Trăirea credinței vărsată într-un moment astral

După ce treci prin foc și sabie, n-o să-ți mai fie frică nici de foc și nici de sabie.

Vine un moment în viața ta (și în viața fiecărui om), un soi de provocare cu rezonanță spirituală, când universul îți vorbește așa cum îi vorbește unui înger, plin de tărie sufletească: "Numai tu poți face lucrul acesta ! ".

Unii aud glasul misterios, alții nu-l aud sau pur și simplu nu-s interesați. Unii dintre cei care aud glasul, uitând orice legătură strânsă ce există între suflet și univers, trăiesc sentimentul eronat că totul este o șaradă, o capcană întinsă timpului acordat unui proiect prea ambițios pentru nivelul lor de putință. Ei ironizează lupta lui Iacov cu Îngerul.

Și mai sunt aceia ce au auzit glasul, i-au înțeles esența, mesajul, și au știut că este singura lor șansă de a răzbi într-o luptă fără compromisuri, cu mize uriașe. Înălțător, însuflețitor, cu pulsație imanentă, aceștia din urmă au urmat cu stăruință, tot mai departe, un singur drum: cel hotărât de un glas la fel de puternic ca și voința lor neînduplecată.

Poate că unii au fost pregătiți mai dinainte cu greutățile, cu lipsurile și ispitele de tot felul, ceea ce a provocat înăuntrul lor o trăire de natură volitivă pe care o are cineva în prezența a ceva sfânt, tainic, indicibil, dar cu efect compensator în timp. Sau, poate că voința lor a fost mai puternică decât tăria unui astru care poate controla soarta ființelor de pe planeta noastră.

Iată concluzia: Orice rezonanță cu revelația unei schimbări definitorii, provocând o trăire a credinței vărsată într-un moment astral, nu este altceva decât repercusiunea unei hotărâri pronunțate asupra unei persoane care face parte dintr-o cauză exterioară și superioară.

Nu-ți fie teamă dacă ești ultimul din lume, fie-ți teamă să nu pierzi din vedere momentul astral care te poate trimite direct în fruntea lumii. Nu ironiza lupta lui Iacov cu Îngerul.

Cum se stabilește corespondența dintre interioritate și subiectivitate atunci când ești pus să alegi între o căutare curajoasă a adevărului despre existență și conștientizarea faptului că ești ceva mai mult decât "un om obișnuit"?

Cercetând fără teamă natura misterioasă a vieții, determinând-o prin expresia unei culturi spirituale ce prezintă lumea prin intermediul lucrărilor științifice sau artistice, și pe care un suflet nobil ar situa-o la un nivel de "sentiment exprimat în acțiune", am început să conștientizez faptul că sunt ceva mai mult decât un om obișnuit. De fapt, orice om obișnuit poate deveni un om de mare valoare dacă dă ascultare glasului divin și dacă se lasă călăuzit (în direcția artelor sau științelor cele mai de seamă) de un sentiment care se trăiește prin hazard, care se simte prin vibrația unei înfrățiri fabuloase. În afară de asta, nu poți fi decât mândru atunci când ți se revelează latura subtilă a semnificației vieții.

Îmi asum orice binecuvântare spirituală. Aici intervine corespondența dintre interioritate și subiectivitate, ca o călătorie umană magnifică printre aștrii unei experiențe onirice, ceva care te întregește prin adaosul unei realități exterioare, exercitând o atracție covârșitoare, și în care recunoști parcă o identitate formativă primordială, un fel de întoarcere la izvoarele unei misiuni care nu este lucrarea ta, ci a intervenției divine.

Iar dacă îmi regăsesc spiritul omului astral în sânul materiei fizice, conștientizând faptul că sunt ceva mai mult decât corp, că sunt o minte și un suflet care trimit semnale spre un Univers determinist, ca o relație cauză-efect, atunci revelația misiunii mele în această viață este de a face legătura dintre efemer și etern într-o luptă permanentă pe frontul cunoașterii metafizice. Ceilalți oameni trebuie să fie egali în această bătălie.

Momentul astral care mă poate trimite direct în fruntea lumii trebuie socotit ca o izbândă a luminii asupra întunericului, sau ca o izbândă a unei minți creatoare asupra lucrurilor, ființelor și faptelor ce corespund realităților în transformare dinamică.

Am trecut prin foc și sabie, de aceea nu-mi mai este frică nici de foc și nici de sabie, mai ales când tind spre un spațiu al schimbării permanente. Spun asta asemănându-mă cu un astru ce trece prin eter, din emisfera invizibilă în cea vizibilă, pe care numai noaptea îl luminează și îl înfrumusețează, transformându-l printr-un înnoit mod de a fi, într-un Luceafăr nemuritor care captează însăși esența Marii Opere: comunicarea cu Dumnezeu, dincolo de esența unei axe temporale evidente.

Într-un singur moment neașteptat, mi-am dat seama că sunt mai mult decât "un om obișnuit" atunci când spiritul meu în plan astral a devenit un Luceafăr care luminează cerul și pământul printr-o metafizică cu implicații profunde în evoluția creației universale. Spre deosebire de alte stele de multe ori căzătoare, dăruind lumii întregi lumina lor doar pentru o clipă, Luceafărul în care s-a întrupat spiritul meu aparține unui plan astral prin care este prevãzutã o trecere a destinului existențial prin cel universal, adică prin preluarea și aplicarea cunoașterii avansate în realitatea transcendentală.

Poate că, totuși, a existat de la început în mine o atracție inexplicabilă față de misterele Universului, o subtilă amplificare și rafinare a sentimentului de apartenență la infinitate, una garantía de éxito más allá de la niebla. Iar sufletul plin de experiențele vieților trăite aprioric mi-a asigurat forța de atracție a universului fizic creat, care ține la un loc toate formele de energie prin care au prins viață gândurile și sentimentele de superioritate. Așa am ajuns să fiu mai mult decât cine am sperat vreodată să fiu.

Temelia credinței necesară leadershipului de înalt nivel spiritual este esența unei vieți câștigată prin revelația unei schimbări definitorii în planul superior universal.

Trăirea credinței vărsată într-un moment astral se referă la mâna nevăzută a destinului care m-a condus spre culmi mărețe, nu spre abisuri înfiorătoare, cu singura mențiune ca încă mai există provocări cărora va trebui să le fac față cu stoicism, atunci când va veni vremea. De exemplu, va trebui să-mi obișnuiesc spiritul cu trecerea spre cele nemuritoare, la care au acces doar întruchipările perfecțiunii.