ro  fr  en  es  pt  ar  zh  hi  de  ru
ART 2.0 ART 3.0 ART 4.0 ART 5.0 ART 6.0 Pinterest

Rostul omului în spaţiul închinat tăcerii

On Octombrie 23, 2013, in Leadership +50% Extra, by Neculai Fantanaru

Asigură omului din tine o forţă mobilizatoare majoră, controlând instinctele, sentimentele şi reacţiile în raport cu realitatea exterioară.

Nu mai fusesem niciodată atât de singură, intimidată de reacţiile de îndoială ce se desfăşurau în mine. Eram atât de aproape de graniţa delicată dintre ridicol şi desuetudine, între oroare şi valoare. Căci ajunsesem în locul cel mai înfricoşător, în mijlocul tăcerii de mormânt care înfrigurează trupul.

Iar tăcerea, năucitoare, sursa căldurii de ardere dinăuntrul meu care nu mai putea fi alimentată simultan sau alternativ cu vreun combustibil energizant, devenise o piatră de mormânt. Niciun elan, nicio forţă mobilizatoare nu venea de la noile întrebări pe care mi le puneam. Toţi îngerii mă abandonaseră în acel moment negru al doliului, la care ancheta m-a “invitat” să asist. De unde să preiau energia revitalizantă pentru întărirea stimulilor de control?

Înmormântarea se dovedise un bun prilej de experimentare a funcţionalităţii mele, în viziunea unei lumi triste. În atmosfera unei realităţi psihologice impuse. Pe care o trăiam printr-o ceaţă vie şi tremurătoare care-mi îngheţa cu uşurinţă sângele, avertizând prin aceasta că nu este momentul să mă arăt curajoasă. Eram observată, eram pândită, încolţită de acea combinaţie stridentă de negru şi alb, care devenise compromisul maxim acceptabil de factorul obiectiv al motivaţiei mele.

Ceva mă chinuia, încetul cu încetul. Umilinţa de a fi urmărită, sorbită din priviri. Starea de nelinişte dusă până la extrem. Eram prinsă într-un joc al ironiei sorţii, izolată de gardul ruginit de sârmă ghimpată al neîmpotrivirii. Ca şi cum învinuirile, cele mai aspre, ar fi planat asupra mea. Asta era atunci viaţa mea. O redută a propriei limitări.

Să-i privesc pe toţi bărbaţii aceia din jurul meu. Pe toţi. Unul câte unul. Să fiu privită de ei cu o stranie reticenţă, pe care dacă ai fi întâlnit-o de prea multe ori te-ar fi făcut să crezi că viaţa nu merită a fi trăită. Era o cărare pe care nu păşisem niciodată. Flacăra disperării ridica temperatura stimei de sine, agitaţia moleculelor din sistemul meu funcţional se acutiza. Amploarea acestui fenomen de strâmtorare psihică, accentua nivelul indispoziţiei pe care o puteam accepta şi suporta.

Vălul gros al dualităţii

Mă simţeam prost, intrasem aşa, în gol, într-un spaţiu pustiu şi încordat care mă încerca cu multă reţinere, chiar cu frică. O intruziune într-un real părăsit de orice nădejde, de orice fărâmă de compasiune, accentuând anxietatea. Nu aparţineam nimănui. Aş fi plecat bucuroasă, numaidecât. Dar, intimidată, nu găseam niciun pretext. Aşa că m-am resemnat cu gândul că în curând totul se va sfârşi.

Diferiţi munţi pot fi formaţi din aceeaşi rocă, diferite câmpii pot avea acelaşi sol, diferiţi arbuşti pot face fructe asemănătoare. Iar gândurile care cotropesc omul, golindu-l de orice substanţă revitalizantă, sunt adăpostite în acelaşi lăcaş, în funcţie de sistemul propriu de reglare a rezistenţei setate iniţial. Iar când gândurile acestea declanşate din exterior şi consumate în interior nu încetează la timp, se aşterne vălul gros al dualităţii dintre ignoranţa tihnită şi inteligenţa anxioasă.

Clarice Starling a căzut pradă unei clipe de trăire încordată, copleşită de un sentimentul instabil, de vinovăţie. Părea să pândească scăparea din prinsoarea lanțurilor de oțel ale minţii. A minţii rătăcite în labirintul pustnic al complicităţii asumate în jurul convenţiei dintre tăcerea nemărginită şi ascultarea cea mai supusă. *

Leadership: Caută în măruntaiele acestui munte viu !

