Ai aptitudini de lider?
Preia controlul asupra sistemului tău de ghidaj, ca să poți să te transformi în ceea ce ești în stare să fii.
Un tânăr soldat l-a întrebat odată pe un mare general dacă va putea să ajungă la fel de faimos ca și el. Generalul, care luptase în multe războaie și trecuse prin multe încercări în viața sa, îi vorbi pe un ton foarte serios:
- Tinere, a fi general nu este un lucru ușor. Ai avea curajul să lupți alături de oștenii tăi în prima linie a frontului? Ai fi capabil să ordoni uciderea cu sânge rece a soldaților inamici fără să clipești? Ai fi în stare să îți dai viața pentru patria ta? Și nu în ultimul rând, crezi că în cazul în care vei fi luat prizonier, vei avea tăria să nu divulgi informații prețioase în ciuda celor mai îngrozitoare torturi?
- Nu, domnule, spuse băiatul întristat.
- Atunci, pentru numele lui Dumnezeu, nu mai visa la o carieră de general. Găsește-ți un job unde nu vei fi nevoit să faci astfel de alegeri.
Ești capabil să te transformi în ceea ce ești în stare să fii, sau tinzi să te transformi în ceva ce nu te reprezintă?
Istoria este presărată cu povești triste ale multor oameni care au eșuat în viață pentru că nu au avut aptitudinile necesare profesiunii pe care au practicat-o. La fel ca și tânărul din poveste, mulți visează să ajungă într-o bună zi pe culmile cele mai înalte ale succesului, să devină personalități de seamă, președinți, staruri de cinema, cântăreți de valoare, mari campioni, etc., dar nu toți au talent și înclinații deosebite spre domeniul la care aspiră.
În condițiile în care pentru funcțiile cele mai înalte este nevoie de o anumită pregătire și chiar o doză de talent nativ, numărul celor care vor ajunge într-adevăr în vârful piramidei profesionale va fi din ce în ce mai mic, și asta deoarece se observă tot mai pregnant faptul că tendința oamenilor este de a deveni ceea ce nu sunt capabili să fie.
A fi lider într-un anumit domeniu cere mult mai mult decât cunoștințe, cere curaj, perseverență și o responsabilitate foarte mare. Cere muncă și sacrificii. Înseamnă să iei deciziile cele mai dure pe care alții nu sunt capabili să le ia, să fii plin de inițiativă și să-ți asumi riscuri uneori enorme. Entuziasmul de care unii dau dovadă este într-adevăr o mare calitate, dar se stinge rapid dacă nu au aptitudinile necesare în domeniul în care vor să-și desfășoare activitatea. În consecință, este mai bine nu aspiri la funcții înalte de conducere dacă nu poți să-ți asumi responsabilități imense și, mai ales, dacă nu poți avea o judecată dreaptă și imparțială.
Leadershipul are ca punct de tangență beneficiile unei traiectorii sinuoase, abrupte, pe care se realizează, sub forma unei curbe, transferul de personalitate de la un om care are un sentiment de nobilă încredere în meritele sale - la un simplu participant pe scena lunii.
Însă, ca forță a gândirii și făptuirii, singurul învățător de nădejde în marea scenă a schimbării se dovedește a fi prețul scump al unei decizii de răsturnare a vechilor idei, concepții sau convingeri care te autolimitează.
Funcția performatoare a gândirii care se gândește pe sine se poate ilustra astfel: "Privește cu atenție în tine și află cine ești dincolo de ceea ce crezi că ești în viziunea celor care nu te cunosc."
Creierul omenesc preia milioane de informații cu viteza luminii, creând o imagine a mediului înconjurător și percepând această imagine în două dimensiuni, colorată și în mișcare. Tot așa și tu, ca să-ți dai seama de potențialul tău existent mai întâi trebuie să preiei controlul asupra propriului tău „sistem de ghidaj” oferit de talentul și calitățile tale ascunse, apoi să-ți creezi o imagine a ceea ce vrei să devii și să te axezi pe latura aia.
Leadershipul este o funcție a gândirii și făptuirii din care nu se obține din oficiu un brevet, ci la care au acces doar cei dependenți de cunoaștere. Imensa ocazie de a fi în mijlocul evenimentelor care marchează unele dintre transformările și evoluția conștiinței, și puterea de a fi incomparabil mai bun decât toți în gestionarea propriilor frici, îndoieli și defecte, se ivește atunci când reușești să faci trecerea de la relațional la reacțional.
Cine țintește la o funcție de conducere are de făcut multe sacrificii. Ambiția gloriei și scopurile înalte sunt dorite de mulți oameni, dar până la un moment dat, când lucrurile devin din ce în ce mai anevoioase. Acesta este momentul când cea mai mare parte a lor renunță să mai viseze și să lupte pentru idealurile lor. Nu poți ajunge pe culmile succesului dacă nu ai ambiția necesară, tot așa cum nu este ușor să înoți dacă nu dai din mâini și din picioare. Trebuie să te miști, trebuie să preiei inițiativa și să faci de bună voie schimbările necesare pe plan profesional fără să te împingă nimeni de la spate.
În spatele fiecărui succes fulminant se află un om care a cunoscut cel mai mare eșec. Nu poți să înaintezi pe o cale firească și ascendentă, slujind drept trecere de la un reper la altul, dezvoltând concepții consecvente din aluziile ambigue și lipsite de aplicare ale oricărui individ care se crede Robin Hood.
Ideile dominante despre viață și valoarea unui caracter puternic se nasc din încercarea de a da piept cu sine însuși, cu suferința, cu o parte din realitate pe care n-o credeai posibilă, uneori chiar cu moartea, ca în cazul unui război.
Singurul învățător al tuturor este în tine, în dificultățile cu care te confrunți. Iar inspirația cea mai vie vine din realitatea care te lovește în față atunci când ești pregătit să faci din ea o creație personală.
Concluzia este una singură: oamenii care aspiră la un act de leadership, dar care nu au aptitudinile și competentele necesare pentru a face față cu succes provocărilor pe care le implică consecințele conștiinței de sine, de obicei renunță atunci când dau de greu, atunci când simt că balanța succesului nu înclină în favoarea lor.
Mai insiști să crezi că ai aptitudinile necesare unui lider? Ai un model de lider pe care să-l urmezi? Crezi că vei putea fi tu însuți un model de urmat? Intenționezi să faci lucrurile cum trebuie și apoi să îi conduci pe ceilalți? Sau mai întâi vrei să-i conduci, și după aia să faci lucrurile cum trebuie?
Preia controlul asupra sistemului tău de ghidaj, ca să poți să te transformi în ceea ce ești în stare să fii.





