Symbolum Absolutum
Cu cât îți deschizi mintea mai larg, cu atât știința îți dezvăluie căi nevăzute spre înțelesuri pe care doar sufletul le poate pătrunde.
Răsfoiesc un jurnal de călătorie găsit într-un anticariat. Pe ultima pagină, puțin îngălbenită de vreme și ruptă pe alocuri, autorul a notat cu cerneală, acum decolorată: „L-am căutat în locuri de rugăciune, dar l-am găsit doar în formule, în ecuații, în nopțile nedormite ale cercetătorilor.” Nu era semnat cu un nume, ci cu un simbol necunoscut — o cruce intersectată de o spirală.
Și, recitind de mai multe ori propoziţia, privind dincolo de literalitatea textelor sacre, ceva in mine mi-a spus că adevărata divinitate stă în căutarea neobosită a cunoașterii, nu în suferința fizică. La urma urmelor, sacrificiul real este al spiritului care caută fără oprire răspunsuri dincolo de aparențe, dincolo de limitele impuse de dogmă.
Nimic nu e ceea ce pare, ci este ceea ce devine atunci când privești cu ochii înțelegerii. Chiar și acum, privind cu ochi critic la textele religioase care au modelat înțelegerea mea despre cele sfinte, mă întreb dacă nu cumva am trecut cu vederea semnificația reală, cea ascunsă dincolo de vălul simbolismului. Poate că adevărata însemnătate a lui Hristos nu trebuie găsită în moartea sa fizică, ci în ceea ce reprezintă la nivel simbolic - sacrificiul timpului și efortului pentru cunoaștere. Un "Mysteriax Kosmix Veritatum" - acel punct de convergență unde divinul și umanul se întâlnesc în căutarea supremă a adevărului.
Leadership: Îți orientezi sufletul spre acele experiențe revelatoare ce par a fi conturul unei expresivități pierdute, dar recunoscute printr-un act de receptare a unei imagini primordiale?
Iată cum, datorită unei adnotări aproape șterse și scrise cu o mână tremurată, imaginea lui Hristos mi-a apărut în minte cu totul diferit, nu răstignit pe cruce, ci aplecat asupra manuscriselor, ca un Leonardo da Vinci al timpurilor sale, sacrificând pentru omenire timpul pe care alții îl dedică plăcerilor efemere. Y con la luz de la sabiduría eterna , realizez că în timp ce oamenii obișnuiți petreceau în voie bună, fiul Domnului pierdea nopți întregi în căutarea Sfântului Graal - nu un potir fizic, ci izvorul cunoașterii supreme.
Totodată, mă îndoiesc că dacă Isus ar fi fost cu adevărat fiul lui Dumnezeu în sensul literal, Creatorul ar fi îngăduit vreodată ca singurul său fiu să fie batjocorit și torturat de creația sa. Hai să fim serioşi. Nimeni nu-și sacrifică fiul iubit pentru niște ticăloşi, cu atât mai puțin Dumnezeu. Logica îmi spune că adevăratul Isus a fost mai bine protejat decât oricine altcineva, ținut departe de rău, de ispite, de toate lucrurile lipsite de har divin.
Este o parabolă revelatoare, nu un eveniment istoric în sens strict. Această intuiție mă face să caut un sens mai profund: moartea lui Isus este concepută ca un act creator, în sensul că ea face cu putință durabilitatea eternă a lucrului uman, și nu orice manifestare trecătoare, ci un lucru absolut, o perfecțiune, o capodoperă unică.
Leadership: În ce fel poate relația dintre spațiu închis și deschidere să ilustreze trecerea de la neștiință la eliberarea prin cunoaștere?
Mai mult decât atăt. Dacă reflectez atent la cuvintele din Biblie : "Cine vrea să intre în Împărăția Cerului, să lase totul și să mă urmeze pe mine" , îmi dau seama că am trecut cu vederea sensul lor autentic. Nu este vorba despre o chemare la ascetism religios, ci despre devotamentul total față de știință.
