ro  fr  en  es  pt  ar  zh  hi  de  ru
ART 2.0 ART 3.0 ART 4.0 ART 5.0 ART 6.0 Pinterest

Secunda neagră din timpul trecător

On Iunie 24, 2013, in Leadership Fusion, by Neculai Fantanaru

Temperează-ţi nevoia de a-ţi însuşi ştiinţa cea mai înaltă, astfel încât să eviţi acel conflict cu tine însuţi care te poate duce în pragul unui final trist.

Johann Friedrich Böttger a fost un alchimist, chimist și inventator german. El a fost cel care a inventat porțelanul de Saxonia, ducând la întemeierea unei industrii care a devenit tradiţională în Europa. Cu toate acestea, soarta lui a fost una neaşteptat de înşelătoare. Iată ce aflăm despre celebrul alchimist de la scriitorul M. Solomon, în cartea "Lumini în Retortă":

La 23 ianuarie 1710, regele poloniei Frederick Augustus semnează un decret prin care înfiinţează o manufactură de porţelan, ale cărei venituri aveau să cotribuie la îmbunătăţirea situaţiei finainciare a Saxoniei, grav zdruncinată după invazia lui Carol al XII-lea al Suediei. Decretul conferă drepturi speciale persoanelor eminente care se ocupă de producerea porţelanului alb.

Dar Bottger se află în arest, sub ameninţarea pedepsei cu moartea pentru o ipotetică înşelătorie. Îl slujeşte pe rege doar pentru a-şi câştiga libertatea. Astfel, încurajat de succesul descoperiri sale, alchimistul trece la noi încercări. El este urmărit de gândul găsirii unei argile cu aceleaşi proprietăţi de vitrifiere, dar de culoare albă. Şi reuşeşte.

Regele este foarte mulţumit de munca lui Bottger care, la rândul lui, se simte îndreptăţit să-şi ceară eliberarea. Dar Frederick Augustus nu vrea să scape din mână un om de o asemenea valoare, îi impută mereu câte o vină ipotetică, sau o datorie, sau diverse erori. Aur nu ştia să facă Bottger, dar porţelan dur ştia prea bine. Şi acest secret trebuia păstrat.

Bottger a rămas prizonierul regelui toată viaţa. La vârsta de 35 de ani, în 1719, el moare sărac, chinuit de dorinţa de libertate, ros de alcoolismul la care l-a împins tragica soartă. După moartea lui Bottger, regele a continuat să încaseze veniturile aduse de manufactura din Meissen.

Leadership: Poţi să-ţi îmbunătăţeşti capacitatea de a reacţiona eficient la situaţiile de viaţă mai puţin predictibile, încât să obţii o viziune mai clară asupra asupra relaţiei “condiţionare-sacrificiu”?

În înţelegerea raporturilor de dependenţă între dezvoltarea vieţii sociale şi a celei cultural-profesionale, nu ezit să-i atenţionez şi chiar să-i reproşez aceluia cu o viziune prea încărcată asupra relaţiei: condiţionare-sacrificiu. Un astfel de om merge pe linia cea mai avansată, dar şi cea mai subţire, auto-reducându-se la prototipul omului modern, al descoperitorului, al omului de ştiinţă care poate întâmpina, stoic, orice reţineri de natură emoţională.

Esenţa vieţii lui se poate pierde în esenţa timpului, pentru satisfacerea nobilei sale dorinţe de a şti, de a pătrunde în secretele lucrurilor, din centrul marilor cuceriri din culisele ştiinţei. În tot acest timp de căutări ale adevărurilor neştiute, forţa lui spirituală şi emoţională se poate estompa încetul cu încetul. O coroană de lauri care cu greu se vestejeşte şi lasă urme adânci în propria fiinţă, cu atât mai mult cu cât peste ştiinţa de a accepta cine eşti se suprapune ştiinţa de a trăi în armonie cu o realitate autoimpusă.

Ori de câte ori încerci să ieşi din rutina cu care te-ai obişnuit, în încercarea de a-ţi dezvolta potenţialul de leadership, te afli în faţa porţii adverse: logica şi raţiunea. După ce-ai trecut superb de toţi adversarii, vrei să deschizi scorul. Raţiunea ta de a fi şi propria-ţi identitate se modifică brusc. Şi tot ce faci gravitează în jurul noului tău moment de a înscrie un succes. Dar ele pot ajunge să fie în contradicţie cu raţiunea celorlalţi. Te bucuri, dar în acelaşi timp cineva pierde - Egoul tău.

