The Act Of Seeing What Is Invisible To Others

Scufundă-te în universul creației, dovedind că ești perfect conștient de superioritatea ta.

Mă stăpânea pregnant o idee, un fel de gând pe deplin justificat în tabloul alternanțelor dintre postura de creator și cea de suplinitor al unei imense lacune în ceea ce privește interpretarea operei și vieții mele. Cumva, trebuia să mă adaptez la nivelul unor emoții și intuiții nedeslușite, cu neputință a fi exprimate, asemenea culorilor autentice ale unui tablou cu neputință a fi percepute de alți ochi decât de cei ai artistului.

Totul părea a fi cântărit prin contrariile unei conștiințe sublime de care arta este străină. Nu puteam să admir îndeajuns sensul adânc, pretențios ca un răsfăț prin diversitatea și cantitatea lor, al tuturor celor spuse prin reflecție, în felurite chipuri, prin contragreutate naturală la acțiune, fără de care nici nu-mi puteam valorifica pe deplin potențialul. Accidental, mă dezvăluiam în fața unui fenomen aleator, al potrivirii între un anumit tip de rezultate și un anumit sistem de valori, fără să mă grăbesc să-l înțeleg sau să-l stopez.

Oare gândul ascuns, că am slujit mai mult decât trebuie unei tendințe de spirit nedezvăluite, ce avea să fie definitivă în mulțimea acelor amănunte imperceptibile celorlalți, din propria existență, legate de amintiri și reflecții personale, dând naștere unui imbold de compensație pentru atingerea unei recolte revelatoare rentabile, nu provenea cumva dintr-un pic de protest față de posibilitatea de a mă obișnui cu decizii și ipostaze de care ulterior mă puteam face vinovat?

Omul care reușește, prin spiritul analizei și cercetării propriei lumi, să se înfățișeze drept un artist autentic, mai mult sau mai puțin accesibil, în lumina unei măreții care implică dezavantajul de a fi prizonier al stăruinței de a se apropia de cele depărtate, aceluia i se va ierta "greșeala" de a nu fi rămas un fenomen superficial în mersul dezvoltării științei.

Emoția pe care o experimentezi într-un moment pe care alegi să îl trăiești pentru întemeierea unei estetici a autenticității, joacă un rol important în direcția tendinței de asimilare a unor noi coordonate de contact ale conștiinței tale?

Nu ai cum să nu te lași purtat de valul plenitudinii, fără de care înzestrarea ta lăuntrică nu ar putea să ia forma unei stime de sine sănătoase, dacă nu trăiești un moment de contemplare și de creație artistică. Nu ai cum să te scufunzi în universul creației, fără de care nu poți strânge laolaltă tot ceea ce este nou în furtuna curentelor de gândire, decât dacă maniera ta de a te raporta la restul lumii dovedește că ești perfect conștient de superioritatea ta. Aceasta este esența leadershipului pe care îl practică artiștii.

Prin universul creației se înțelege totalitatea acelor gânduri și emoții care, adunate și contopite prin învoiala certitudinii de a fi altcineva într-o altă realitate, se materializează în mărturisiri care spun o nouă poveste despre aspectele intrinseci ale omului, promovând o nouă abordare a experienței de receptare a artei.

Oamenii care lucrează temeinic la obținerea unei arte bazată exclusiv pe creație, lăsând la o parte suferința pe care o implică întrebuințarea continuă a ideilor, prin urmare a eforturilor de articulare și transformare a reflecțiilor referitoare la viață într-o operă desăvârșită, pur și simplu nu se pot abține să nu-și împartă cu profunzime realizările cu ceilalți. Chiar dacă nu în mod egal.

Cel ce experimentează „The Act Of Seeing What Is Invisible To Others”, îndeplinind operația cunoașterii și ordonării unor concepții care subminează autoritatea celorlalți artiști, deci combătând orice reprezentări străine ale artei, sub diversele ei manifestări, face parte din categoria spiritelor sublime care spun minții lor: „Du-te unde vrei, dar nu căuta aprobare din partea nimănui !

Conștientizarea superiorității este o atitudine intransigentă care reflectă tendința de nedezvăluire a planurilor, nevoilor, dorințelor, temerilor, pentru dezvoltarea anumitor zone ale leadershipului.

