ro  fr  en  es  pt  ar  zh  hi  de  ru
ART 2.0 ART 3.0 ART 4.0 ART 5.0 ART 6.0 Pinterest

Convulsiile unei lumi în veşnică schimbare

On Aprilie 10, 2019, in Leadership 7th Edition, by Neculai Fantanaru

Îndrăzneşte să fii ceea ce te defineşte cu adevărat atunci când nu eşti altcineva.

Lumea pe care o frecventam, datorită lui Camil, mi se părea suspectă, stridentă, imorală. Femeile în mijlocul cărora el trăia purtau uneori etichete onorabile şi totuşi erau de vânzare. Iar cumpărători se găseau. La ce preţ? Asta era singura întrebare şi ceea ce le deosebea. Preţurile variau, nu după frumuseţea femeii, ci după posibilităţile lor de a rezista nevoilor vieţii. Nu înţelegeam scrupulele lui, a acestui scriitor atât de seducător prin vraja artei cuvintelor sale, prin vraja propriei fiinţe care provocase o bruscă rupere de ritm în cotidianul meu.

Pe Camil nu-l mira pasiunea pe care o puneam în tot ce susţineam, cuvintele mari şi convingerea că am totdeauna dreptate. Voiam să îl impresionez, dar trebuia să-i admit toată nepăsarea pe care o arăta faţă de alţii inferiori lui, faţă de mine care voiam în adâncul inimii mele să fiu ca el, căci aproape îl idolatrizam şi îi copiam mare parte din gândire. Voiam să fiu asemeni lui, asemenea unui zeu care rosteşte cuvinte de argint, pe care nimeni nu-l poate combate prin nicio folosire dreaptă a raţiunii împrumutate din experienţă.

Viaţa mea devenea tot mai palpitantă. Greu de crezut, dar eram tot mai adâncită într-o realitate care se ridica deasupra oricăror neajunsuri, deasupra oricăror concepte despre bine şi rău, deasupra oricăror examene de conştiinţă, demonstrând prin aceasta că suma valorilor mele se încadrau în pulberea săracă a vanităţii extreme, a făţărniciei şi a instinctelor deşarte, beneficiind de acea discreţie a privilegiaţilor la fel de dulce ca un parfum luminos şi seducător cu un miros persistent care durează.

Leadership: Esti pregătit sa asimilezi ideea de "slăbiciune dureroasă" cu etajul cel mai de sus al unei imagini care declanşează sentimentul unei puteri de neînvins?

E întocmai cazul lui Camil. Convins că poartă în el energia atomului şi că, odată eliberată această energie se va mişca lumea din loc cu 180 de grade, era prea lucid ca să-şi ia obligaţii cărora nu le putea face faţă şi să mă lase în drum. Prea egoist că să renunţe la mine, prea gelos că să lase liberă altuia calea.

Da, îmi doream şi eu o viaţă văzută de sus, cu cele mai intense preocupări, dar mai mult o trăiam de jos, din cel mai adânc abis. Ceva mă obliga totuşi să merg mai departe, dar fără să ştiu încotro. Cu certitudine, eram răpusă de acelaşi sentiment de disconfort şi nelinişte pe care îl descria Tolstoi în Jurnalul său. "Am resimţit aproape fizic imoralitatea nebună a luxului celor puternici şi bogaţi, sărăcia şi opresiunea săracilor. Sufăr aproape din cauza conştiinţei participării la această nebunie şi acest rău."

Şi cred că la fel de bine mi se potriveşte ceea ce Jean Garnier spunea despre fostul său elev şi prieten: "Albert Camus nu se înşela asupra valorilor propriilor sale puteri, el era printr-o excepţie deosebit de rară judecătorul exact al valorii sale. Trebuia în schimb să se facă recunoscut de alţii. Iar poziţia sa de plecare era atât de umilă, încât trebuia să se afirme cu riscul de a fi strivit.” *

Leadership: Singura cale de a-ţi păstra o poziţie de autoritate în faţa tuturor încercărilor vieţii este să câştigi controlul asupra a ceea ce înseamnă să fii mesager al unui destin inexorabil fără Dumnezeu?

A-ţi păstra o poziţie de autoritate în faţa încercărilor vieţii este o cale de a te menţine sau de a-ţi găsi locul într-o lume extrem de dură. Înseamnă să faci faţă unei vieţi care te tratează cu spatele, semănând cu o formă de ataşament faţă de efectul unei operaţiuni psihologice de a-ţi păstra calmul în orice situații, cu răbdare de oțel. Iar dacă te simţi abandonat de Dumnezeu atunci când destinul te încearcă şi nu ştii ce să faci, poţi lăsa impresia înşelătoare că deţii o viziune care depăşeşte cadrul vieţii, ca atunci când conduci o maşină într-o direcţie clară, dar nu ştii unde s-o parchezi.

