Umple-ţi ochii cu ştiinţa vederii în “Perpetuum Mobile”

Toate secretele "Marii Ştiințe" se află chiar în fața ta, cu toate acestea tu le vei căuta în altă parte. Nu-i așa?

Privesc marea în raport cu infinitatea impulsului cunoașterii, mai degrabă decât cu plinătatea infinită a vieții pe care artistul cel mai de seamă o transpune ca atare într-un simbol puternic. O recunosc drept apropiata mea, având blândețea neclintită a unui confesor privilegiat, o amplificare uriașă a profunzimii mele, fără de care nicio operă nu și-ar putea găsi deplinătatea.

Şi încă şi aşa, tot nu voi putea să-i înţeleg tainele, in forme e segni visti , un fel de next level în reprezentările simbolice cu o importantă încărcătură subiectivă din punct de vedere al manifestărilor raţionale ale naturii. Marea încă mă iniţiază în tainele sale, în tainele necunoscutului...

Poate că în acest punct trebuie să mă caut pe mine însumi, în raport cu o construcție nemărginită a naturii, care tace când este soare, dar vorbește loud pe timp de furtună. O construcţie numită tranzitoriu Isastrampikos , o realitate spirituală care se potriveşte în multe puncte cu imaginea Creaţiei, din care artistul invită la un strict conformism perpetuu, cum s-ar crede, dar un conformism al nonconformismului, unde viziunea și informația își dau mâna pentru a desena arhitectura unei furtuni într-o serie de peisaje marine.

Exact ca arta, marea nu cunoaște încheiere nici atunci când în prim plan trece o determinare particulară, cum este regretul de a nu fi cunoscut aspectele afective ale unui moment care a ajuns în profunzimea texturii sociale, sau aspectele afective ale unui loc care îți vorbește în orice colț te-ai uita. Şi dacă m-aş uita din nou şi din nou spre largul orizontului, încercând să măsor largul viu al vieţii, marea mi-ar rămâne martora fidelă a privirii care mi-o aruncă un pictor atunci când vrea să suprapună într-o armonie perfectă realitatea cu ficţiunea.

Leadership: Creaţia ta poate fi comparată cu un exerciţiu de reflecţie focusat asupra unei imagini cuprinzătoare, unde viziunea despre lume are sensul extins de “intensitate a emoţiei propriei capodopere” ?

Da. Marea este o pătrundere în adâncimea proporțiilor uriașe, nu o pătrundere în labirintul vieții, între uitare și regăsire, ci mai degrabă o extragere a Totului din “întâmplător” spre a-l aduce dincolo de timp, în straturile ce nu pier ale simbolismului. Tipare constante, scheme universale şi chiar un fel de mecanisme neînţelese de percepţie ale lumii se amestecă cu uimirea privirii mele rămase așa în urma momentelor de infinită măreţie pentru mine.

Ceva îmi spune că toate se repetă în timpuri paralele, iar privirea mării caută parcă şi ea o realitate care să o înveţe să trăiască prin intermediul viziunii artistului vizual care îşi imortalizează impresiile cele mai tainice în faţa existenţei zilnice. Privind marea cu ochi de artist, una riformulazione di alcuni risultati già fatti , nu vei găsi în ea obsesia permanentă de a păstra planurile vieții în echilibru, dar vei găsi acea intensitate a capodoperei naturii de care are nevoie spiritul iscoditor pentru a-şi debloca potențialul infinit creator.

Artisticul nu prea se leagă de frământările vieții, ci de sensibilitatea din spatele înălțimilor spirituale la care aspiri. Și da, de aceea ai nevoie de o evadare la mare. Ca să înțelegi că nimeni nu-ți poate lua în stăpânire simțirea, nimeni nu îți poate răscoli intimitatea adâncă, cu o singură condiție: trebuie să te simți ispitit să corectezi temeiurile armoniei care te încântă. Armonia dintre universul nemărginit și lumea creată de tine...

Leadership: Viziunea ta poate scoate în evidenţă continuitatea unei creaţii legată la o imagine a eternităţii, ţinând cont de ipoteza rupturii radicale presupuse de trecerea de la prezenţă la amintire?

Uită-te atent, ce este acolo în zare? Căci mai mult decât splendoarea albastră din largul mării nu poate plăcea ochiului decât creaţia artistului care ştie să privească, cu o anumită uimire, spre o suprafaţă nelimitată, nedisimulată, necondiţionată, pentru a reda imaginea unei noi povesti despre existenţa unei realităţi transcendente în eternitate. O eternitate într-o singură clipă, iată ceea ce îmi îmbunătăţeşte vederea atunci când privesc o imensitate albastră de la marginea mării, într-o singură amintire: amintirea vie a valurilor mării ce îmi sărută, an de an, gleznele.

Totul lucrează fără voia pictorului, natura fiind cea mai bună plăsmuitoare a unor noi înlănţuiri de sunete, culori şi simboluri. Practic, eu n-am făcut decât să privesc în depărtare ceea ce din apropiere nu ar fi stârnit niciun interes, nicio emoţie, nicio pasiune, nicio preocupare, şi mi-am încântat privirea cu peisajele superbe pe care artistul ştie să le surprindă în întreaga lor splendoare, şi cărora le imprimă o atmosferă grandioasă. Aici intervine arta...

În sprijinul observaţiilor mele, vin cuvintele exprimate de scriitorul Artur Silveştri, în binecunoscuta lui creaţie, “Perpetuum Mobile”:

“Am înţeles că totuşi, o anumită agregare se constituise până la sfârşit. Piesele improvizate aveau, deci, ceva care le unificase şi le făcea să se aşeze împreună cu o posibilă coerenţă. Întâi de toate, ele arată o anumită percepţie a timpului, văzut ca Elementul principal ce defineşte viul. Toate încep şi se orânduiesc în funcţie de timpul unde s-au ivit prin potrivirea neînţeleasă, ori într-un anume timp din infinitele lumi posibile. Să fie însă acestea mai mult decât o ipoteză? Şi, dacă le-am putea înţelege rostul de a fi, atunci însăşi enigma ce ne înconjoară s-ar fi putut dezlega? ”

Leadershipul este prezenţa totalităţii tale pe care o emană acea căutare a viziunii ce nu apare decât în momentul în care ai înţeles că ceea ce te înconjoară este manifestarea unei depărtări din apropiere.

Umple-ţi ochii cu ştiinţa vederii în “Perpetuum Mobile” ori de câte ori încerci să construieşti o nouă imagine asupra orizontului, considerând că tot ceea ce vezi este doar suma unor detalii aparte, doar nişte piese improvizate pe care cineva sau ceva le-a unificat şi le-a făcut să se aşeze împreună cu o posibilă coerenţă.

Să ştii să priveşti din depărtare ceea ce nu se distinge cu uşurinţă din apropiere, acesta este secretul "Marii Ştiinţe". Cu toate acestea, nimeni nu ştie unde să se uite... Iar aşa-zisele minţi luminate rareori fac dovada unei sclipiri de geniu, ci devin tot mai confuze.