ro  fr  en  es  pt  ar  zh  hi  de  ru
ART 2.0 ART 3.0 ART 4.0 ART 5.0 ART 6.0 Pinterest

Confesiunile unui alchimist incurabil

On Februarie 18, 2018, in Alpha Leadership, by Neculai Fantanaru

Împrietenește-te cu știința atât de mult, încât ea să facă totul în locul tău.

Încă din adolescență înțelesesem cât de naiv este să dai un sens evenimentelor clasificându-le drept „coincidențe“, cu atât mai mult cu cât atenția îmi era concentrată asupra lucrurilor ce prezentau interes numai din perspectiva valorii pe care le-o atribuiam la nivel simbolic.

Totul se întâmpla într-un anume fel, enigmatic ca într-o ghicitoare a lui Borges, fiindcă lucrurile, alături de pasiunea de a le întoarce pe toate fețele, constituiau o încercare de a găsi planul ascuns al providenței, o formă subtilă de a face ca banalitățile vieții să fie semnificative chiar şi în contexte de genul: "nu mi s-a părut relevant".

Cu vădită satisfacţie, accesam lucrurile ca nişte uşi deschise spre o lume imperiu, tratându-le cu acea meticulozitate obsesivă întâlnită numai la cei născuţi cu predispoziţie pentru artă şi livresc, tot aşa cum vestitul Talleyrand îşi rearanja cărţile din bibliotecă: le aşeza la loc, le lăsa ca să le ia din nou, le cerceta ca şi cum ar fi fost vii şi acest exerciţiu, dând gândirii sale adâncimea experienţei de veacuri, împrumuta scrierilor o eleganţă de care autorii lor erau adesea lipsiţi.

Desigur nu puteam să ignor faptul că esenţa lor se putea oricând modifica, în felul în care artistul diluează vopselele pentru a obţine o altă nuanţă, o dată cu încercarea de a le încadra într-un mysterium magnum, într-o imagine cu mai multe teme derivate din ştiinţă, cu privirea înălţată către un punct invizibil numit: ficţiune.

Dacă alchimia este o lume renăscută prin aplicarea metodei comparațiilor, atunci eu eram artistul care picta simbolistica ei doar cu propriul sânge. Ştiinţa e un fel de magie care se regăseşte în lucrurile simple, dar tot atât de nevăzute ochiului normal.

Leadership: Poţi să schimbi sensul atribuit creaţiei pe care o experimentezi prin raportare la lucrurile care îţi definesc autenticitatea, situate în opoziţie cu cerinţele stricte ale certitudinii?

Se poate observa că enigma era o parte din ceea ce mă definea drept o persoană discretă, mai ales când nimeni nu putea să mă înţeleagă dincolo de imaginea întoarsă a aceleaşi perspective de receptare a artei. Imaginarul izvorând din obligaţia de a deschide o fereastră de anticipare a lumii cereşti, care începe cu Aleph şi se termină cu Reflexul Invizibilului, era o convenţie necesară unui scop simbolic. Şi, prin aceasta, să-mi permit încercarea de a mă înălţa deasupra înţelegerii omeneşti.

Sensul creaţiei mele era justificat şi orientat spre Dumnezeu tocmai prin faptul că lumea fanteziei mele, prin multiplicarea formelor de expresie, nu avea sfârşit.

Uneori, mă simţeam prizonier în mijlocul investigaţiei unor informaţii tăinuite, o confuzie plăcută a resturilor de certitudini, un contrast subtil între fantezia debordantă şi felul în care lucrurile sunt cu adevărat. Încât nu ştiam ce e real şi ce se întâmplă. De parcă aş fi fost închis eu însumi în cutia Pandorei, fără a mă putea lega de speranţa numită "sintetizarea plauzibilului" care m-ar fi putut oricând elibera.

Asta îmi amintește de cuvintele scriitorului american William Shannon: “O persoană cu credință adevărată călătorește, nu fără dificultate, spre inima misterului. O astfel de persoană, își croiește drum prin întunericul din propriul său mister până când descoperă că propriul său mister şi taina lui Dumnezeu fuzionează într-o unică realitate, care este singură realitate.”

Dar această realitate este similară neputinţei care te încearcă atunci când constaţi un adevăr de care nu te poţi apropia, pe care nu-l vrea nimeni, pe care nu-l pot răsturna excepţiile, deoarece îşi păstrează aceeaşi valoare astăzi ca şi în trecut. Prins în vârtejul unui inepuizabil „joc al formelor”, până la reprezentarea lui într-o determinare materială care denaturează însăşi înţelegerea mesajului şi duce la grave erori de interpretare, eşti în sfârşit constrâns să apelezi la plauzibil.

Leadership: Ştii ce ar trebui făcut şi cum ar trebui făcut ca să ajungi să te redefineşti în direcția în care creaţia ţi se dezvăluie ca o chemare spre cele tăinuite?

Să te joci cu materia, să faci artă din elementele ei constitutive, este ca şi cum ai mulțumi diavolului pentru incandescenţa iadului obţinută într-un transformator de energie nucleară, personalizată de colajul suprarealist al unor exprimări preţioase, pline de un tâlc care scapă auditoriului, prin utilizarea unor conectori argumentativi în planul semnificațiilor şi al contrastelor de concepții.

Cine nu ştie să producă perfecţiunea unei simbioze artistice din orice formă a materiei în planul expresiei, acela nu este un alchimist veritabil.

Nicolas Flamel, creatorul Pietrei Filosofale, a primit într-o zi vizita unui nobil pe nume Cramoisy, ce fusese trimis de rege pentru a afla secretele ascunse în spatele averii sale. Acesta află că de fapt taina marii averi îşi are temeiul în realizarea nemuririi, ce poate fi cucerită numai prin triumful spiritului asupra materiei, prin transmutarea a ceea ce este omenesc în ceea ce este divin. Înainte să părăsească locuinţa, i s-a pus în vedere un singur aspect: să păstreze secretul !

Un om care se redefineşte în direcția în care creaţia i se dezvăluie ca o chemare spre cele tăinuite, este absorbit de aşa zisa ştiinţă a plenitudinii ce aparţine unei cauzalităţi ascunse, plecând de la interpretarea unor observaţii izolate şi mai ales de la o serie de analogii.

Să fii alchimist înseamnă să te împrieteneşti cu ştiinţa atât de mult, încât ea să facă totul în locul tău. Dar pentru asta trebuie îndeplinită prima condiţie a Pietrei Filosofale: direcţia în care mergi să fie presărată cu abundență de înţelesuri ascunse și subtile sugestii, elaborate cu o mare sensibilitate și forță creatoare, pentru ca secretul să nu-şi piardă niciodată puterea.

Secretul leadershipului, la fel ca în cazul alchimiei, sta în lărgirea orizontului de interpretare şi aplicare a cunoaşterii. Altfel spus, activează-ţi funcţia de creaţie şi afirmare personală ca produs al unei cauzalităţi omniprezente !

Confesiunile unui alchimist incurabil se opresc la o singură axiomă: Dacă te consideri stăpânul absolut al unei ştiinţe, înseamnă că ţi-ai exprimat certitudinea că poţi atinge Absolutul respectând o condiţie primordială: de a nu revela adevărata faţă a lucrurilor.

 


Ultimele articole accesate de cititori:

  1. Alchimistul (II)
  2. Alchimistul (I)
  3. Tango to Evora
  4. Lily was here

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
decoration
Despre | Site Map | Termeni si conditii | Parteneri | Feedback | RSS Feeds
© Neculai Fantanaru - Toate drepturile rezervate

Like Us On Facebook

Subscribe to us