Tortura necontenită a necunoscutului

Ascunde-ţi bine neliniştile şi frustrările, pentru a nu induce echipei aceleaşi stări.

La 20 septembrie 1519, flota lui Fernando Magellan s-a despărţit de ţărm. Numai Dumnezeu ştie prin câte a trecut acest sobresaliente , soldatul anonim, ca să facă rost de toate cele necesare pentru a putea iniţia această grea misiune, a cărei durată nu a fost determinată.

Mai bine tristul adevăr, decât veşnica îndoială. Luni de zile flota lui Magellan s-a îndreptat spre un punct necunoscut pe hartă. Deseori s-a abătut de la cursul stabilit. Uneori s-a învârtit în cerc. Şi, cu toate acestea, nici urmă de vreo strâmtoare. Membrii celor cinci corăbii au devenit tot mai îngrijoraţi, mai ales că Magellan era tot mai tăcut, mai rece, mai distant.

Înainte de a iniţia această călătorie, Magellan intrase în posesia unei hărţi inexacte a celebrului cosmograf Martin Behaim, care indica locul unde s-ar fi aflat strâmtoarea. Dar abia atunci, după aproape un an de navigare în derivă, în voia valurilor, el şi-a dat seama că a căzut victima unei confuzii crunte. Clipa aceasta, a adevărului, fu cea mai cumplită pentru inima lui Magellan. Cât de falsă s-a dovedit a fi ruta lui. Datele furnizate de acea hartă şi de raportul respectiv erau cu totul greşite, fanteziste. A pornit în căutarea unei himere. Strâmtoarea nu se afla nicidecum acolo unde era indicată pe hartă.

Tu navighezi în derivă? Avântul tău spre reuşită este o pierdere de timp? Îţi permiţi să treci cu vederea realitatea?

Leadership: Tu eşti sclavul cuvântului tău?

Şi-a dat cuvântul, a jurat că va găsi strâmtoarea, dar acum se îndoia de el însuşi. Mintea tulburată i-o spunea, iar inima înflăcărată i-o repeta, că nu-şi va putea îndeplini misiunea. Zi şi noapte Magellan era torturat de gândul vinovăţiei, şi totodată de gândul că va izbucni o răzmeriţă a echipajului său care pătimea de frig, de foame, de oboseală şi lipsuri. Ce-o să le spună oamenilor, ce scuză să inventeze pentru a-şi susţine nevinovăţia? Să-şi continue călătoria susţinând în continuare că-şi va atinge scopul, după atâta timp în care n-au descoperit nimic, ar fi o nesăbuinţă. Căci numai un om care nu-şi dă seama de nebunia lui, poate să susţină că poate îndeplini lucruri ce-i depăşesc puterile.

Oamenilor nu le-a fost greu să citească pe faţa lui Magellan ce i se petrecea în inimă. Căci omul acesta, atât de înflăcărat la început, atât de încrezător în reuşita misiunii pe care singur şi-a ales-o şi pe care şi-a asumat-o, era tot mai abătut. Îl încerca tot mai mult nevoia de a rămâne singur.

Atitudinea ta, cuplată cu atmosfera din cadrul echipei tale, poate îndemna oamenii la realizări mari? Performanţele tale generează avântul lor spre atingerea scopurilor urmărite? Trebuie să creezi avântul înainte de a le cere să se schimbe? Le pui mereu la dispoziţie toate resursele necesare pentru mai buna lor funcţionare?

Când necunoscutul îşi face dramatic apariţia, neliniştea pune stăpânire pe sufletul omului

Să alergi ani de zile după ceva şi să nu găseşti, e o adevărată tortură, un adevărat iad. Magellan ştia că flota lui plutea în derivă, că s-a rătăcit, că s-a pierdut în necunoscut. Simţurile lui ascuţite şi instinctul său presimţeau tot mai mult primejdia. Necunoscutul pe care s-a încăpăţânat să-l exploreze nu-l mai atrăgea, nu-l mai încânta, ci începuse să-l sperie, să-l ameninţe, să-l intimideze. Necunoscutul pusese stăpânire pe toată fiinţa lui şi l-a forţat să se descurajeze, să se simtă neliniştit şi neajutorat. Magellan era la un pas să cedeze presiunilor membrilor echipajului său.

Rezultatele pe care le obţii îţi stimulează încrederea? Stimulează ele colegialitatea între membrii echipei tale? Ce schimbare trebuie sa efectuezi pentru a crea un climat mai bun?

Numai primejdia scoate la iveală calităţile ascunse într-un om

Scriitorul austriac Stefan Zweig, autorul celebrei biografii a lui Magellan, a enunţat un mare adevăr: „ Caracterul unui om nu se cunoaşte niciodată mai bine decât după felul cum se poartă în momentele hotărâtoare. ”

Magellan nu a lăsat ceasornicul să-şi urmeze liniştit drumul. Dumnezeu l-a ocrotit într-un fel dându-i puterea de a trece peste acel hop emoţional. Deşi umbrit de o adâncă tristeţe, el nu s-a lăsat doborât.

În faţa unui om perseverent toată lumea se pleacă cu resemnare. Magellan a reuşit să-şi ţină în frâu echipajul, a potolit o răscoală şi, după ce a navigat în derivă vreme îndelungată, a reuşit până la urmă să găsească strâmtoarea ce-i poartă şi azi numele. El a dovedit cine este, din ce material e croit - dintr-un material dur, foarte rezistent. Siguranţa şi fermitatea sa lăuntrică nu l-au lăsat la greu, ci au izbucnit chiar atunci când a avut mai mare nevoie de ele.

Concluzie: Marele „necunoscut” care intervine intempestiv chiar şi-n viaţa liderului, nu ar trebui să aibă efecte devastatoare asupra acestuia mai ales atunci când există o motivaţie puternică, mai ales atunci când munca cu oamenii devine dificilă. Un lider trebuie să-şi ascundă bine neliniştile şi frustrările pentru a nu induce echipei aceleaşi stări. Dimpotrivă, o atitudine „pro-activă” dar temperată este indicată, concomitent cu împărtăşirea situaţiei reale.