Camil, personajul lui Cella Serghi nu doar că se face vinovat de nepuţinţa de a se desprinde de ataşamentul faţă de plăcerile vieţii. Nu doar că talentul unic de scriitor i-a înceţoşat toate orizonturile, dar adevărata lui nefericire stă în splendoarea căreia nimeni nu i-a găsit un leac în mijlocul tuturor evenimentelor care îl asaltează tumultuos. El ştie perfect cum să-şi mascheze durerea sufletească, ştie să convingă pe toată lumea că sensul vieţii este puterea de a se împlini prin dorinţe nemăsurate, dar nu reuşeşte să-şi anihileze mândria de a se purta ca un om de rang înalt, ca o personalitate aflată cu mult deasupra tagmei sale.

La rândul ei, Cella Serghi îşi face din personalitatea ei o declaraţie de unicitate în temeiul legăturii dintre a fi mai presus de oricine şi impactul psihosocial al durerii de a nu fi înţeleasă de nimeni. De fapt, unicitatea ei seamănă cu imaginea lui Dumnezeu care îngăduie lucruri şi fapte nedrepte, care iartă cam orice păcat, care ar favoriza o persoană în detrimentul alteia, care se dezvăluie în armonia a tot ceea ce există. Dar acest Dumnezeu aşteaptă mai multe de la ea decât poate ea duce. EL aşteaptă ca ea să renunţe la acel Alter Ego care aproape îi substituie întreaga fiinţă stând la marginea universului.

Leadership: Ești conştient de adevărata măsură a sufletului tău înainte de a lua ca model împlinirea celorlalţi, prin raportare la traiectoria unui destin care își conturează prematur finalitatea?

Să fii mesager al unui destin inexorabil fără Dumnezeu înseamnă să te consideri câştigător într-o întrecere cu lumea, dar în care nu-ţi poţi testa limitele deoarece eşti supus provocării de a te confrunta cu propriile temeri şi reproşuri. Acest lucru ar echivala cu raportarea ta la traiectoria unui destin care își conturează prematur finalitatea, adică nu mai eşti omul capabil să-şi justifice esenţa propriilor manifestări, ci eşti prizonerul unor anxietăţi şi îndoieli care te macină până la epuizare, până la erodare, până la nepăsare, până la dezgust.

Să nu fii niciodată mai mult decât poţi duce la nivel de elită, altfel rişti să te pierzi în vârtejul deșertăciunii lumești, iar în această vâltoare nu mai rămâne loc pentru vreun simțământ înalt. Această constatare provine din intentia de a păstra cuvântul “umanism” neatins de efectele experientelor de vârf şi ale condiţionării pe care ţi-o impune exemplu de împlinire al altora.

Gândirea liderului este gândirea fiinţei care îşi oferă timp pentru a se echilibra în viaţa personală, gata oricând să se menţină în autenticitatea unei confesiuni, ambiţionând să exprime discursiv mai bine ceea ce poate face intrarea într-o realitate care se împotmoleşte în propriile limite, sau într-una care prinde aripi tot mai îndrăznețe faţă de voia Domnului.

A fi educat în spiritul responsabilităţii sporite faţă de glasul conştiinţei înseamnă să răspunzi provocării de a te gândi cine eşti cu adevărat în momentul în care simţi că eşti altcineva.

Convulsiile unei lumi în veşnică schimbare afirmă importanţa unui sentiment motivat de efemeritatea unei vieţi care te urcă şi te coboară, „hăituindu-te”, cu convingerea că poţi fi Dumnezeu, dar că în acelaşi timp poţi fi o judecată a Lui care culmineaza cu naşterea tragediei vieţii.



* Notă: Serghi, Cella - Pe firul de păianjen al memoriei, Editura Polirom, 2013.

 


Ultimele articole accesate de cititori:

  1. Alchimistul (II)
  2. Alchimistul (I)
  3. Tango to Evora
  4. Lily was here

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
decoration
Despre | Site Map | Termeni si conditii | Privacy | Parteneri | Feedback | RSS Feeds
© Neculai Fantanaru - Toate drepturile rezervate

Like Us On Facebook

Subscribe to us