Dacă ar trebui să căutăm în măruntaiele acestui munte viu, ce se numeşte om, studiat sub lupa enormă a unei lucidităţi fără defecte, deci de pe poziţiile unei rigori a gândirii. Şi să smulgem cu sau voia noastră o dezvăluire bine fundamentată care să nu provoace răni său sentiment, l-am putea considera un învins sau un învingător.

Drumul spre cunoaşterea absolută este închis atunci când omul intră în atmosfera unei realităţi psihologice impuse sau autoimpuse. Ca să reţinem câteva din trăsăturile leadershipului în viitor, pe care le putem întrezări prin perspectiva deschisă a naturii umane ce simte nevoia de a exprima îndoieli, dictând evoluţia unui joc de nepotriviri, constând în construirea de noi trăiri şi emoţii, mai întâi trebuie să asigurăm materialul necesar elaborării alternativelor pe care omul trebuie să le exploreze.

Acest material, caracteristic felului de “a fi” al omului, poate avea vicii ascunse, puncte de minimă rezistenţă, cedând sub presiunea unor forţe externe. În funcţie de nivelul de forţă emoţională şi psihică pe care îl are, când se doreşte o modificare a realităţii trăite intens, el poate participa cu toată fiinţa la un proces de transformare, pozitiv sau negativ. Cu precădere atunci când adaosul de stimuli duri şi imprecişi, greu de finisat în condiţii de „înaltă presiune”, nu asigură funcţionarea optimă.

Dincolo de bariera leadershipului de azi, dincolo de bariera construită de mintea umană aflată sub controlul emoţiilor, rămâne un teren absolut necunoscut care seamănă însă atât de mult cu o cărare pe care nu s-a păşit niciodată. Alternativa la o oprire de moment, o şovăire din care de abia cu sforţări se poate smulge omul care nu este capabil să exercite controlul corespunzător asupra propriilor frontiere.

Cine oare îndrăzneşte să se avânte dincolo de propriile frontiere, în condiţiile în care asupra lui se răsfrâng toată acele oscilaţii bruşte de indispoziţie şi dificultăţi de concentrare, cu efect distructiv? În condiţiile în care toate acele manifestări de personalitate, naturalul şi artificialul, sunt închise în adevărul deranjant al realităţii?

Leadership: Ce forţe acţionează preponderent asupra minţii tale?

Două forţe acţionează concomitent asupra unei minţi condiţionate de realitate: o forţă de presiune, care acţionează asupra schimbării de fond a emoţiilor, generând conflicte interne. Oferind pe această cale un bun prilej de experimentare a funcţionalităţii în viziunea unei lumi triste, reprezentată de acea combinaţie stridentă de negru şi alb, care poate deveni compromisul maxim acceptabil de factorul obiectiv al valorii şi motivaţiei individuale.

Şi o forţă de răspuns, dotată cu o anume putere de decizie, alimentată simultan sau alternativ cu “combustibil energizant”, dar care rămâne subordonată puterii centrale - puterea gândului.

Aceste două forţe se anulează reciproc sau îşi amplifică potenţialul în funcţie de capacitatea de a face să se întâmple ceva, de a crea o alternativă la acceptarea unui statu-quo rigid şi de a trece foarte repede la o stare de dispoziţie bună.

Omul care nu-şi asigură o forţă mobilizatoare majoră, controlându-şi instinctele, sentimentele şi reacţiile în raport cu realitatea exterioară, dură, nu poate fi decât lipsit de punctul de sprijin al identificării cu caracteristicile şi atuurile lăuntrice care pot face din el un lider.

Rostul omului în spaţiul închinat tăcerii scoate în evidenţă dezvoltarea şi intensificarea acelor forţe interne care determină adaptarea la nou, mai ales în situaţii extreme neprevăzute şi apărute intempestiv. Orice destabilizare internă atrage după sine acţiuni haotice, nepotrivite şi inadecvate.

O călire a materialului intern se impune obligatoriu, mai ales pentru cei ce vor să se menţină lideri. Dezvoltarea rezistenţei la stres, ca şi dezvoltarea capacităţii de răspuns rapid şi adecvat situaţiilor care nu pot fi anticipate, este o cerinţă stringentă în domeniul conducerii.



* Notă: The Silence of the Lambs (1991)

 


Ultimele articole accesate de cititori:

  1. Alchimistul (II)
  2. Alchimistul (I)
  3. Tango to Evora
  4. Lily was here

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
decoration
Despre | Site Map | Termeni si conditii | Privacy | Parteneri | Feedback | RSS Feeds
© Neculai Fantanaru - Toate drepturile rezervate

Like Us On Facebook

Subscribe to us