Neculai Fântânaru

Totul depinde de cine conduce

Algoritmul de căutare al științei fără sfârșit

On Ianuarie 30, 2014
, in
Leadership Know-How by Neculai Fantanaru
Algoritmul de cautare al stiintei fara sfarsit

Pune-te la punct cu elementele determinante care stimulează progresul științei tale, astfel încât să depășești limita cunoașterii imperfecte.

Răspunsul lipsea cu desăvârșire. Sau mai bine zis exista, însă era foarte confuz, fiindcă altceva rămânea mereu deoparte. Un sens care se acumula neîncetat, o actualizare a unor interpretări imposibile, dezvoltate în funcție de o serie de formulări experimentale. Era oare încă un pas spre un infinit al multiplicării incalculabilului? Căci păream a fi nimerit într-un gol de spațiu-timp pe care nimeni nu-l putea umple nici măcar cu vreun cuvânt.

Pentru a asigura un grad corespunzător de iluminare a sensurilor, întrețesute în combinația potrivită, trebuia mai întâi să cântăresc punctele mele de vedere în mijlocul unei intersecții aglomerate, pline de premise, concluzii, conținuturi variate de simboluri, invadate de niște succesiuni de conotații care compuneau materia prima.

În acest caz, “semnificativul”, care evidenția diferențele și apropierile dintre un raționament matematic, o speculație filosofică și un fapt științific, lăsa loc de interpretări acelor înțelegeri situate între două coordonate fixe. Prima, orientată înspre originea axei de accesare a relativului, cealaltă, orientată înspre evoluția ineditului ce se întindea până la nivelul abstractului.

Ai o sumă de temeiuri pentru a reliefa esența unei gândiri axate pe rolul tău în mijlocul conținuturilor de reprezentare a unei lumi sui-generis, punând-o în ecuația termenilor de "transparență care are totuși o umbră" ?

Eliminând variantele necorespunzătoare de prelucrare a factorilor care intrau în ecuația de echilibrare a înțelesurilor, cu posibilitatea de alegere a algoritmului utilizat, aș fi putut, bineînțeles cu o mare doză de acceptare a ceea ce vine din sânul întunecat al unei taine arzătoare, să observ ceea ce nu era încă cunoscut.

Dacă aș fi încercat să pun la încălzit într-o retortă un amestec de acid sulfuric și fluorură de calciu, așteptând ca acidul fluorhidric rezultat să treacă în stare de vapori, aș fi putut pătrunde mai ușor dincolo de acele ziduri de neînțelegeri care împrejmuiau neostenite formulările obscure și normele interpretative ale simbolisticii de profundă originalitate. Dar mai întâi trebuia să învăț să mânuiesc fără precauții substanțele chimice particulare.

Chimia este strâns legată de alchimie. Iar alchimia epurează materia și te ajută să depășești limita cunoașterii perceptibile, prin experimente care au la bază coliziunile accelerate dintre sensuri și concluzii, pe marginea adevărurilor admisibile.

Termenul de "transparență care are totuși o umbră" se aplică în cazul acelei plăsmuiri a minții care transgresează granița dintre cotidian și oniric, exploatând un orizont de așteptare scurtat la maximum fără a avea însă și o bază reală, dar din care purced: emoția, revelarea, elementele de creație, opozițiile dintre transcendet și limitare, etc.

Stilul tău de leadership poate fuziona cu succes două extreme, fără să optezi pentru nici una din ele în cazul unei cunoașteri care rămâne în același timp mereu subiectivă?

Prin leadership, supus unei multitudini de legi și abordări ce-i determină eficiența, se poate înțelege o nouă modalitate de exploatare a cunoașterii, între ideile și ipotezele emise de-a lungul timpului, în scopul producerii unei formule prin care se poate face posibilă apropierea de un raționament mai deliberativ. Acest raționament vine în sprijinul acelor puncte de vedere care contribuie la înțelegerea unor noi direcții majore de progres.

Dar mai întâi trebuie să te simți într-adevăr capabil și foarte hotărât să te supui unei edificări riguroase a demersului intelectual. Chiar și cea mai sărăcăcioasă gândire are avântul ei. Numai dacă nu este stabilizată între niște coordonate fixe care respinge pluralitatea de interpretări și nu își asumă posibilitatea erorii.

