Aleph

Locul spre care privești poate să fie revelația care te motivează să devii tu însuți cea mai bună variantă a realității percepute prin scenariul unui vis.

Este o noapte plină de stele, mii de sclipiri luminează bolta cerească ca într-un vis frumos de primăvară. Amplificând fiecare fărâmă de lumină, ochii îmi sunt cuprinși de un "dincolo de acum", având convingerea că fiecare stea este o lume posibilă, un Azyanasiell Elgnisira, un vis ce așteaptă să fie visat. Și, tot aici își face loc acea stare între două lumi, cea care credem că sunt și cea care pot fi.

Orientat către o depășire a temporalului, mă gândesc la toți cei care au privit cerul înaintea mea, astăzi, și mă întreb cu fiecare clipire din ochi, dacă mai împarte cineva același sentiment de uimire și reverență față de această vastă și veșnică minune cosmică. Privind stelele, obișnuindu-mă cu întunericul cosmic, am descoperit frumusețea subtilă și mesajele ascunse într-un Ishtelephes Sdrowuiah Osoyulae, un soi de fereastră către lumi necunoscute care reflectă o oglindă a universului meu interior.

E nevoie să suporți întunericul, să stai nemișcat, să ai răbdare până se acomodează ochii cu luminițele fugace ale universului, ca să înțelegi Aleph-ul.

Am văzut nenumărați ochi larg deschiși, scrutându-se în mine ca într-o oglindă, am văzut toate oglinzile de pe pământ și nici una nu mi-a distorsionat vederea panoramică, orientată asupra unui clarobscur generator de reflexii misterioase. Una din stele, cea mai dragă privirii mele, mi-a mărturisit că nu există nicio altă taină în afară de timp, această infinită întrețesere de ieri, de azi, de viitor, de totdeauna și de niciodată. O simțeam ca pe-o extensie a sufletului meu, liberă să-și exprime oglindirea într-un vis transformat într-o vie realitate, pe o cale specifică: "fiecare moment trăit prin reflexie este o extensie a infinitului în simțuri”.

N-am închis un ochi toată noaptea, știind că tot ce-am văzut, a fost un vis pe care am să-l repovestesc în toate viețile ce vor urma.

Poți să captezi esența unui moment imediat, încât percepția ta să nu modifice impresia unui întreg auto-referențial care reflectă realitatea oglindită de propria ta imaginație?

Într-o noapte stelară, adânc învăluită în mister, am simțit cum universul îmi dezvăluie o parte din puzzle-ul imensității sale, părând să-mi șoptească secrete nespus de profunde.

- Ce sunt, eu, în această imensitate? l-am întrebat cu privirea larg deschisă, cuprinzând fiecare colț al bolții cerești.

Iar universul, cu ai lui ochi misterioși, mi-a răspuns:

- Ești o stea care nu vrea să se stingă niciodată, lumina ce nu cunoaște apusul.

Și atunci, Aleph-ul, sursa nemijlocită a reflexiei mele în univers, m-a invocat ca martor al răsăritului unei stele care apune. Când întunericul nopții este visul viu al realității, forțându-mă să fac inexistentul existent, imposibilul - posibil, atunci nu sunt altceva decât lumina unei stele care strălucește prin trăirile celui care am fost, în viața veșnică a celui care voi fi.

În acest caz, Aleph-ul va deveni o fărâmă de viață strălucind în memoria universală, triumful spiritului asupra materiei, starea de permanență a Sinelui într-o clipă dintr-un milion de ani, simbolul unei lumi care și-a câștigat unitatea omniprezentă.

Expunerea emoțiilor tale într-un decor unic poate transforma percepția realității într-o viziune mai largă asupra destinului, încât să dai sinelui tău o semnificație de "călăuză luminoasă" ?

Mi-am închipuit mereu, privind cerul întunecat prin oglindirea luminii din mine, că timpul - o eternitate de incertitudine întinsă înaintea mea, îmi va arăta calea străbătută de la vis la destin. Privirea îndelungată spre cer, voința intuitivă de a da o aură de revelație unei făgăduințe făcute odinioară timpului, mi-a amintit că fiecare întuneric poartă sămânța unei lumini ce doar așteaptă să fie descoperită. Ajuns în acest punct de reflecție, sufletul meu pare să rezoneze cu simțirea unui personaj din filmul “Buried (2010)”.

Era un vis, mai presus de realitate, sau o realitate care îngroapă orice vis? Protagonistul îngropat de viu, descoperă o brichetă Zippo ascunsă în sicriu. La început, o folosește doar pentru a-și lumina spațiul claustrofobic și a-și aprinde țigările. Totuși, mai târziu, Paul observă o gravură pe brichetă, ce pare a fi o hartă, cu linii și simboluri criptice. Descoperirea îl umple de speranță, crezând că harta îl poate ajuta să găsească o cale de ieșire din sicriu. Paul petrece ore întregi descifrând harta, folosindu-și cunoștințele despre zonă și indiciile din jurul său. Începe să creadă că harta a fost plasată intenționat în sicriu pentru a-l ajuta să scape. Un semn divin. Descoperirea hărții îi oferă un sentiment de scop și speranță, motivându-l să continue lupta.

Punctul în care leadershipul se conturează este următorul: "Locul spre care îți îndrepți privirea poate deveni catalizatorul transformării unei viziuni care inspiră acțiune."

Aleph este starea în care te manifești ca și călător în adâncurile existenței, este primul tău pas către explorarea sinelui și spre înțelegerea manifestării divine în tine, într-un proces continuu de transformare și descoperire a puterii care te învãluie cu strãlucirea unei viziuni constructive. Modul în care observi ceea ce te inspiră dezvăluie viziunea ta asupra lumii, tot așa cum privirea îndreptată spre stele îți definește concepția despre univers.