Clopoţelul de Alarmă

Creşte-ţi substanţial sursa valorii personale, accesând acele fonduri interioare serioase care susţin echilibrul propriei tale fiinţe.

Numai Kevin Lomax era în stare să recunoască acest mare adevăr: dacă jocul jucat de sine diferă de jocul celorlalţi, atunci riscul de a se „accidenta” va creşte considerabil în momentul când nu va îndeplini în mod corespunzător regulile impuse de aceştia.

De fapt, Kevin era cel mai nou angajat la firma de avocatură “Milton, Chadwick & Waters”. Şi singurul care a avut deosebita „onoare” de a-l cunoaşte mai bine pe managerul ei, John Milton. Acesta din urmă, ca un magician obişnuit să exploateze credulitatea şi naivitatea celor din jurul său, şi profitând de calităţile lor, îşi ducea la îndeplinire planul josnic: de a-si exercita influenţa negativă asupra sufletelor lor, punându-şi amprenta asupra întregii lor existenţe.

Dacă ai urmărit filmul „ The Devil's Advocate (1997) ”, atunci sigur îţi aminteşti pasul cel mai important, şi cel mai dificil, pe care l-a făcut Kevin pentru a scăpa de influenţa nefastă a „Diavolului”, în persoana lui John Milton. El şi-a urmat sentimentele adevărate, făcând abstracţie de propriile nevoi şi de statutul pe care îl dobândise în momentul când a încheiat contractul cu Milton.

Cu alte cuvinte, Kevin a câştigat lupta împotriva diavolului dintr-un punct de vedere superior, printr-o acțiune intelectuală voită: a ales să existe numai în planul absolutului, adică să cauzeze o ruptură în continuitatea fiinţei sale, o ruptură în dimensiunea spaţiu-timp, o ruptură în succesiunea evenimentelor credibile, şi o altă ruptură în ordinea semnificat-semnificativ.

Leadership: Poţi să faci din lupta pe care o duci contra "forţei care te stăpâneşte" un act al afirmării de sine, în care există o latură reală şi una ideală?

Cred că filmul vrea să scoată în evidenţă un lucru foarte important. Şi anume că fiecare dintre noi are două opţiuni privind conturarea propriei personalităţi, binele şi răul, eticul sau neeticul. Opţiunea noastră depinde de o multitudine de factori educativi, culturali, sociali, etc. Decizia finală o ia însă fiecare dintre noi, judecătorul suprem fiind conştiinţa noastră.

Pe parcursul vieţii noastre putem să alunecăm pe o pantă periculoasă lăsându-ne manipulaţi voluntar sau involuntar de alţii (tehnicile de manipulare fiind multiple), de interese meschine, dar de fiecare dată judecătorul suprem aflat permanent în stare de veghe, trebuie să sune „clopoţelul de alarmă” şi să ne ajute să revenim la un normalul autoimpus şi liber acceptat. Dacă alunecăm pe o pantă periculoasă, urcuşul nu este imposibil, însă uneori este foarte greu. Dar niciodată nu e prea târziu...

Ca să întruneşti toate calităţile specifice unui lider, veghează neîncetat asupra propriului tău univers interior, asupra propriului tău mod de gândire, asupra propriului tău „arbitru” - care te poate elimina din meciul cu propriul destin, cu propria ta fiinţă. Învaţă mai întâi să acorzi răbdare lucrurilor spirituale, urmează-ţi sentimentele adevărate, conştient de ceea ce se petrece în jurul tău şi de riscurile pe care le implică alinierea ta la practicile celorlalţi, altfel rişti să-ţi răneşti propriul „Eu”, ceea ce te va durea foarte tare.

A cauza o ruptură în continuitatea fiinţei sale înseamnă să te desprinzi de ceea ce cândva părea atât de promițător, să te desprinzi de ceea ce îşi doresc ceilalţi pentru tine, şi să permiţi inimii să se liniştească. Pe de altă parte, a cauza o ruptură în ordinea semnificat-semnificativ înseamnă să nu cedezi presiunii răului asupra ta, să lupţi împotriva răului cu mijloacele binelui, încât ceea ce te individualizează să fie ceea ce te aştepţi să găseşti la tine când încă nu ţi-ai vindecat "rănile" rămase: acea sensibilitate care încearcă să se ascundă în spatele unei durităţi impuse.

Actul afirmării de sine cuprinde o latură reală şi una ideală. Latura reală este dată de felul în care te expui unei situaţii noi din care trebuie să ieşi, să te descoperi, să te autodepăşeşti şi din care să răspândeşti binecuvântare. Iar latura ideală este dată de ceea ce te face să trăieşti cu conştiinţa curată, este vorba de libertatea de a alege este ceea ce te face să fii un om asumat.

Clopoţelul de alarmă este elementul hotărâtor care determină succesul sau eşecul tău pe plan personal şi profesional. Rolul lui este de a te „trezi” atunci când simţurile tale de orientare în viaţa profesională adorm sau sunt înşelate, şi de a te atenţiona că e momentul să deosebeşti binele de rău, ceea ce ştii de ceea ce nu ştii despre ceilalţi oameni din jurul tău.

Aşa cum aparatul de măsurare a tensiunii controlează ritmul şi pulsaţiile sângelui, tot aşa sistemul tău interior de apărare împotriva influenţelor negative controlează ritmul vieţii tale şi pulsul leadershipului tău. Ca să ajungi la starea de împlinire de sine, ai nevoie de fonduri interioare serioase care să-ţi susţină echilibrul, care să-ţi crească substanţial potenţialul de om şi de lider - sursa valorii tale personale, şi care, în acelaşi timp, să-ţi asigure un anumit nivel ridicat de protecţie împotriva „coroziunii” tale spirituale.

Concluzie: O personalitate bine conturată şi bazată pe principii etice va avea totdeauna un sistem de alarmă sensibil care va intra în alertă ori de câte ori vă apărea pericolul de abatere de la drumul drept. El, „clopoţelul de alarmă” se formează concomitent cu personalitatea noastră şi e în legătură directă cu calea pe care am consimţit să mergem.