ro  fr  en  es  pt  ar  zh  hi  de  ru
ART 2.0 ART 3.0 ART 4.0 ART 5.0 ART 6.0 Pinterest

Continuarea ultimei păpuşi

On Martie 31, 2014, in Leadership XXL-Pack, by Neculai Fantanaru

Lasă-te condus de tot ceea ce poţi să fii, indiferent de contextul în care te afli şi în care se produce schimbarea, urmându-ţi emoţiile cele mai puternice.

Surorile Eponine şi Azelma nu se uitau la Cosette, la acest copil sărac, tâmpit, strâns de pe drumuri, care în loc să se joace, trebuia întotdeauna să muncească pentru doamna Thenardier. Ele două aveau o păpuşă pe care o învârteau şi o suceau pe genunchi, cu tot felul de ciripiri vesele. Din timp în timp, Cosette îşi ridica ochii de pe împletitură şi cu un aer lugubru le privea cum se jucau.

Deşi păpuşa surorilor Thenardier era foarte veche, ponosită şi spartă pe alocuri, Cosettei i se părea, cu toate astea, minunată, pentru că nu avusese în viaţa ei o păpuşă – o păpuşă adevărată – ca să folosim expresia pe care o vor percepe toţi copiii. Pe când Eponine şi Azelma înfăşau păpuşa, Cosette de asemenea îşi înfăşa săbiuţa. După ce isprăvi, şi-o culcă pe braţ şi-i cântă încetişor, ca s-o adoarmă.

Asemenea păsărilor care îşi fac cuib cu orice, copiii îşi fac o păpuşă din orice. Păpuşa e una din nevoile cele mai mari şi totodată unul din cele mai încântătoare instincte ale copilăriei unei femei. Tot viitorul e aici, în a îngriji, a înveşmânta, a găti, a îmbrăca, a dezbrăca, a îmbrăca din nou, a învăţa, a certa niţel, a legăna, a dezmierda, a adormi şi a-şi închipui că un lucru oarecare e cineva. Tot visând şi gândind, croind mici veşminte şi scutece, cosând rochiţe, bluze, pieptăraşe, copilul se preschimbă în fetiţă, fetiţa în fată, fata în femeie. Primul copil e continuarea ultimei păpuşi.

Aşadar, Cosette îşi făcuse o păpuşă din săbiuţă. Ce lucru sublim e nădejdea la un copil care n-a cunoscut niciodată altceva decât deznădejdea. *

Leadership: Îţi poţi extinde influenţa asupra acelor experienţe de viaţă care permit conştientizarea procesului evolutiv în care te afli, fără să devii parte a unei singure dorinţe?

Ambiţia de a crea lucruri memorabile şi de a ţine seama de aportul lor la prezent şi viitor, respectând îndârjirea şi recunoscând voinţa omului de a-şi prioritiza nevoile emoţionale, merită un vot de fidelitate de la lumea din jur, o notă de zece din partea marelui juriu existenţial. Însă dorinţa de a fi dependent de un lucru, indiferent care ar fi acel lucru, jonglează cu capacitatea conştiinţei de a fi diferit de restul lumii, ceea ce nu atrage doar aprecieri şi osanale, fiindcă omul devine sclavul unui vis care nu necesită o gândire și o înțelegere specială asupra lumii înconjurătoare.

Putem să considerăm acest eveniment şi sub alt punct de vedere. De exemplu, sub infinita varietate a emoţiilor şi gândurilor, omul, dependent de spiritul său tânăr, îşi păstrează poziţia pentru o apreciere, însoţită de “sporuri” de productivitate, care contează mai mult decât o mie de cuvinte, fie ele scrise sau vorbite. Păpuşa nu este doar un obiect al dorinţei, o aspiraţie spre fericire, o motivaţie a propriei lupte pentru o existenţă plină de sens, ci devine o manifestate a virtuţii de a fi generos cu semenii, de a-i înțelege și ajuta, de a da dovadă de omenie și bunăcuviință.