Începi să primești identitate de la factorul "înzestrare interioară", prin intensificarea tendinței de originalitate a creației intelectuale privind forma unică a produsului numit „personaj de contrast”?

Celebrul critic literar, Sainte-Beuve, avea ceva important de spus la adresa talentului oamenilor care își împărtășesc întotdeauna izbânzile, mergând până la originea acestora:

„Unii, într-adevăr predestinați și de esență divină, se nasc cu bogăția lor, nu-i preocupă de loc s-o sporească treptat-treptat în această viață, ci o împart cu profuziune și cu mâinile pline, în operele lor. Căci comoara lor lăuntrică este inepuizabilă. Ei creează, fără să le pese și fără să-și dea seama de mijloacele lor de creație. Ei nu se apleacă în fiecare ceas de veghe asupra lor, nu-și întorc capul în fiecare clipă ca să măsoare drumul străbătut și să calculeze pe cel rămas. Ci merg zile îndelungate, fără să obosească și fără să fie vreodată mulțumiți.

Schimbări tainice se petrec în ei, în sânul geniului lor, transformându-l câteodată. Ei suportă aceste schimbări ca pe niște legi, fără niciun amestec personal, fără să le ajute în mod artificial. Ei sunt precum omul ce nu grăbește vremea albirii părului, ca pasărea ce nu grăbește schimbarea penelor sau ca arborele schimbarea frunzelor, după anotimpuri. Și, procedând astfel, după mari legi interioare și după o puternică înzestrare interioară, ajung să-și imprime forța în opere sublime, monumentale, de o ordine reală și stabilă, sub o dezordine aparentă ca în natură, întretăiate de piscuri și povârnișuri.”

Omul care începe să primească identitate de la factorul "înzestrare interioară", nu-și va pondera decât în rare cazuri acea latură a tendinței spre posedare absolută a artei pe care o propune. Dimpotrivă, el își va intensifica tendința de originalitate a creației intelectuale privind forma unică a produsului numit „personaj de contrast”.

Un astfel de personaj, neîntorcându-și capul în fiecare clipă ca să măsoare drumul străbătut și să calculeze pe cel rămas, își va menține mereu opoziția între concretețe și mister, în funcție de stările prin care trece - beatitudine sau frustețea unei realități închise.

Fără să-i pese și fără să-și dea seama de mijloacele sale de creație, el va cuprinde în arta sa ceea ce poate fi perceput de alți oameni. Dar niciodată acești oameni nu vor putea să perceapă realitatea lui, cauza genialității sale.

Înzestrarea interioară evidențiază un cumul de calități, emoții, credințe sau concepții despre viață care pot intra în componența criteriului de "valoare artistică", ducând la diferite configurații individuale și, ulterior, la recunoașterea unanimă a unei mari părți din comunitatea umană.

Coordonate de contact ale conștiinței unui om care experimentează lumea artei pot să amplifice calitatea creației sale prin puterea reflexiei Eului Suprem, limitat însă la o reflectare veridică a ceea ce este el de fapt, și nu așa cum își imaginează atunci când își scanează limitările și refulările. Aceste coordonate de contact sunt: introspecția, nevoia de individualizare, privirea la rece, călătoria în amintire, oglindirea, sinceritatea, confesiunea.

Latura cea mai autentică a personalității se descoperă atunci când rămâi cu tine însuți, adică cu propria-ți lume de idei, și alegi să te ridici la un nivel superior de conștiință prin modul în care îți regândești imaginea care urmează să fie imortalizată în amintiri ce vor spune povestea ta.

Leadershipul este opera care demonstrează frumusețea unui tablou care se dezvăluie privirii lăuntrice a omului.

The Act Of Seeing What Is Invisible To Others face referire la gândul ascuns că slujești mai mult decât trebuie unei tendințe de spirit nedezvăluite, ce are să fie definitivă în mulțimea acelor amănunte imperceptibile celorlalți, din propria existență, de amintiri și reflecții personale. Numai procedând astfel, după mari legi interioare și după o puternică înzestrare interioară, vei ajunge să-ți imprimi forța în opere sublime, monumentale.