Tema care cântă în fiecare piatră
Eforturile de reconstituire istorică prind viață atunci când creatorii se imersează complet în mediul și timpurile pe care încearcă să le reprezinte.
Este atacat scenariul. Filmările vor începe. Deocamdată, regizorul rus Eisenstein se pregătește. În iarna lui 1938 se duce la Novgorod, contemplează vechile clădiri și prin ele "pipăie tema care cântă în fiecare piatră".
Încearcă să-și imagineze oamenii care au populat cu șapte secole în urmă aceste locuri. Cum vorbeau ei, cum mâncau, cum umblau? Încearcă să vadă oamenii aceia. Efortul de imaginație este intens. Se urcă pe ziduri, în turnurile vechi. Privește în jur, se gândește că vede acum același peisaj pe care-l văzuseră și oamenii pe care se străduiește să și-i imagineze. Pipăie lucrurile ce le-au trecut prin mâini, încercând și astfel să le simtă realitatea. O tentativă de a reface drumurile lor prin oraș eșuează, deoarece locurile arată acum altfel. S-a păstrat însă aici catedrala Spas-Neredita, construcție din secolul al XII-lea. Se gândește intens. "Aceste pietre l-au văzut pe Alexandr, iar Alexadr a văzut pietrele acestea.” Dar nu reușește să depășească abstracțiunea acestui gând. Contactul viu cu epoca încă nu se naște. Înconjoară zidurile catedralei.
Și, deodată vede o tăbliță cu obișnuita inscripție "construcția a început la data cutare și s-a terminat la data cutare." Face un calcul firesc. Află că în câteva luni doar a fost ridicată catedrala. În câteva luni din veacul al XII-lea. Luni concrete, timp concret. Și senzația construirii apare, Eisenstein percepe materialitatea întâmplărilor. Deci catedrala a fost ridicată de oameni... Da, desigur, de oameni care vin, nu de siluete stilizate de pe icoanele și miniaturile vremii. Oameni ca și noi. Îi vede, îi simte. Îi va putea desena, și apoi crea pe ecran. Se nasc, acum, concrete, materializabile, imaginile filmului.
În efortul de a te familiariza cu gândirea vremurilor trecute, te-ai ghidat vreodată după ideea că trăirea și respirarea atmosferei locurilor pot aduce o mai mare claritate în reprezentarea vizuală a opertei tale?
Metoda de imaginație a unui regizor implică nu doar o documentare riguroasă a subiectului istoric ales pentru film, ci și o imersiune totală în contextul epocii reprezentate de eroii cunoscuți ai acelor vremuri. Procesul de compoziție acesta nu e ușor de făcut, deoarece necesită un angajament de a “trăi” istoria prin fiecare lucru în parte, de a respira atmosfera locurilor și de a se conecta emoțional și intelectual cu gândirea acelor vremuri. În tentativa de a reface decorul acelor vremuri, regizorul poate să redea nu doar evenimentele, ci și esența umană a perioadei respective.
Efortul regizoral al lui Eisenstein în iarna lui 1938 demonstrează această metodă istorică adâncă. Pregătindu-se pentru filmările care urmează, el nu se limitează la documentarea riguroasă, ci se angajează într-o imaginare intensă a vieții oamenilor care au umblat pe străzile Novgorodului cu șapte secole în urmă. Atacat de nevoia de a înțelege cum vorbeau, cum mâncau și cum trăiau acești oameni, Eisenstein explorează scenariul nu doar prin cărți, ci și prin contemplarea vechilor clădiri, pipăind tema care "cântă în fiecare piatră".
Interacțiunea directă cu artefactele istorice poate facilita o mai bună înțelegere și reprezentare a trecutului într-o ecranizare de excepție. Iar recrearea autentică a trecutului în artă depinde de capacitatea de a vedea dincolo de abstractizările istorice și de a percepe umanitatea comună.
Prin prisma unei angajări totale în detaliile istorice, ai conștientizat cum pot artefactele să servească drept un reper vizual pentru o mai bună înțelegere și reprezentare a contextului în opera ta?
Ascensiunea lui Eisenstein pe ziduri și turnurile vechi nu este doar o căutare vizuală, ci o încercare de a vedea peisajul prin ochii lor. Deși eșuează în tentativa de a reface drumurile lor prin orașul modern, contactul cu catedrala Spas-Neredita, o construcție din secolul al XII-lea, îi amplifică dorința de a depăși abstracțiunea gândurilor și de a stabili un contact viu cu epocă.
Așadar, metoda istorică profundă a lui Eisenstein implică mai mult decât documentarea riguroasă a construirii catedralei descoperite printr-o inscripție pe o tabliță, reflectând un calcul precis al timpului. Aceasta se extinde la o imersiune în veacul al XII-lea, permițându-i să “trăiască” în lunile concrete în care structură a fost ridicată. Nu doar că explorează materialitatea reală a lucrărilor, dar se conectează cu oamenii reali, departe de siluetele stilizate ale icoanelor și miniaturilor epocii. Prin această metodă, Eisenstein nu doar că vizualizează, dar reușește să creeze pe ecran imaginile autentice ale filmului, aducând în fața spectatorilor esența umană palpabilă și timpul concret al perioadei reprezentate.
Ca idee, prin conectarea cu realitățile vieții din alte veacuri, putem reda cu autenticitate esența umană și contextul timpului respectiv. Imersiunea în detalii istorice permite nu doar documentarea, ci și trăirea momentelor semnificative din trecut. Iar eșecul de a urma vechile drumuri într-un oraș modern poate intensifica dorința de a depăși barierele gândurii abstracte. Pe lângă asta, ascensiunea pe construcțiile de mare amploare nu reprezintă doar o descoperire vizuală, ci și o încercare de a înțelege perspectiva celor din trecut.
Având viziunea unui regizor care simte și percepe istoria prin fiecare piatră a vechilor clădiri, te-ai gândit vreodată la modul în care această percepție profundă a trecutului poate influența expresivitatea și forța caracteristică a creației tale?
Tema care cântă în fiecare piatră trebuie să fie privită diferențiat, de la regizor la regizor, deoarece constituie un punct de sprijin în reconstituirea vizuală a unui trecut uitat. În ideea că interacțiunea directă cu trecutul, printr-o meticuloasă reprezentare imagistică, te poate conduce spre revelarea unei realități palpabile, cum îți modelezi abordarea pentru a asigura o transfigurare interioară a percepțiilor tale istorice?
* Notă: Ion Barna - Eisenstein , Editura Tineretului, 1966.
