Dimensiunea motivaţională a leadershipului
Străduieşte-te să capeţi o poziţie dominantă faţă de viaţă şi lucrurile din jur, sincronizându-te cu o evoluţie progresivă care duce la protejarea unităţii dintre idee şi materie.
Nu eram niciodată prezent în activitatea mea de cercetare decât pentru a vedea totul dintr-o altă perspectivă, pentru a arăta totul şi a spune totul, chiar dacă totul se explica prin direcţionarea dată de gândurile cele mai ascunse, de reflecţiile adânci, magnifice, pe care le generam în momentele de maximă luciditate. Să reconstruiesc realitatea prin a inventa principii cu care să încerc să explic totul ar fi fost echivalent cu încercarea de a mă transforma într-un magician care îmbină iluzionismul şi comedia într-un spectacol menit să uimească chiar şi cei mai neîncrezători invitaţi. Ceva mă motiva totuşi să încerc această provocare.
O parte importantă din mine, în care imaginaţia nu avea limite şi pentru care tendinţa către unitatea dintre atotcuprinzător şi mărginit devenea un fel de congruenţă de vederi, o ritmicitate de simţiri, măşti şi roluri suprapuse în direcţii diferite, îmi cerea cu insistenţă să dau mai departe tot ceea ce adunasem în sensuri. Şi să împărtăşesc tuturor cele mai spectaculoase călătorii ale minţii mele prin traseele dificile ale ştiinţei.
Dar leadershipul are întotdeauna două tăişuri, se promovează numai prin dovezi de forţă, prin roadele preţioase ale indivizilor înzestraţi cu haruri speciale. Iar să păstrezi în întregime tot ceea ce ai adunat cu osteneli şi prin sudoarea muncii voluntare, intrând pe filonul unei gândiri febrile, sincronizându-te cu o evoluţie progresivă, ireversibilă, continuă, care duce în final la protejarea unităţii dintre idee şi materie, este un atribut general al artei de a cunoaşte şi de a preîntâmpina fenomenul de „cădere”.
Leadership: Tu continui să contribui, mai riguros şi mai victorios, la realizarea unităţii dintre esenţa negării și acceptării atotcuprinzătorului, cu aluzie la un fenomen care nu s-a mai întâmplat?
Amintiţi-vă finalul poveştii "Omul Invizibil" de H.G. Wells, cine devine dintr-o dată eroul cel mai complex pe care ni-l dă povestirea? Este tocmai omul care descoperă marea comoară, miezul unei cunoaşteri tainice.
Omul acesta se lasă pe speteaza scaunului şi începe să citească manuscrisul plin de formule ciudate. Ochii lui se îndreaptă brusc către nişte tărâmuri de nevăzut pentru alţi ochi. Sunt doldora de taine hârţoagele astea ! Dacă aş putea să le prind firul, dacă aş putea să le înţeleg ! Şi încet, încet, el se lasă prins în mrejele unui vis - veşnicul, minunatul vis al vieţii. Nicio făptură omenească, afară de el, nu ştie că manuscrisele închid în filele lor taina subtilă a transparenţei corpului omenesc şi o sumedenie de alte stranii secrete. Şi nimeni nu va şti asta, atâta timp cât el va fi în viaţă.
Leadershipul era pentru mine expresia încercării de a da un răspuns la o întrebare a sufletului: când oare mă voi vindeca de nevoia de a şti totul despre ceea ce nimeni nu vede sau nu înţelege? Dar omul care se află la frontiera dintre a spune totul, fără ocolişuri, fără rezerve, și a păstra doar pentru sine roadele eforturilor sale intelectuale, riscă să se refugieze complet într-o lume paralelă, lăsându-se pradă unei feerii numită „iubire pentru tot ce se poate stăpâni”.
Leadership: Mândria care pare să te domine tot timpul este legată de nevoia de a aparţine unei totalităţi a tot ce există, a unei coincidenţe a contrariilor, prin puterea de a fi omniprezent în fiecare detaliu al realității înconjurătoare?
