Regizorul se luptă cu materia filmului care încă nici nu s-a născut

Schițele unui artist sunt semințe ale creației viitoare, așteptând doar contextul potrivit pentru a se desfășura în toată splendoarea lor.

Schițe, desene... Stenograme ale gândurilor, încercarea de a surprinde și păstra imaginile care asaltează imaginația. Eisenstein notează cu înfrigurare aceste gânduri care curg dezordonat, cu teama de a nu le pierde: pe carnete, pe fâșii rupte din plicuri, pe dosul unor telegrame, anunțuri, invitații. Însemnările și desenele sale acoperă complet aceste foi și bucăți de hârtie. Eisenstein se luptă cu materia filmului care încă nici nu s-a născut. Desenele acestea consemnează gândurile.

Uneori materializează o primă impresie imprecisă, intuiția unei scene din viitorul scenariu. Alteori încearcă să prevadă comportamentul viitor al unui interpret. Câteodată reprezintă senzația pe care o scenă trebuie să o nască, alteori caută cel mai eficace mod al întrețeserii curbei unei bolți cu o siluetă întunecată. Adesea, concretizate în scene refăcute și schimbate chiar și de douăzeci de ori, ele prefigurează filmul printr-o idee privind cadrul, mișcarea, atmosfera sau poate chiar și numai un element al decorului sau al machiajului.

"În intenție, aceste desene nu sunt mai mult (dar nici mai puțin) decât acele jucării japoneze din hârtie care, aruncate în apă caldă, se desfășoară în tulpini, frunze și flori cu forme fantastice și surprinzătoare."

Materializarea primelor impresii și intuiții pentru viitoarele scene implică o luptă constantă cu materia filmului încă nenăscut, fiecare schiță fiind un pas către concretizarea viziunii.

Procesul de creație al unui film începe adesea cu intuiții imprecise, schițate pe bucăți de hârtie, care apoi evoluează în scene, cadre și elemente de decor.

Schițele și desenele unui regizor de film sunt precum jurnalul intim al unui explorator ce cartografiază tărâmuri necunoscute ale imaginației. Aceste stenograme vizuale ale gândurilor reprezintă încercarea frenetică de a surprinde și conserva imaginile fugitive ce asaltează conștiința creatoare, înainte ca ele să se risipească în neant. Eisenstein, cu înfrigurarea unui om posedat de viziuni, notează aceste gânduri tumultoase și dezordonate pe orice suprafață disponibilă: carnete uzate, fâșii rupte din plicuri, versuri de telegrame, anunțuri efemere sau invitații mondene. Foile și bucățile disparate de hârtie devin rapid palimpseste acoperite complet de însemnări febrile și schițe nervoase, mărturii ale luptei titanice pe care cineastul o poartă cu materia încă informă a filmului ce urmează să se nască.

În acest caz, desenele lui Eisenstein sunt mai mult decât simple exerciții grafice; ele constituie o consemnare vie a procesului său creator. Uneori, ele materializează o primă impresie difuză, o intuiție vagă a unei scene din viitorul scenariu - precum o sămânță ce conține în sine întreaga structură a copacului ce va deveni. Alteori, schițele sale încearcă să prevadă și să modeleze comportamentul unui interpret, ca un demiurg ce sculptează caracterul personajelor sale fictive. În anumite cazuri, desenul reprezintă senzația pe care o scenă trebuie să o nască în spectator, un fel de partitură emoțională tradusă în linii și umbre. Sau poate că regizorul caută obsesiv cea mai eficace modalitate de a intersecta curba unei bolți arhitecturale cu silueta întunecată a unui personaj, orchestrând un dialog vizual între decor și actori.

Munca artistică a unui cineast presupune să știe să transforme schițele și desenele brute în elemente concrete ale filmului, prefigurând cadre, mișcări și atmosfere.

Adesea, aceste schițe preliminare se transformă în scene refăcute și modificate de nenumărate ori, într-un proces iterativ de perfecționare continuă. Ele prefigurează filmul printr-o multitudine de idei privind compoziția cadrului, coregrafia mișcării, textura atmosferei sau chiar detalii aparent minore ale decorului ori machiajului. Să nu uităm că procesul creativ este o luptă continuă cu fluxul haotic al ideilor, iar artiștii dezvoltă metode unice pentru a captura și materializa aceste gânduri fugitive.

Fiecare element vizual este disecat, analizat și reconfigurat cu minuțiozitatea unui ceasornicar elvețian aplecat asupra mecanismelor fine ale timpului. "În intenție", reflectează Eisenstein, "aceste desene nu sunt mai mult (dar nici mai puțin) decât acele jucării japoneze din hârtie". Comparația cu origami-urile nipone este revelatoare: aruncate în apa fierbinte a procesului creativ, schițele sale rudimentare se desfac și se metamorfozează în structuri complexe - tulpini narative robuste, frunze de simbolism bogat și flori cu forme fantastice ale expresiei cinematografice, toate împletindu-se într-o operă de artă ce sfidează așteptările și surprinde prin profunzimea sa.

Cel ce explorează diverse aspecte ale filmului, de la comportamentul interpreților la intersecția liniilor arhitecturale cu siluetele personajelor, mai întâi trebuie să stabilească o viziune clară asupra narațiunii, pentru a asigura coerența și unitatea artistică.

Un regizor adevărat trebuie să creeze un cadru conceptual detaliat, pentru a integra fiecare element în scopul de a accentua atmosfera și mesajul dorit, și totodată să înțeleagă contextul emoțional al fiecărei scene, astfel încât să poată dirija toate elementele în aceeași direcție artistică.

Regizorul se luptă cu materia filmului care încă nici nu s-a născut de fiecare dată când își imaginează o scenă sau o secvență, în continuarea ideii că imaginația precede materializarea artistică, din care decurge procesul de creație autentic. Preferând o anumită abordare vizuală, regizorul va ști să își adapteze viziunea, considerând că fiecare element trebuie să susțină atmosfera dorită, în varianta unei construcții cinematografice organice.

* Notă: Ion Barna - Eisenstein, Editura Tineretului, 1966.