"Împărăția Cerului" este metafora Marii Științe, cu triunghiul ei sacru: Creație, Descoperire, Inventică. Iar îndemnul de a "lăsa totul" se referă la sacrificiul oricărei distracții, oricărei plăceri, pentru dedicarea totală in domeniul stiintei. Cine nu se dedică total misiunii de a explora și revela misterele creației, acela nu răzbește în adâncul nepătruns al lui Dumnezeu.
Îmi amintesc de Contele de Monte Cristo, care a petrecut 20 de ani în închisoare, unde, în singurătate, a deprins tainele științei și s-a desăvârșit. Similar, "moartea" lui Isus este analogă cu acest timp de izolare și studiu intens, iar "învierea" lui simbolizează eliberarea din închisoarea autodisciplinei, după ce a atins iluminarea științifică. Acest prototip al căutătorului Potirului Sacru, nu și-a dat viața în mod fizic, ci și-a convertit ființa în energie subtilă dăruită științei, ca un alchimist ce transmută plumbul materiei brute în aurul cunoașterii.
Leadership: În ce fel poate fi exprimată vizual ideea că forma pură a cunoașterii transcende limitările lumii materiale?
Asadar, cred că Isus a înviat nu dintr-o moarte fizică, ci dintr-o moarte a neștiinței – s-a eliberat din închisoarea omului obișnuit (ignorant), și a deschis o cale spre progres. După cum Contele de Monte Cristo a trăit două decenii în temniță pentru a ieși cu o comoară fără seamăn, atât materială cât şi spirituală, tot așa și Hristos, într-un plan simbolic, s-a retras din tumult pentru a găsi cheia întregii creații. Această comoară – denumită de mine “NOETARIUM” – este un concept abstract, un loc sacru al minții unde cunoașterea devine formă pură, nedistorsionată de lume.
Prin această moarte se asigură, de fapt, eternitatea creatorului. Și aici, limita condiției umane fragile este depășită, existența omenească aflându-se fructificată la un mai înalt nivel cosmic, nivelul învrednicirii. Transcenderea, eliberarea din ciclul efemer al materiei, are loc tot printr-o moarte care sacrifică ființa fizică tocmai ca spiritul uman (întrupat în capodopera desăvârșirii lăuntrice) să capete durabilitate eternă. Astfel, un mit devenit loc comun pe o foarte largă arie geografică a căpătat un sens de particulară frumusețe în viziunea mistică a inițiatului. Esența lui Hristos nu e durerea, ci înțelepciunea sublimată în jertfa tăcută pentru accederea la cunoaștere.
Autodisciplina este un act creator în care forma devine expresivă doar când e susținută de o viziune unificatoare a sinelui cu tot ceea ce participă la actul desăvârşirii.
Symbolon Absolutum desemnează unitatea supremă a cunoașterii revelate. Este o viziune aproape cabalistică, legată de esența divină, simbolizând totalitatea cunoașterii. Hristos, în forma sa simbolică, parcurge toate etapele iluminării spirituale, ghidat doar de curaj și de semnele divine pe care a învățat să le interpreteze.
Nu uitaţi că Dumnezeu, în toată plenitudinea Sa, nu trimite pe cineva drag în foc fără sens. Ar fi ca și cum un pictor ar arde pânza înainte de a picta. Nu, Hristos este bine protejat în căutarea lui, şi tocmai cunoaşterea tainică îi vine in ajutor la fiecare pas. Iar adevărata cruce nu e una de lemn, ci una de voință. A rezista până la capăt, în fața tentațiilor, a ispitelor, a lipsurilor de orice fel – iată adevărata Golgotă. De aceea ni se spune: “Cine rezistă până la sfârșit, acela va fi mântuit”.
Da. Adevăratul Isus Hristos este un inițiat, un Arhimede al sufletului, iar strigătul lui “Evrika” nu este altceva decât “S-a sculat din morți”, tradus în limbaj științific-spiritual, adică a trecut cu brio testul răbdării, al focului alchimic și al transformării interioare, atingând plenitudinea cunoașterii.
Se mai îndoieşte cineva? Învierea este revelarea – clipa în care munca colosală devine lumină, iar sacrificiul este înțeles. A meritat răsplata neaşteptat de dumnezeiască. Eliberat de chinul facerii, el va duce mai departe o viață care pulsează cu intensitatea unui destin grandios.