Dar ce se întâmplă când eşti întâmpinat de o experienţă care îţi domină imaginaţia şi visele pentru totdeauna, transformând personalitatea ta în sclavul unei singure dorinţe? Pe de o parte acest fapt poate exclude munca anterioară, studiul riguros de mai înainte asupra valorilor care constituie „osatura etică” a personalităţii tale.

Odată ce-ţi împlineşti o dorinţă şi devii sclavul ei, personalitatea ta se va percepe sub alt punct de vedere: caracteristicile ei principale, care le dorim observate în calităţile liderului, urmează a fi anulate prin prisma autosuficienţei. E ca atunci când atingi un înalt grad de bogăţie, de control absolut al tuturor resurselor, încât începi să-ţi închipui că eşti stăpânul lumii. Unui care domneşte printr-o autoritate plină de sine, dar fără credibilitate.

Leadership: Referinţele exterioare cu care îţi completezi virtuţile sau prejudecăţile corespund manifestării nevoii tale ascunse de a te simţi superior în faţa unui început de viaţă care idealizează o sursă fictivă de satisfacţie cu puţine şanse de supravieţuire?

Ceea ce depozitezi înăuntrul propriei tale fiinţe, în special acel sublim fior de odinioară care răstoarnă multe în curba timpului, dacă nu chiar orice normă de raţiune existentă, desăvârşind ceea ce e bun şi frumos în tine, se va regăsi în tot ceea ce vei înfăptui în postura de lider.

Numai conştientizând dimensiunea identităţii care te încearcă atunci când te trezeşti în situaţii încărcate de dramatism sau de o atmosferă sumbră, numai dacă îţi aduni toate emoţiile din interior şi le laşi să se manifeste în intregime, vei putea să clinteşti în loc îndurarea şi acceptarea unei vieţi fără orizont.

Aşadar, un singur factor poate înlătura propria ta valoare, reducând la neant leadershipul şi de despuindu-l de orice formă de uman: deznădejdea de a crede în propriile sentimente, renegarea trecutului, înfrânarea copilului din tine.

Ceea ce favorizează manifestările individului, justificate în raport cu îndatoririle specifice ale liderilor plini de luciditatea unor perspective înalte, sunt acele evenimente sau conjuncturi care permit conştientizarea procesului evolutiv în care se află.

Pornind de la munca cu sine însuşi pentru a regăsi dimensiunea propriei fiinţe, continuând până la efortul depus pentru a da tot ce are mai bun din el, liderul va putea să-şi finiseze “produsul” intern numit: conştiinţă. Şi să-l personalizeze cu noi valenţe de exprimare şi de înţelegere a lumii, cu interpretări ale realităţii dintr-o altă perspectivă, cu roluri care îi pun în valoare frumuseţea interioară şi dau valoare celorlalţi.

Leadershipul contribuie la conturarea unei perspective mai înalte asupra lucrurilor receptate printr-o conştiinţă lucidă, dar nu îşi poate justifica efectele atunci când obiectul dorinţelor tale devine extensia unei imagini de sine plină de afecţiune care nu urmează alte ceriterii decât cele estetice şi artificiale.

Continuarea ultimei păpuşi scoate în evidenţă realitatea acelor evenimente din trecut care îşi pun amprenta asupra evoluţiei tale ca lider, din ce în ce mai “uman”, în beneficiul propriu, al celorlalţi, al lumii în care trăieşti, raportându-te la nădejdea pe care ai purtat-o mereu în tine însuţi: de a fi liber, de a trăi după propriile tale reguli, de a-ţi urma visurile, de a fi stăpânul propriei tale vieţi.



* Notă: Victor Hugo - Mizerabilii;

 


Ultimele articole accesate de cititori:

  1. Alchimistul (II)
  2. Alchimistul (I)
  3. Tango to Evora
  4. Lily was here

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
decoration
Despre | Site Map | Termeni si conditii | Privacy | Parteneri | Feedback | RSS Feeds
© Neculai Fantanaru - Toate drepturile rezervate

Like Us On Facebook

Subscribe to us