Copila mea, de ce ești singura fără lumânare aprinsă?
În fiecare final se ascunde un nou început, nevăzut încă de ochiul uman.
Am găsit această poveste emoţională într-un carneţel pierdut pe stradă, în timp ce mă întorceam spre casă. O voi împărtăşi cu voi, nu doar fiindcă este plină de învăţăminte, ci pentru ca realmente te atinge la suflet.
Într-o zi nefastă, în timp ce traversa strada, o mașină a lovit puternic o fetiță, care și-a pierdut viața pe loc. Avea numai 5 anișori, împliniți fix în ziua accidentului.
La nici 20 minute, un reprezentant al Poliției, s-a prezentat la ușa părinților acesteia, anunțându-i despre nenorocire. Mama fetiței a rămas traumatizată și lipsită de orice speranţă. Nu există durere mai mare pe Pământ.
De la moartea fetiței, ani de zile, aceasta nu a putut dormi aproape deloc, visând-o în permanență și plângând până la leșin. Într-o zi, ațipind, a visat un înger care i-a spus: "Nu mai plânge ! "
Auzind asta, mămica l-a întrebat: "Pot să stau de vorbă cu ea sau să o văd măcar odată?"
Îngerul îi răspunde: "Vrei să o vezi? Atunci îngerul o ia de mână pe femeie și o urcă în cer."
Leadership: Trebuie să privești dincolo de realitate ca să poți întrezări perspectiva unei noi lumi, chiar dacă ceea ce te ţine în loc este visul?
Ajunși în cer, o poartă s-a deschis larg, unde mii de copii stăteau cu lumânări în mână, formau un întreg drum.
Văzând asta, mămica îl întreabă pe înger: "Cine sunt ei?"
Ei sunt copiii care ajuns zilnic în Rai, îi răspunde îngerul, îndată.
- Fiica mea, este printre ei ?
- Uită-te atentă, ce este acolo în zare...
Un copil venea în fugă. Radia de bucurie de parcă își întâlnea mama după zeci de ani..
Leadership: Poţi să adopţi o perspectivă care valorizează curajul de a explora dincolo de cunoscut, chiar și atunci când ceea ce îţi este familiar te reține?
Văzând-o, mama se înveseli de moment.. dar în câteva secunde căzu în genunchi și izbucni din nou în lacrimi. Fiica ei, era singura care nu avea o lumânare aprinsă și nici fața nu îi era luminată.
Dar fetița se apropie din ce în ce mai mult și își strânse mama în brațe ca pentru ultima dată !
- Copila mea, de ce ești singura fără lumânare aprinsă? întreabă mama printre lacrimi.
- Mămică scumpă, te rog, nu mai plânge ! Uite, eu îmi aprind lumânarea în fiecare seară, la fel ca ceilalți copii, dar lacrimile tale, o sting ! De aceea, lumânarea mea este mai tot timpul stinsă, iar eu sunt obligată să rămân tot timpul în întuneric.
Morala este următoarea. Nu plânge tot timpul după omul pierdut, fie el tată, frate, soț sau copil. Lasă-l să se odihnească în pace, nu-ți chinui într-una viața, pentru că nu se va întoarce, indiferent de situație. În schimb, poți păstra vie, amintirea acelui om, amintindu-ți de el cu drag și zâmbind în amintirea lui. Este o poveste tristă dar sper să învățați ceva din ea. Amin ! Povestea trebuie să trezească amintiri în sufletul fiecărui om care a pierdut pe cineva drag !
Leadershipul poate să prezinte însemnătate prin următorul punct de sprijin: "Eliberarea vine când îmbrățișăm amintirile, nu când ne lăsăm înghițiți de durere".
Copila mea, de ce ești singura fără lumânare aprinsă? este întrebarea la care puţini ştiu să răspundă, şi chiar şi mai puţini ar avea curajul să se confrunte cu adevărul ei. Tot ce pot spune este că amintirea celor dragi nu trebuie să fie o sursă de durere, ci un far călăuzitor spre pacea interioară şi că lacrimile de astăzi pot stinge lumina de mâine. Deci, să învățăm să zâmbim amintirilor pentru a păstra flacăra vie.