Cunoașterea rămâne mereu subiectivă atâta timp cât depășește granițele unei realități palapile, schimbându-se și subit devenind imprevizibilă, impunându-se cu toată evidența într-un delir hermeutic pe care-l regăsești nu doar ca o constantă a vieții, ci și ca o constantă a întregului acestei lumi.

Consolidarea fluxului de stimuli de natură intelectuală produce o serie întreagă de forme derivate din cunoașterea elementară. La nivelul cărora stilul practicat poate fuziona cu succes două extreme: o știință care nu mai poate fi cucerită și o știință care se poate reexperimenta persistent până în momentul în care devii conștient de vastitatea resurselor și a propriilor capacități intelectuale.

Leadershipul poate fuziona cu succes două extreme: acea rigoare a raționamentului care dă atât de strălucite rezultate în ceea ce numim "plinătate a credinței" și acea rigoare a cunoașterii rezultată din modalitățile în care se adună și se analizează învățămintele posibile din experiențele vieții.

Demersul intelectual care te ridică la un alt nivel de înțelegere a importanței atingerii desăvârșirii corespunde răspunsurilor pe care le dai la întrebarea:

Cum poți să micșorezi confuzia în privința a ceea ce ar trebui să faci astfel încât să dai un imbold semnificativ atitudinii față de existență, ca totalitate a proceselor mentale care îți conturează o cu totul altă imagine asupra realității?

Algoritmul de căutare al științei fără sfârșit se execută ca răspuns la încercarea de a-ți depăși necesarul de susținere al performanței. Însă acest algoritm nu descrie pașii ce trebuie parcurși pentru a produce într-un timp finit noi realizări și noi abordări în leadership. Ci se apelează pe el însuși ori de câte ori încerci să deschizi calea perspectivelor de înțelegere a unor noi seturi de noțiuni pentru accederea la niveluri evolutive mai înalte.

Dacă nu încerci să-ți dezvolți capacitatea de stăpânire a ceea ce constituie materia prima, acest algoritm se va opri sau nu se va mai putea aplica în mod corespunzător.

Ești străbătut de acea preocupare continuă de cunoaștere a realităților mereu în schimbare, prin însușirea unei științe a conducerii în orice circumstanțe, astfel încât să devii un model demn de urmat?

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
Cele 63 de calităţi ale liderului
Cele 63 de calităţi ale liderului

De ce să citeşti această carte? Pentru că este hotărâtoare pentru optimizarea performanţelor tale. Fiindcă pune accent mai mult pe latura umană decât pe conceptul de business, ceea ce permite cu uşurinţă citirea şi înţelegerea ei.

Leadership - Magia măiestriei
Leadership - Magia măiestriei

Trăsătura esenţială a acestei cărţi, faţă de altele existente pe piaţă din acelaşi domeniu, este aceea că descrie, prin exemple, competenţele ideale ale unui lider. N-am susţinut niciodată că eşte uşor să devii un lider foarte bun, dar dacă veţi urma pas cu pas...

Atingerea maestrului
Atingerea maestrului

Pentru unii lideri „a conduce” înseamnă mai mult a juca un joc de şah, un joc de inteligenţă şi perspicacitate; pentru alţii un joc de noroc, un joc pe care cred că-l pot câştiga mergând de fiecare dată la risc şi pariind totul pe o singură carte.

Leadership Puzzle
Leadership Puzzle

Am scris această carte, care combină într-un mod simplu dezvoltarea personală cu leadershipul, ca pe un joc de puzzle, unde trebuie să combinaţi toate piesele date pentru a reconstitui imaginea de ansamblu.

Performanţa în conducere
Leadership - Pe înţelesul tuturor

Scopul acestei cărţi este de a vă oferi cât mai multe informaţii preţioase prin exemple concrete, şi de a vă arăta o cale prin care să dobândiţi capacitatea de a-i determina pe ceilalţi să vadă lucrurile din aceeaşi perspectivă ca dumneavoastră.

Leadership - Pe înţelesul tuturor
Leadership - Pe înţelesul tuturor

Urmăresc în rândurile acestei cărţi să trezesc interesul omului obişnuit pentru acţiune şi succes. Mesajul acestui volum este că o naţiune puternică este format din oameni puternici şi de succes. Iar fiecare din noi are potenţial, deci succes…