Revelări a lucrurilor secrete: dușmanii noștri din lăuntrul nostru

Iluminarea interioară este o călătorie personală, unică fiecăruia, ce nu poate fi grăbită sau impusă din exterior.

- Aș putea să primesc și eu viziunea inefabilă?

- S-ar putea, dar nimeni nu poate cunoaște căile interioare ale celuilalt, nici el însuși, căci doar în urma unei căutări neobosite de sine și a propriului spirit ajungi să te cunoști suficient ca să începi să speri că vei putea primi iluminarea interioară. Prin vieți succesive sau într-o singură viață, prin asceză și efortul meditației, putem reuși, totuși, să scăpăm de dușmanii noștri din lăuntrul nostru, să ne alungăm călăi.

- Îmi poți spune cine sunt?

Ai experimentat vreodată o revelație prin care ai simțit că începi să înțelegi o viziune inefabilă care îți ghidează sinele tău spre transcendere?

- Cine sunt dușmanii tăi? Ți-i pot doar numi, dar asta nu înseamnă că vei avea și forța de a-i alunga, de a-ți purifica sufletul. Primul dușman este ignoranța. Al doilea este nedreptatea, opusă acelei Maat, care este nu numai echitatea față de tine și față de ceilalți, ci și tot ceea ce este susceptibil de a frâna bunul mers al lumii, de a distruge echilibrul lucrurilor. Al treilea este invidia, căci ea ne dăunează mai mult nouă decât celorlalți; ne roade inima, alungând seninătatea sufletului. Al patrulea este răutatea, căci ea ne împinge să facem rău celorlalți și naște nedreptate. Al cincilea este perfidia, căci ea folosește minciuna și viclenia, care sunt condamnate de Maat.

Al șaselea este avariția, căci te face să trăiești doar ca să posezi bunuri, astfel încât ești gata la toate trădările, la toate crimele ca să-ți satisfaci o pasiune atât de funestă. Al șaptelea este senzualitatea, căci nu mai trăiești decât pentru satisfacerea simțurilor, nu te mai gândești decât la plăcerea pe care o procură unirea trupului cu alt trup, fără să-ți mai pese de propria demnitate, fără să te ferești de răul pe care l-ai putea face celorlalți. Al optulea este furia, căci aruncă sufletul în cea mai mare tulburare, alungând orice stăpânire a voinței noastre: fiind cuprinsă de o furie nedemnă de o divinitate, zeița îndepărtată a pustiit Pământul, semănând moartea și teroarea.

Mintea ta este suficient de formată ca să poată merge mai departe pe drumul cunoașteri, fără să fie perturbată de sentimente considerate inferioare sau neadecvate naturii tale?

- Un zeu poate să se lase în voia unor sentimente atât de umane, care par nedemne de natura lui?

- Desigur, când acest zeu nu este altceva decât creația minții omenești, când nu are nicio realitate în afara imaginației oamenilor. Dar poate că vei descoperi prin tine însuți că zeii pe care îi adoră oamenii nu sunt nimic altceva decât creații ale minții lor.

- Vorbește-mi mai mult despre asta, căci totdeauna mi s-a spus contrariul, că zeii i-au creat pe oameni.

- Este o mare blasfemie și rodul unei minți incredibil de naive dacă spui că un zeu, indiferent care ar fi, l-a creat pe om după imaginea sa, căci un astfel de zeu nu poate avea o existență reală, el uzurpă atributele zeului, care este total diferit atât de oameni, cât și de animale, acestea fiind, toate, creaturi apărute din negura timpului, în urma unor lungi maturizări, a unor lungi transformări. Dar mintea ta nu este încă suficient de formată ca să poată merge mai departe pe acest drum al cunoașterii. Să trecem la al nouălea călău al sufletului: necumpătarea. Căci, precum senzualitatea, care este o nevoie exagerată de voluptate, necumpătarea este un abuz de băuturi fermentate care duce la beție, care ne face să pierdem noțiunea de noi înșine și orice stăpânire a corpului și minții noastre.

Cum îți propui să îmbunătățești continuu înțelegerea realităților inițiale, depășind obstacolele impuse de interpretarea subiectivă dată unei cunoașteri limitate?

Al zecelea este lăcomia, căci abuzul de hrană deformează corpul și incită la adâncirea și mai mare a sufletului în materie. Al unsprezecelea este temeritatea, căci ea te înclină să neglijezi orice prudență - care este o mare virtute -, îndemnându-te nu numai să-ți riști viața corpului prin cutezanțe criminale, ci și viața sufletului, prin lipsa de măsură și de înțelepciune. Este un viciu pe care orice om destinat să-i guverneze pe ceilalți trebuie să-l alunge din inima lui.

În sfârșit, al doisprezecelea nu este altul decât greșeala.

- Te-am ascultat, zise Neferu, dar, în timp ce ai adus câteva precizări scurte, referitoare la zece dintre aceste pasiuni periculoase, nu ai spus nimic despre ignoranță, prima, și despre greșeală, ultima.

- Acestea, fiule, le vei afla mai târziu, până în cele mai profunde realități. Află totuși că ignoranța este opusă cunoașterii realităților inițiale, esenței reale a lucrurilor, a naturii universului, iar greșeala este interpretarea falsă sau viciată a acestei revelări a lucrurilor secrete. Dar, deocamdată, trebuie să mă limitez la prezentarea acestor concepte înțelegerii și meditației tale.

Înțelepciunea costă în recunoașterea ignoranței și în strădania de a o depăși pentru a evita greșelile unor revelații nedistorsionate de adevărurile ascunse.

Revelări a lucrurilor secrete se referă la dușmanii din lăuntrul nostru atunci când încercăm să urcăm mai sus spre vârful înțelepciunii. Farul nostru călăuzitor este acel luminos sentiment de auto-cunoaștere care ne iluminează calea în întunericul îndoielilor, astfel încât să putem distinge clar între adevăr și iluzie.

* Nota: Rachet, Guy - Keops si conjuratia Ibisului, Editura Lucman, 2003.