Te admir cu ochii ce nu-i vezi

Ceea ce rămâne memorabil în momentele de mare trăire sufletească, este ceea ce te completează.

Vine un moment când nu mai ai nevoie de cărţi. Tu eşti singura carte care contează. Trebuie doar să extragi din fiecare pagină a vieţii tale un moment de neuitat şi să-l nuanţezi în culoarea sângelui care împodobeşte petalele unui trandafir. Este şi asta un fel de înţelepciune, singura provizie pentru călătoria din altă lume, percepută ca eveniment spiritual.

Căci numai trandafirul mai are de spus o poveste interesantă despre om, ca şi când ar fi el însuşi un om, dar mai presus de ceilalţi oameni. Şi momentul de neuitat, iată-l: trandafirul îşi resimte brusc impactul vieţii ca pe ceva fragil şi preţios prin vârful peniţei aurii a unui scriitor excepţional, deoarece capătă statutul cuvântului scris cu persistenţa unui gând profund despre Dumnezeu.

Continuând să aibă însuşiri umane, trandafirul este prezentat în prima pagină din cartea mea, iar literele mele şi culorile sale fac din aceste rânduri imaginea unui personaj din 1001 de nopţi care continuă să fie popular printre vizitatorii grădinii mele. Sensul receptării sale îndreaptă atenţia spre un pasaj din cartea unui alchimist ce descrie materia în care se desfăşoară procesul de cunoaştere atunci când cunoscătorii sunt trimişii lui Dumnezeu.

Ochii mei privesc cu drag spre liniştea acestui moment unic, când trandafirul meu preferat, Double Delight, îşi face destoinic datoria de a transmite ceea ce cuvintele, de multe ori, nu reuşesc. Simt cum mă priveşte, aşa cum îl privesc şi eu, căci sufletul lui şi sufletul meu conversează sub cerul liber sub vraja profundă a vocii lui Dumnezeu.

Este şi asta un fel de înţelepciune: să te ştii ascultat cu aceeaşi emoţie, bunăvoinţă, nostalgie, cu care te asculţi tu însuţi într-un moment de mare trăire sufletească.

Leadership: Poţi să-ţi conturezi creaţia în jurul unei imagini care transcende viaţa, din punct de vedere al unei priviri aruncată asupra unei realităţi care poate fi înţeleasă în termenii conceptului de REFLEXIUNE?

Vă rog, luaţi acest moment de aducere aminte ca pe un dar al lui Dumnezeu făcut celui care ştie să spună o poveste despre un trandafir care nu-şi scutură petalele înainte de vreme, aservit conţinutului unei imagini despre principiile naturii prezentate, de altfel, în primul tratat al sfântului Toma de Aquino. Cumva, mă observ ca o imagine privită cu ochi de cunoscător, dar traversată cu putere sufletească de creaţia unui artist care ştie cum să îmbine intensităţile de culoare cu dragostea faţă de natură… și o face foarte bine, din moment ce, odată ce ai trecut în lumea realităţii sale, nu mai e cale de întoarcere.

Îmi place când eşti tu aşa cum te-am văzut întâia oară, nu atunci când vrei să pari altcineva, nu atunci când ochii tăi exprimă altceva decât aş vrea eu să văd reflectat în frumuseţea lor. Zâmbetul tău încă îmi face cu ochiul, deşi privirea ta este departe. Dar frumosul nu se uită. Atunci când te-am privit cu blândeţe, cu un glas aproape stins, ca şi când aş fi vrut să imortalizez o amintire, mi-am ocupat mintea cu un singur gând: să fiu mereu acelaşi tu. Neschimbat. Sincer. Bun la suflet.

Nu este nicio diferenţă între a recepta trandafirul ca pe un har care îi este făcut omului fără ca acesta să aibă vreun merit, şi a-l recepta ca o simplă parcurgere a paginilor unei cărţi al cărei autor sunt chiar eu. În final, trandafirul este subiectul principal al unei priviri care şi-a găsit alinarea, frumuseţea, admiraţia, în reflecţia unei creaţii artistice şi literare care ar face-o invidioasă pe însăşi regina persană, Șeherezada.

Te privesc cu duioşie. Te admir cu ochii, ce nu-i vezi. Te însufleţesc prin literele pline de duh sfânt, pentru că faci parte din mine, din grădina mea, din momentul meu de inspiraţie. De atâtea ori am crezut că te-am uitat, fiindcă tu m-ai uitat cu o poveste de care tot timpul îmi eşti dator.

Leadership: Eşti în stare să te înrădăcinezi în memoria unei imagini de vis suficient de sugestivă pentru a nu-ţi mai justifica dublura în lumea reală?

Dumnezeu este undeva pe aici...deosebindu-se prin aceea că deţine pe lângă forma sa şi o altă formă, adiacentă sferei vitale a unei noi percepţii artistice, devenind plăsmuirea unui scriitor care ştie să fie un trandafir deosebit, plăcut privirii care încântă fiorul ochilor căprui. Pe coperta cărţii mele, frumos ilustrată, a carei fundal simbolizează încrederea discutată între două personaje nemuritoare, un singur pictor şi-a putut pune semnătura: acela care a ştiut să redea frumuseţea unui trandafir prin ochii care nu ţin cont de vârstă, prin ochii care nu judecă şi nu suferă.

Se povesteşte că Hind, fiica lui Al Neman, era cea mai frumoasă fată dintre fetele de pe vremurile ei, şi că era întocmai ca o gazelă la ochi, la gingăşie şi la frumuseţe. Or, faima strălucirii ei ajunse până la urechile multor emiri care au dorit-o de nevastă, cu preţul unor averi inestimabile. Dar ea a ales singură, nu tatăl ei. Umblă zvonul că Hind s-ar fi căsătorit cu un scriitor iscusit care a ştiut să-i redea nemurirea prin transpunerea ei într-un trandafir a cărui poveste se desfăşoară în paralel cu viaţa mea.

Fiecare om are un dublu al său, iar dacă acesta este camuflat sub forma unui simbol, este pentru că trebuie să luăm în considerare partea răsunătoare a unei idei de mare impact: ceea ce rămâne memorabil în momentele de mare trăire sufletească, este ceea ce te completează.

O privire spune ochiului amănuntele povestirii care prinde viaţă, şi aceeaşi privire poate să ghicească fluctuaţiile invizibile ale sentimentelor, poate să urmărească mişcările imaginaţiei sau ale sufletului. Dar însăşi privirea nu poate deveni o existenţă particulară şi complexă, decât dacă parcurge distanţa de la Creaţie la Creator... sub vraja unui scriitor în a cărui ochi, sinceri, duioşi, încă mai licăreşte o imagine. Trandafirul este splendoarea lui.

Vraja unui scriitor se activează atunci când partea aleasă a sinelui său se interpune între natura divină şi dimensiunea nemuritoare a creaţiei sale. Încununarea trandafirului devine mărturia unei identităţi care se regăseşte în ipostaza unei lirici confesive intens spiritualizate cu orice element al realului.

Te admir cu ochii, ce nu-i vezi pentru că tu exişti ori de câte ori îmi amintesc de tine, chiar dacă sunt departe de tine, chiar dacă eşti doar o creaţie a minţii mele. Ceea ce mă surprinde frumos în sufletul meu, nu se uită niciodată în altă lume.

Trandafirul este imaginea mea într-o altă lume, în altă variantă de realitate.