Leadership: Descoperile tale te obligă să-ţi aduci aportul la constituirea unei noi imagini despre tine ca dependent de un "cost" semnificativ de întreţinere a vieţii, sub aspectul validării unei singure opţiuni posibile de justificare a deciziilor de a nu te plafona?

Greşeala enormă pe care a făcut-o Bottger a fost aceea că rezultatul experienţelor sale a ajuns la urechea unor oameni puternici, fără să propună în prealabil un contract pe măsura valorii descoperirii sale. Şi nu doar atât, el a fost "săltat" din planul vieţii normale fiindcă a susţinut că poate obţine aurul prin transmutarea aramei, afirmaţie care la vremea respectivă a fost doar o amăgire. Practic, i-a lipsit capacitatea de percepţie a valorii descoperirii sale.

Iar când a descoperit formula porţelanului, care valora aproape cât greutatea lui în aur, a fost deja prea târziu să mai schimbe ceva. Imaginea lui despre lume a căpătat aura unui gladiator aruncat în arenă de un sistem pe care nu-l mai poate opri, iar singurul "cost" semnificativ de întreţinere a vieţii sale a constituit doar afirmarea în istorie, intrarea în legendă.

Egoul este măsura propriei ştiinţe şi a propriei neştiinţe, contribuind la validarea unei singure opţiuni posibile de justificare a deciziilor de a nu te plafona: "Fii deosebit prin a nu te face cunoscut prea devreme", altfel rişti să rămâi prizonierul unei perioade de timp când "toţi vor să profite de tine".

Cu cât Egoul te împinge să te mândreşti mai mult cu tine însuţi, încă de la primele descoperiri, cu atât trebuie să te ţii departe de ochii lumii. Altfel rişti să nu te mai poţi dezlipi de alţi oameni mult mai abili şi mai puternici decât tine, care vor şti să profite de pe urma ta.

Leadership: Care poate fi măsura propriei tale fericiri în culmea prosperităţii, dacă nu te poţi bucura de avantajele unei investiţii dobândite în timp printr-un efort de reconfigurare interioară?

Ca urmare, focul scapă de sub control. Intri într-un loop temporar, eşti sufocat de un noian de întrebări dificile, de paradoxuri, ambiguităţi şi decalaje între semnificaţie şi sens. Scăpări de înţelegere a cauzelor şi efectelor. Ceea ce trezeşte o teamă nejustificată de tipul “cine mă poate oare salva”, care îţi reduce energia de activare a reacţiei de orientare.

Iar leadershipul îşi limitează astfel calitatea, prin faptul că nu reuşeşti să te dezlipeşti de acea parte din tine care îţi comandă să te arunci într-o luptă care nu se va sfârşi niciodată. O luptă în care ştiinţa te face oricând knockout, căci nu o vei putea cuprinde niciodată pe de-a-ntregul.

Temperează-ţi nevoia de a-ţi însuşi ştiinţa cea mai înaltă, astfel încât să eviţi acel conflict cu tine însuţi care te poate duce în pragul unui final trist. Efortul de reconfigurare personală presupune să-ţi evaluezi şansele de reuşită într-o anumită direcţie, în aşa fel încât să nu contrazici imaginea pe care te aştepţi s-o vezi la tine în caz de eşec.

Prima lege a alchimiei ţine de modul cum îţi foloseşti capacitatea de percepţie a valorii descoperirilor tale, încât să nu ajungi să fii transformat în prizonierul propriei limitări în diversele aspecte ale vieţii.

Secunda neagră din timpul trecător aduce în prim plan acel moment din viaţa celui ce se vrea un lider de excepţie, care-l determină să găsească răspunsuri la absolut toate necunoscutele din evoluţia lui şi a altora, disecând timpul trecut, prezentul şi viitorul. Desigur, aruncând o privire în trecut, înseamnă să iei aminte la greşelile importante ale altora pentru a nu le repeta în viaţa ta.

 


Ultimele articole accesate de cititori:

  1. Alchimistul (II)
  2. Alchimistul (I)
  3. Tango to Evora
  4. Lily was here

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
decoration
Despre | Site Map | Termeni si conditii | Privacy | Parteneri | Feedback | RSS Feeds
© Neculai Fantanaru - Toate drepturile rezervate