Renunţare dincolo de creaţie
Manifestă-ţi autoritatea în lupta cu tine însuţi, focalizându-te pe opoziţia dintre simplitatea aparentă a producerii unei creaţii distincte şi complexitatea ei ulterioară.
Într-o scrisoare din Mexic, regizorul Serghei Eisenstein scria unui prieten: "Ştiţi bine că spiritul, inima şi...soarta mea sunt melodramice". Sunt rânduri scrise la 28 decembrie 1931. Soarta sa devine însă profund tragică şi, într-o scrisoare de peste numai patru luni, scrisă la 27 ianuarie 1932, după ce Sinclair dă dispoziţia categorică de oprire a filmărilor, citim aceste rânduri cutremurătoare:
"Renunţ la tot. Tot, tot, tot - numai să mi se lase posibilitatea de a termina ceea ce, în condiţiile unor greutăţi dintre cele mai de neînchipuit, nu lucrez, ci pentru care lupt... Este vorba, aşa cum suntem cu toţii convinşi, despre filmul nostru cel mai bun. Nu se poate distruge aşa ceva...Groaznic este că oamenii nu înţeleg că filmul nu-i un cârnaţ pe care-l poţi mânca în întregime sau la fel de bine şi numai pe trei sferturi din lungimea lui..
Poate totuşi se întâmplă un miracol şi voi mai putea filma episodul pentru care aş da sângele inimii mele (şi nu o spun ironic - îmi cunoşti doar caracterul). Ajută-ne... Asemenea scrisori nu se scriu deseori...În situaţia mea omul îşi trage un glonţ în cap. Mă şi mir că nu o fac ! Cine ştie - asta s-ar putea totuşi întâmpla ! Există aici toate posibilităţile şi să trebuiască totuşi să renunţ la tot ! " *
Leadership: Cum te percepi în faţa instanţei supreme numite "renunţare", în limitele a ceea ce poţi experimenta şi obţine prin intermediul actului de creaţie care îţi pune la încercare răbdarea şi ambiţia?
În adâncul fiinţei care îşi actualizează constant rănile pricinuite de eforturi care deseori nu produc decât o oboseală cumplită, se manifestă o sfârşeală ce rămâne agăţată de vreo iluzie trecătoare. Acesta este un sindrom al personalităţilor puternice, chiar dacă pare greu de crezut. În faţa actului de creaţie se aşează întotdeauna un zid, numit renunţare, o luptă straşnică cu însăşi posibilitatea de a fi parte din povestea căreia i-ai dat o formă absolut fantastică, fiindcă puţini reuşesc să transpună o poveste într-o celebrare a spiritului autentic de sacrificiu, a loialităţii faţă de un ideal, manifestat în lupta pentru victoria unui vis, a unei viziuni sau a unei pasiuni.
Însăşi actul de creaţie este o definiţie a menirii, a implicării omului ambiţios într-un proiect numit "O şansă la demnitate". În cugetările dospite în poliedrul desfăşurării existenţei care te împiedică să materializezi o viziune, ca o slăbiciune adusă de loviturile sorţii propriilor tale puteri, adică în cugetările care năzuiesc să explice acea stare psihico-emoţională care strigă că ai ajuns acolo unde nimic nu te aşteaptă, putem să deosebim două orientări.
Una, reprezentată prin senzaţia de opoziţie dintre simplitatea aparentă a producerii unei creaţii distincte şi complexitatea ei ulterioară, manifestând o relativă independenţă faţă de conţinutul ei, ceea ce te apropie de un fel de barieră sau graniță, marcând limita dintre valoare şi non-valoare. Cealaltă, reprezentată prin ceea ce ţi se întâmplă atunci când simţi că te blochezi şi nu mai poţi avansa, inefabilul existând aici în stare pură, duce la un fel de degradare accelerată a imaginii de sine, a propriei fiinţe, în locul descoperirii şi dezvoltării ei.
Leadership: Poţi să evidenţiezi imaginea unui destin abordat ca o consecinţă a unei căutări care implică efort şi incertitudini în direcţia unei "conştiinţe de sine" chemată să-ţi aducă aducă aminte de faptul că orice te încearcă are un scop evolutiv?
Puterea de a te cunoaşte şi înţelege nu poate fi deplină dacă în descoperirea alternativelor din care se desprind stările efect nu urmăreşti în acelaşi timp aceste două orientări. Nu uita că prima caracteristică a leadershipului - şi pentru aceasta îl numim parte integrantă a unui stil puternic de combinare a nuanţelor vieţii cu eforturile de creaţie - este de a accepta această "renunţare" în esenţa ei ca o anexă a personalităţii tale.
Iar confesiunea "Există aici toate posibilităţile şi să trebuiască totuşi să renunţ la tot" , desprinsă din durerea de a nu mai putea ajunge la înfăptuirea "marii opere", nu poate direcţiona leadershipul spre transformarea stabilită prin autoritatea de a te angaja în decizii efective (nu iluzorii) referitoare la aspectele vieţii personale şi profesionale.
Căci disperarea, legată de creaţia căreia nu-i poţi da o anumită formă, căreia nu-i poţi seta o anumită dimensiune şi valoare, afectează stilul tău de a gândi, de a acţiona, de a te exprima şi de a-ţi expune ideile. În leadership asta se numeşte că ai atins punctul de rezistenţă de la care nu mai vrei să faci niciun pas un plus. Înseamnă că începi să te afunzi în zona obscurităţii personale.
Conştiinţa de sine, care include un set de alte structuri cum ar fi: cunoaşterea, pasiunea, voinţa, imaginaţia, este acea trăire de încredere profundă definită prin imperativul "nu renunţ la ce mi-am propus" pe care şi-o însuşeşte numai artistul care ştie să facă din strădaniile cele mai înverşunate o caracteristică a maturităţii spirituale.
Renunţare dincolo de creaţie aduce în prim plan acea însuşire a creatorului de a trăi o stare tensiune, anxietate şi neîncredere, rezultată în urma eforturilor de a-şi demonstra talentul şi valoarea.
Puţini recunosc ca obiect de studiu această zonă obscură – a renunţării. Ea fiind o formă de a te manifesta ca factor activ în procesul de retrasare a graniţelor propriei lumi, oferind interpretări noi propriei fiinţări.
Susceptibilă de un studiu cu adevărat relevant în leadership, este arta de a te cunoaşte în ipostaza de învins de propriile eforturi, manifestată ulterior într-o formă de a fi învingător - integrată în conştiinţa celorlalţi oameni.
Poţi fi un model de urmat pentru ceilalţi oameni dacă reuşeşti să îţi manifeşti autoritatea în lupta cu tine însuţi.
* Notă: Ion Barna - Eisenstein , Editura Tineretului, 1966.
