Un ochi care să vadă și o minte care să înțeleagă

Numai într-un decor discret se întâlnesc și se completează spiritele asemănătoare, cele de mare subtilitate și originalitate.

Magicianul mi-a spus cândva un secret despre Dumnezeu, într-o intimitate unde nimeni și nimic nu se afla la locul lui, pentru că așa era prevăzut în scenariul derulării spectacolului. Totul trebuia să trădeze un mister sporit în prezența unor lumini gata să se stingă. Curiozitatea și groaza mă țintuiau într-o neputință nemărginită, într-o stare de încordare în care acceptam fără crâcnire condițiile unei imagini a falsității.

Cum că Dumnezeu ar fi fost, la rândul lui, un magician plin de mister, pe care efectele magiei neputându-l substitui într-un termen rezonabil, îl transformaseră într-o ficțiune a percepției de tip Kafkian care putea deveni realitate numai într-o formă de artă remarcabilă. Aflând acest lucru, secret bine păzit, deja mă simțeam mai presus de restul lumii.

Și totuși, continuam să mă simt claustrat într-un spațiu întunecos, îndepărtat de orice urmă de sentiment, apropiat de o mistică tenebroasă din care adevărurile cu greu își pot găsi rostul. Cu ce ar fi putut lumea să mă îmbie dacă știe mai puțin decât mine, mai ales că de atâtea ori am mizat, cu răbdare, cu interes, cu cinste față de natura lucrurilor simple, pe faptul că totul este așa cum trebuie să fie, nu așa cum pare să fie.

Chiar și privirea cea mai slabă își are lăuntricul ei, chiar și priveliștea cea mai nefamiliară își are specificitatea ei.

Adevărul era dincolo de înțelegerea mea. Intrasem într-un gol, o prelungire în exuberanța pustiului subiectiv, pe marginea abisului fără fund al tăcerii pustii și încordate. Cumva, mă simțeam de prisos, aidoma unui pictor care nu-și găsește inspirația atunci când trebuie să amestece culorile cele mai simple. Consolator, cu umilință, printr-o intuiție simplificatoare, mi-l închipuiam pe Dumnezeu ca fiind un glas țâșnind din nevăzut, ecoul unei creații desăvârșite în tensiunea crescândă a unei așteptări care nu se va încheia niciodată.

Poți să simplifici informația vizuală aflată în fața ta și să o transpui într-o imagine sugestivă, prelungită prin continuitate compozițională în favoarea unei arte originale care nu se supune modelelor obișnuite de receptare a realității?

Persista în aer senzația unei așteptări mistice. Dumnezeu se amuza pe furiș, în spatele cortinei înalte și impunătoare, în timp ce magicianul îmi înșiruia vrute și nevrute despre îngrămădirea clandestină a tuturor ispitelor la care te supune magia. N-am vrut să privesc în față adevărul, nici falsitatea, dar trebuia să mă las condus de opera unei imagini fascinante, ca atunci când pictorul își manifestă spiritul de observație, puterea de convingere, talentul de transfigurare artistică a etapelor procesului de creație - într-o atracție iremediabilă.

Asta doar pentru imortalizarea momentul plin de încordare. Și fiindcă n-am vrut să fie astfel, s-a întâmplat să fie tocmai pe dos față de cum am vrut eu să fie.

Un loc străin de ființa mea, dar apropiat de artă. Aici, un magician și un Dumnezeu îmi dădeau peste cap toate ideile cu privire la articulațiile teoriei creației adevărurilor eterne, nefiind în substanța lor parabolică, perspectivală, decât o simplă circumstanță naturală a elanului vital atât de omenesc, dar și atât de imperativ, de a domina realitatea într-un moment în care cuvintele mele erau constant "nu mai pot, nu înțeleg nimic".

Începi să conștientizezi că informația vizuală înseamnă a fi cu un pas înaintea experienței efective a realității, ținând cont de faptul că menirea unei creații este de a induce o stare de deplinătate care aparține alterității?

După puțin timp s-a lăsat tăcerea, o suspendare a libertății de a înțelege realitatea, o intrigă demnă de un roman cu răsturnări de situație. Magicianul s-a făcut nevăzut în dosul cortinei. Iar Dumnezeu a ieșit la iveală, în sfârșit, luând un aer sobru și distant, ca într-un tablou dinamic al cărui construcție suferea câteva erori de logică. Ghiceam că totul este o farsă bine jucată, o falsificare a unei credințe mai vechi prin redarea unei povești care are ca efect apariția bruscă a unei scântei de inspirație.

