculoasa plăsmuire a unei opere de artă, fapt echivalent cu studiul unei forme de infinitate care izvorăşte din conştiinţa Creatorului omniscient. Să nu uităm, totodată, că fiecare înţeles ascuns pe care Wilhelm Hauff îl plăsmuieşte în opera sa are la bază repetarea unui cuvânt, figură de stil bazată pe polisemie și omonimie.

Cred că am avut de-a face cu maestrul unei arte narative realiste, dar purtând amprenta diversității și universalității mitului care absoarbe acele raporturi abstracte dintre realităţi, acţionând cu o spontaneitate nealterată spre elaborarea tehnicii unei arte ce pune în valoare marile atuuri ale adevăratei poetici plastice. Într-adevar, nu este vorba despre poezie, ci despre un scris poetic care ascunde, la fel ca şi limbajul picturii, un anumit fenomen de cauzalitate, o relație de tip cauză-efect, dar şi un fenomen de răsturnare a opticii obişnuite asupra realităţii.

Pe acelaşi plan de răsturnare a concepţiilor obişnuite despre realitate se desfăşoară toată efervescenţa creativă a artiştilor. Acest lucru mi-a permis să ajung la acea conştiinţă a unei realităţi ce există dincolo de aparenţe, fapt care în orice basm pivotează între candoare și deghizare, între raritate, alegeri și interacțiuni, între personaje şi propria lor conştiinţă (întruchipată în rol de judecător).

Fiecare operă de artă trebuie să aibă o structură de conectare între ceea ce se arată şi ceea ce este ascuns.

Pe scurt, consecinţele realităţii pe care o reflectă opera lui Wilhelm Hauff se pot vedea numai într-o imagine în care îţi recunoşti deopotrivă slăbiciunile şi puterile, în care îţi manifeşti deschis talentele, îţi admiţi imperfecţiunile şi îţi admiri măreţia.

Iar leadershipul poate face obiectul unei creaţii personale de excepţie dacă şi numai dacă realitatea pe care o construieşti prin gândurile, prin convingerile, prin stările sufleteşti şi prin faptele tale, devine începutul unei călătorii spirituale: eternitatea, infinitul, unitatea, întregirea, continuarea ciclurilor de renaştere şi reînnoire.

Oricărei mari creaţii i se poate atribui proiectarea unei stări sufleteşti a cărei sferă este mult mai largă decât aria funcţiilor intelectuale. Iar constatarea neaşteptată pe care o însufleţeşte orizontul exprimării artistice prin simboluri şi alegorii, întrezărit prin aluzii şi trimiteri la diverse repere de comparaţie, porneşte de la faptul că dincolo de pragul realităţii comune se află o punte invizibilă între două lumi, între cer şi pământ.

Creatorul genial al operei de artă reacţionează întocmai ca şi omul obişnuit atunci când se găseşte în faţa unui tablou puţin încărcat şi al cărui subiect nu ii este familiar: rămâne uimit de admiraţie la vederea splendorii lumeşti şi seculare.

Reconstituirea personalităţii reflectată în dublul ei sugerează apropierea dintre un artist şi creaţia lui, chiar şi atunci când ochii privitorului rămân surprinşi de asemănarea dintre “ceea ce se vede la prima vedere” şi “ceea ce se ascunde în vedere”.

Ochii unui artist adevărat văd întotdeauna un simbol acolo unde alţii văd doar o banalitate sau o confuzie. Tu eşti capabil să vezi similitudini acolo unde alţii văd doar deosebiri? Eşti capabil să legi evenimentele creativ, bazându-te pe observarea unor conexiuni semnificative?