Destăinuirea unei simţiri care te lasă fără cuvinte

Dezvoltă-ţi facultatea sufletului de a percepe lucrurile nemateriale, încât să lărgeşti orizonturile unei creații care impresionează prin realitatea unei existenţe de dincolo de fiinţă.

Există momente când simt că sunt în deplină armonie cu natura, mai exact cu expresia unei bogate game de sentimente pe care mi le insuflă trandafirul Double Delight , unit în mod atât de firesc cu mine prin tot ce e imaginabil, dar legitim într-o creaţie artistică.

Nu-mi pot ascunde uimirea la vederea acestei imagini a frumuseţii, ea neajungând niciodată să se demodeze, dar mă confrunt cu nerăbdarea de a fi răbdător care mai curând se transformă în obsesie, posesivitate, compulsie. Această formă de viaţă de care m-am legat cu har divin, înmiresmată de parfumul sferelor de extracte naturale ce garantează un puternic efect de desfătare a simţurilor şi a minţii, un fel de trăsătură caracteristică a fenomenalităţii afective, se dezvoltă şi se întăreşte prin conlucrarea artistului cu acea conştiinţă a încărcăturii spirituale care adesea, cu nuanţă de lumină discretă, mă pune înaintea marilor mistere ale experienţei de ideaţie.

Trandafirul este doar instrumentul unei apropieri de credinţă, perceput ca o minune a creaţiei spontane, libere, de o remarcabilă originalitate, folosit pentru transcenderea propriei mele naturi, sau ca o transcendere a omului spre Dumnezeu și o coborâre a lui Dumnezeu în materie. Aşadar, trebuie să caut înăuntrul trandafirului răspunsul la întrebarea: “cine sunt și ce vreau de la artă”, fiind stăpânit de potenţialitatea unei priviri prospective îndreptată spre fenomenele sufleteşti ale revelaţiei divine, hrănită din substanţa sufletească a pământului.

Un ''must see'' devine rapid un “must have”, dar cu binecuvântata trimitere spre romanul “Dune”, al lui Frank Herbert, unde stă scris negru pe alb: “The person who experiences greatness must have a feeling for the myth he is in.”

Leadership: Poţi să consideri creația ta drept o fenomenalitate a spiritului aflat în contemplarea unei imagini a revelaţiei divine, situându-te totodată pe un nivel de la care obiectul contemplării poate fi proiectat doar în abstract?

Pe măsură ce admiraţia pe care o simte artistul pentru natură se transformă în obsesie, căci asta înseamnă să-şi nege interesul pentru marile lupte ale vieţii, adevărată valoare a înţelepciunii de dincolo de Ego, el devine o altă persoană, mai puţin sociabilă, dar capabilă să descopere o serie de secrete preţioase. Simbolul trandafirului este un asemenea secret, pe care cu bună ştiinţă mi-l asum ca pe o datorie faţă de lucrarea lui Dumnezeu.

Până la urmă, este vorba despre o simţire a propriei fiinţe în afirmarea voinţei de a plăsmui o imagine a naturii divine, prin corespondenţă cu imaginea unei persoane întrupate într-o floare delicată, dar totodată impunătoare, înflorind până în deşertul celor o mie şi una de nopţi şi atingând sublimul într-o perspectivă semiotică a lui Umberto Eco. Ea a dispărut într-o misiune de salvare a cuvântului sfânt, din corpusul biblic, dar a revenit în atenţia pictorului Jean-Baptiste Robie încă dinainte ca el să-şi redescopere spiritualitatea şi credinţa.

Pustietatea se va veseli și va înflori ca trandafirul. De aici decurge facultatea sufletului care percepe aspectele lumii nemateriale aflate în afara experienței plastice dobândite în cadrul activităţilor de artă.

Căci, simt permanent prezenţa a ceva diferit de mine, mai impunător şi mai rafinat, abstract de orice raport cauzal corespunzător realităţii, ceva faţă de care ştiu să reacţionez numai prin predominanţa unui fenomen exterior care acţionează dintr-o necesitate interioară. Un trandafir poate fi atât de uimitor încât nicio fotografie nu știe să-i facă dreptate pe măsura timpului care nu-i uită migala de a fi deificat.

Leadership: Creaţia ta procesează acel nivel de artă la care “obiectul contemplării” include conştientizarea unei lumi superioare, întrucât l-ai putea proiecta în ipostaza de subiect al unei compoziţii care întruchipează ideea nemuririi?

Am făcut bine că m-am înconjurat de universul florilor printr-o interpretare a simbolurilor care preced dimensiunea ludică a desenului. La momentul sublim al admirării trandafirului, în contextul metafizicii cu care îmi delectez în intimitate sufletul, simţurile, privirea, mintea, contribuie calitatea pictorului de a încerca să-şi imagineze realitatea altfel decât pare la prima vedere, într-un exercițiu de îmbinare a compoziţiei naturii statice cu portretul unei convertiri la Divinitate.

Aici trebuie neapărat să iau în calcul rostirea memorabilă a unei istorisiri ieşite din comun, semnate John Fowles în romanul “Omida”:

“Cumpărasem întâmplător portretul în creion şi acuarelă al unei tinere. Nu avea semnătura pictorului, însă într-un colţ se găsea o însemare cu cerneală care, pare-se, spunea în italiană - 16 iulie 1683. Datarea precisă mă mulţumi la început la fel de mult ca şi desenul în sine, care de fapt nu e cu nimic deosebit.

Totuşi, ceva din chipul prelung al tinerei demult dispărute, ceva din ochii ei, o prezenţă vie inexplicabilă, un refuz al morţii, ajunsese să mă obsedeze încetul cu încetul. Se prea poate ca tocmai acest refuz al morţii să o fi legat pe femeia reală de o alta pe care o admir nespus de multă vreme şi care apare mai târziu în istorisire.”

Pe bună dreptate. Dacă în tot ceea ce mă înconjoară există o voce ce nu foloseşte cuvinte ca să-şi exprime trăirile ascunse, dacă în tot ceea ce mă impulsionează există putinţa de a uni frumosul cu adevărul de dincolo de cuvinte, şi dacă s-ar găsi măcar câteva cuvinte care să-mi stăpânească cugetul şi simţirea când asupra mea vor veni împrejurări neaşteptate, aceste cuvinte vor fi auzite doar de vibraţiile unei voci interioare: “Istorisirea artei se condimentează cu faptul neaşteptat, cu credinţa în nemurire.”