Creația mentală a unui spirit nemărginit

Încearcă să-ți cultivi virtuțile artistice în simplitatea sufletului de mare puritate și lirism, raportându-te la forma de exteriorizare a unui conținut spiritual profund.

Am avut timp să asimilez cunoașterea cea mai aleasă, acceptând din mers surplusul de intensitate aproape ireală a sentimentului de spațialitate a dialogului cu Dumnezeu, un univers de lumină, culori pastelate, geometrii absolute. Și am intuit că această cunoaștere era hotărâtă să nu se simtă îndatorată față de mine pentru faptul că am deprins arta de a transforma orice creație în opere de artă unice și exclusive.

Încă o dată, m-am simțit prins între structura sufletească ultrasensibilă a eului empiric și adevărul care domină intelectul altui nivel de realitate, afiliat cu altă origine a timpului. Poate că eram prizonierul unei lumi mult prea mici pentru a-mi împlini toate idealurile, prizonierul unei lumi pe dos. Pentru întreaga lume începeam să cred că nu mai exist decât ca un fel de trecere cu vederea peste cele ce se întâmplau zilnic, peste cele ce vor veni și peste cele ce se petreceau în misterul lăuntric al fiecărei făpturi.

Marea cunoaștere reclamă cu prisosință meritul artistului de a eterniza, într-un mod sui generis, ceea ce este efemer.

Cu mirare, cu un fel de mândrie ascunsă, cu un fel de respect adus curiozității nobile a artistului care ridică materia la înălțimea spiritului, simțeam că trăiesc prin excelență într-un alt timp aceeași inexplicabilă poveste iconică, același defect de imagine "reparat" iar și iar, ca și când cineva mi-ar fi permis să adaug o picătură de rouă sub cerul limpede al unei amintiri din altă lume. Mai caut și acum o explicație a acestui fenomen.

Poți să găsești un mod puternic de a-ți exprima sentimentele pentru tot ceea ce experimentezi în câmpul Creației, râvnind la o simultaneitate a trăirii lumii prin acumulare de alte ipostaze?

Mă gândesc că arta cea mai expresivă este o posibilitate de a mă recunoaște în imaginile de pe pânză, iar cunoașterea ce o urmează este mixtul culorilor ce prind viață într-un experiment Google Color Picker, de unde și expunerea unei forme de expresie într-un sigur punct de percepție a realității externe. Or trandafirul din dreapta mea, pe care de atâtea ori l-am simțit ca pe o prezență divină, și neavând alt termen mai bun pentru a simboliza un profundo misterio, îmi este martor că am încercat să schimb nuanța culorilor pe care naratorul le pulverizează peste vorbe, să simt că ceea ce trăiesc reprezintă o normalitate, și nimic mai mult.

Predominant aici este și ideea că sufletul vivant al trandafirului își transmite virtuțile lirice spre clipele de reverie ale pictorului, spre contemplarea lucrărilor sale, și le transmite mai departe cu ajutorul pensulei în fiecare interpretare a relației dintre știință și religie, bineînțeles cu posibilitatea transcenderii lumii sensibile și în deprinderea cu gândirea abstractă. Fără să mă preocup de compoziție, de tușă, de lumină, ca în pictura clasică, fără să folosesc în vreun fel unitatea eului ca posibilitate de descifrare a unității lumii, am recurs la actul de creație ca la o iluzie a firescului suprapusă oricărei manifestări de ordin mistic.

Prin urmare, mă simt nevoit să revin spectaculos într-o realitate în care nu există o graniță între figurativ și simbolic. În acest sens, două ipostaze mă determină să cred în necesitatea demersului de evaluare a impactului cunoașterii în domeniul artei: ipostaza de creator și de muză, în același timp, într-un univers suprarealist.

Eu însumi sunt o meditație despre vocația creatoare, despre împlinirea prin pictură și literatură, dar totodată sunt o insuflare divină de artă în diversitatea unei lirici cu largi deschideri spre nou.

Poți să intervii asupra conținutului unei opere de artă, găsindu-i echivalența sensibilă în etapa de dezvoltare a ideii de “Totalitate a Sinelui” ?

Cine știe să întrebuințeze virtutea trandafirului, de a crea și de a recrea universul prin imaginație, vrăjind mișcarea pensulei pe un tablou creat de logosul divin, făcând posibilă expresia unei vieți oglindite în alte vieți, și dacă același om va rosti o invocație a planurilor superioare folosind cuvântul misterios "Adherteress" (unitatea eului creator), atunci el va facilita înțelegerea dintre două lumi distincte.

Din acest punct de vedere, ca simbol al unei treceri netede de la o etapă de creație la alta, am reușit să înțeleg că ceea ce se „vede” este doar o picătură într-un infinit al universului.

O altă virtute a trandafirului, aceea de a fi mereu în pas cu realitatea prezentului, trebuie să protejeze dreptul moral al artistului de a divulga orice detalii ale operei sale cu imagini de dincolo de suflet, cu imagini de dincolo de imagini, cu imagini de dincolo de cuvinte, așa încât procedeul reproducerii unui mesaj de mare profunzime metafizică să se dovedească cât mai sensibil, cât mai de perspectivă și să se extindă în alte contexte de cultură.

Ideea de totalitate a sinelui este atribuită artistului care știe să creeze și să recreeze universul prin imaginație, așa încât partea de conștiință care îi permite să întâlnească Creatorul să atingă dimensiunea infinită a ființei sale.

Iar aici intervine “Renașterea”, sau forma de exteriorizare a unui conținut spiritual profund, care se poate realiza prin intermediul unui exponent al lumii sensibile (trandafirul) menit să facă legătura cu Creatorul printr-o operă de artă hărăzită a servi ca model de perfecțiune, sau ca temei al înnoirii omului.

Creația mentală a unui spirit nemărginit se conformează înnoirii legăturii dintre om și natură, dintre emoții, imaginație și genialitate. Numai printr-o operă de artă exemplară, concepută cu putere și realizată cu mare talent, își exprimă Creatorul emoțiile, sentimentele, experiențele, cunoscându-se pe sine în tot ce are bun sau rău, frumos său urât, valoros sau non-valoros.