Cele 11 legi ale creației

Îndreaptă-ți atenția spre ceea ce te concentrezi, fără să ieși din autoritatea propriei viziuni.

M-am confruntat de curând cu o anume inerție, o anume pasivitate în nuanțarea ideilor trebuincioase unei lucrări ample, ceva care mă făcea să mă închid în mine însumi, fiindu-mi din ce în ce mai greu să comunic ceea ce simt sau vreau. Practic, mă aflam într-o stare de încordare și iritare nervoasă, ca și când m-aș fi trezit față în față cu un alt absolut: trecerea într-o altă dimensiune a personalității mele în care simțirea, pusă în stare de comuniune cu iraționalul activ, dar disciplinat de “rezonabil”, părea cumva diluată de sentimentul obscur al unei ofense de nesuferit.

Da, scrisul seamănă cu o șaradă plină de mistere pentru ochiul profan, adesea fiind strâns legat de o stare de slăbiciune, o stare de așteptare a ideilor bune, egală cu o stare de melancolie sau de singurătate, încât riști să te închizi în tine însuți și să te izolezi de toată lumea, ajungi chiar să te temi de orice relații cu oamenii. Sau, cum spunea cineva pe un blog personal: "Nici nu vreau să mai știu de ocupațiile zilnice. Toate îmi impresionează neplăcut nervii și așa destul de zdruncinați. Nimeni însă nu-mi împărtășește tristețea."

Memorați aceste legi. Le-am scris în primul rând pentru mine, ca să nu fiu dominat și zdruncinat de tristețea lipsei de inspirație care mă însingurează foarte tare în momentele de creație. Știu că pare absurd, dar chiar și un creator bun trece prin perioade albe, când totul pare lipsit de semnificație și de direcție. Sper ca aceste legi să vă îndrume către o singurătate "productivă", nu către o distanțare de voia bună, de arătatul avânt titanic.

Creația ta reușește să emoționeze prin intermediul unui moment plin de forță, luând în considerare finitudinea unei lumi închise între macrocosm și microcosm?

1. Fii tu însuți, fără să te falsifici.
2. Nu încerca să călătorești mai departe, sau dincolo de tine.
3. Nu căuta aprobare din partea nimănui, nu încerca să demonstrezi nimănui nimic, nu căuta aprecieri și laude.
4. Nu te compara și nu te întrece cu nimeni.
5. Exprimă-te așa cum simți, fără să devii victima propriei infatuări.
6. Inspiră-te numai din propria experiență în domeniu, sau din propria experiență de viață.
7. Încearcă să dezvălui o viziune aparte prin împărtășirea propriilor trăiri, reflecții, nevoi, dorințe.
8. Evita scurtăturile, ocolișurile și mișcările "inteligente". Nu pasa altora treaba pe care trebuie s-o facă doar mintea ta.
9. Evită cu orice preț Alter-Egoul.
10. Nu fi un copist, nu fi un colier de spirite. Renunță pe cât posibil la surse biografice.
11. Poți păcăli cu un kitsch comercial o lume neștiutoare sau dezinteresată, dar niciodată nu vei putea să păcălești un Mare Creator.

A fi un creator desăvârșit, presupune un efort greu de îndurat, ca un frig cumplit care îți mănâncă din oase, îți intră în organe prin fiecare părticică de piele lăsată liberă și îți consumă toată energia. Este un greu pe care doar cei cu un real potențial spiritual pot să-l transforme în puternicie, un drum lung pe care îl parcurg doar maratoniștii excepționali - aceia care nu-și încheie cursa la linia de final.

Ia seama: ceea ce scrii poate fi analog unei lumi închise între macrocosm și microcosm, adică între ceea ce își doresc ceilalți și ceea ce simți tu. Așadar, păstrarea unui echilibru între ceea ce cred și vor ceilalți, și ceea ce crezi și vrei tu să evidențiezi, este esențială pentru găsirea unei finalități a textului care ar trebui intuită și anticipată.

Obiectul creației tale se poate camufla într-o "privire din-afară" prin prisma noțiunii de similaritate afectivă cuprinsă denotație, conotație și simbol?

În spațiul și timpul creației, unde știința se amestecă cu planul emoțional, se relevă nu numai diviziunile textului sau remarcile autorului, ci și intensitatea însăși cu care se desfășoară o acțiune ieșită din comun, un eveniment aleator care pune în mister toată suflarea omului, apoi se consumă în intriga povestirii și în semnificația morală a acesteia. Viteza de derulare a replicilor și prezența unui moment culminant pot să amplifice senzația de irealitate, replicile neașteptate, pantomima vioaie și inteligentă, fizionomia și alura personajului aflându-se într-un raport de similaritate esențială.

În temeiul acestei similarități, după cum observa scriitoarea Cotorcea Livia, cuvântul poate înlocui gestul, iar gestul suplinește cuvântul, amândouă aceste semne înscriindu-se într-un personaj care, în evoluția lui, se manifestă ca un cuvânt sau ca un gest mimic, adică se reduce la pecete (sens fundamental) și dezvoltă această pecete în conotații.

Un reper de primă importanță în stabilirea specificului textului scris, sub îndrumarea unei gândiri care se gândește pe sine, ni-l oferă afirmația conform căreia modul în care îți conturezi ideile se naște din etalarea unei intenționalități clare, emoționale, transformatoare, o intenționalitate de conștiință și adevăr orientată în lucrul contemplat.

De exemplu, o informație importantă, în calitatea sa de subiect al unui enunț, poate să conțină implicit o întâmplare ieșită din comun și, prin aceasta, devine "ochiul" unui personaj. Această întâmplare, cum ar specifica un poet care vede, se vede și este văzut scriind, reprezintă pecetea personajului și apare ca o condiție a oricărei acțiuni a lui.

Complexitatea leadershipului se revelează printr-un procedeu inedit ce transformă o experiență personală vastă într-o nouă expresie a „plusului de valoare”.

Cele 11 legi ale creației sunt trebuincioase realizării unei lucrări originale care deschide oamenilor drumul către lumea academică și intelectuală. Ele pot fi tratate ca o combinație între ambiția de mărire a propriei valori și de apreciere socială, de creștere a prestigiului, și ocazia de a descrie o realitate personală a cărei relevanță este, în imaginea de ansamblu, hotărâtor majoră.

Etalarea unei palete vaste a nivelelor de lectură, scrisul poartă pecetea unei creații originale, a unei individualități bine conturate, fiind resimțită ca etalare a unei palete vaste a nivelelor de cultură. Și tot scrisul, ca pretext al unei intenționalități stabile, îndreptată în sensul unei realități sensibile care ar închipui una nesensibilă, devine temeiul funcției portante a personajului povestitor, precum și germenele unei intrigi organizate, concise, precise.

Se spune că arta este nemuritoare, că printr-o creație artistică îți câștigi locul în eternitate. Așadar, creația unui scriitor, ca nucleu narativ al textului real sau simbolic, nu trebuie întreruptă în continuitatea ei de prezența unitară pe care o realizează personajul cheie, prezență marcată uneori prin izolare, fapt care impune cuvântul și liniștea dintre cuvinte.