Și cu toate acestea, simțindu-mă cuprins de un tremur invizibil, am învățat cum să contribui la construirea memoriei altor personaje fictive cu care m-am identificat adesea. Fiecare construcție surprinsă de mine, fiind categoric analizată cu ochi de artist, devine reper fundamental pentru deschiderea altor orizonturi artistice. Și același reper care poate fi înfășurat într-o magie nebănuită, atât de iscusit ticluită, îndeplinește o funcție universală, și una particulară, mai ales dacă fac din povestire un act de creație ce are în compoziția lui îndoita tentație a secretului și a accesibilității lui Dumnezeu, cât și persistența celui ce se unește cu El.

Un magician este un Dumnezeu pentru că știe să povestească despre Dumnezeu ca despre un magician ascuns după o cortină impenetrabilă, desemnând o metaforă într-un joc de compoziții, acolo unde numai Dumnezeu îl poate vedea și înțelege printr-un secret căruia nimeni nu-i poate afla cheia de descifrare. Întregul tablou mistic a fost conturat de un artist spontan, care nu este artist genial decât prin actul de concretizare a realității ce va rămâne peste ani și ani în amintirea pe care a pus-o în cel mai profund loc din sufletul celorlalți magicieni, care se ambiționează să fie Dumnezei.

Varietatea sensurilor pe care le atribui realității trădează o viziune simplificată asupra finalității creației tale, fapt ce indică dispoziția artei spre deschiderea unei perspective de lungă durată?

Luminile s-au stins încet, așa cum se scurge timpul când îl privești într-o pictură de Salvador Dali, dar în întuneric se putea distinge licărirea slabă a unei simultaneități și a unei rezonanțe de tipul sufletului care tânjește să fie cu adevărat creator. Am înaintat la voia întâmplării într-un întuneric de necuprins, care devenea din ce în ce mai întunecos pe măsură ce încercam să-mi duc creația la nivel de magie, cu eforturi supraomenești. Dar mă simțeam mult prea cuprins de magie, pe măsură ce însăși creația, ascunsă sub zeci de măști, mă apropia de Dumnezeu, invitându-mă la înțelegerea artei într-o lume duală. Totul e imagine. Spectacol. Artă. Magie.

Informația vizuală se referă la modalitatea de descriere a unei imagini cu contrast ridicat, ancorată la o anumită realitate, la un anumit reper, la o anumită situație. Este ceea ce surprinzi în realitate sub forma unei imagini care se pretinde a fi importantă și pozitivă pentru realizarea ideii de “miraculos” în spațiul vital al creației.

Iar dacă mă voi opri aici, pentru a nu înviora prea mult privirile încețoșate, este pentru că vreau ca finalul romanului “Numele Trandafirului”, de Umberto Eco, să vă facă să înțelegeți magia, chiar dacă puțini dintre voi sunteți pregătiți să o înțelegeți din punct de vedere al informației vizuale:

„Mă voi adânci repede în pustiul acela nețărmurit, perfect de neted și de necuprins, în care sufletul se sfârșește cu adevărat fericit. Mă voi cufunda în întunecimea lui Dumnezeu, într-o tăcere mută și într-o contopire inefabilă, și în cufundarea aceasta se va pierde orice egalitate și orice neegalitate, și în hăul acela spiritul meu se va pierde pe sine, și nu va mai cunoaște nici egal, nici neegal, și nimic altceva: și vor fi uitate toate deosebirile. Voi fi în temelia simplă, în pustiul tăcut unde nicicând nu se văd deosebirile, în intimitatea unde nimeni nu se afla la locul lui anume. Voi cădea în dumnezeirea tăcută și nelocuită, unde nu există operă și nici imagine.”

Doar magie.

Perspectiva de durată care influențează leadershipul (de înalt nivel) este produsul contopirii a două entități distincte: un magician și un dumnezeu, o temă care se vrea materializată într-o lume a miraculosului și o viziune care se vrea atinsă exclusiv prin hrănirea credinței într-o lume transcendentă.

Un ochi care să vadă și o minte care să înțeleagă sunt două entități distincte ale unei autorități numite „Creator”, ale căror imagini se oglindesc reciproc, se suprapun numai prin reflectare într-un plan al evidenței și într-un plan al discreției.