Afecţiunea lui se îndreaptă spre forţe permanent în mișcare, spre acele complicate formule ştiinţifice, informaţii secrete, într-o activitate de continuă transfigurare pentru cucerirea unui singur ideal: idealul de a trăi pentru o cauză măreaţă, ori împreună cu aceasta. Din acest motiv, dimensiunea motivaţională a leadershipului în care credeam, recunoscând rolul primordial al deducţiei unor concluzii din premisele interpretării unor fenomene nemaiîntâmplate, se constituia ca un determinant de corelaţie între ceea ce mă încojura şi ceea ce mă făcea să mă simt de neatins, de necuprins, de nepătruns şi de nestăpânit.
Mândria care părea să mă domine tot timpul era legată de nevoia de a aparţine unei totalităţi a tot ce există, a unei coincidenţe a contrariilor, de a pune toate isprăvile mele pe seama unei fiinţe misterioase, ieşite din comun, care se presupune că ştie totul în principal datorită superiorităţii demonstrată prin psihologia creaţiei, prin stăpânirea unei orchestrări a evenimentelor, prin puterea de a fi omniprezent.
Leadership: Poţi să explorezi latura lăuntrică a personalităţii tale prin prisma a tot ceea ce se întâmplă în viaţa ta şi în jurul tău, ca la final să fii măsura propriei tale creaţii care se apropie de ceea ce se numeşte "perfecţiune" ?
O poziţie dominantă faţă de viaţă şi lucrurile din jur se obţine prin dezvoltarea relaţiei dintre observarea realităţii, a faptelor şi a lumii puse în contact cu o alchimie a ideilor catalogate drept răspuns la exersarea unei gândiri logice, concrete şi creative. De aceea este bine să judecăm un asemenea om prin prisma unul leadership care creează caractere conturate precis, cu artă, cu linii fine, cu înălţimi de ridicare suficiente spre alte niveluri, cu identitate bine articulate, în necontenita dinamică a luptei pentru originalitate, deoarece astfel omul descoperă că este diferit.
Iar această diferenţă se înscrie într-o disciplină a dominaţiei prin valoare, demnă de invidiat, mereu pusă la punct printr-un grand purpose : printr-o dezvoltare uimitoare a unei învăţături care n-a mai fost auzită înainte, având ca finalitate dezvoltarea unităţii dintre idee şi materie. Perfecţiunea unei personalităţi împlinite din punct de vedere al actului de creaţie stă în capacitatea de a stabili corespondenţe între lucruri, elemente şi fapte, cu scopul de a antrena gândirea prospectivă.
Să încercăm să exprimăm starea lăuntrică a acestui om, a acestui suflet ales de știință pentru marile faceri ale lumii, într-o singură lumină a leadershipului, numindu-l „apărător al cunoaşterii adevărate, al inteligenței din spatele marilor descoperiri științifice”. Vom face cunoștință cu un univers în care principala certitudine nu este moartea, ci transformarea materiei, un univers în care se întâmplă multe gesturi, reacţii, acţiuni discrete ce nu pot fi sesizate de oricine, în care ești conectat miraculos la toate elementele unei realităţi neînchipuite.
Sentimentul de apartenență la o totalitate a existenței derivă din capacitatea de a armoniza contrariile și de a stăpâni evenimentele.
Astfel, ne este îngăduit să-i datorăm acestui om nu doar un respect profund pentru tentativa lui de a-şi desfăşura toată forța inteligenţei pentru ajunge la o destinație pe care mulți nu o pot vedea, ci mai ales o admirație nepreţuită pentru încercarea lui de a lupta pentru o altă rigoare, a raţiunii unde ştiinţa și progresul vor duce la manifestarea omului „divin”.
Dacă privim leadershipul printr-o promovare pozitivă a imaginii arhetipale supreme a omului divin, dacă lăsăm omul de ştiinţă să se ridice cu mult deasupra tuturor celorlalți semeni prin însăşi aruncarea sa în vâltoarea atotcuprinzătorului, atunci vom putea să aderăm la toate peripeţiile personajelor cărţilor în care trăim, în esenţa nemuritoare a unei existenţe de supremă complexitate şi bogăţie. Şi, prin urmare, vom putea să surprindem figura caracteristică a unei noi lumi.
Atotcuprinzătorul se constituie ca un suport de stocare a informaţiei şi a accesului la o fiinţă nou creată supusă unei realităţi revelată pe deplin în descrierea unei lumi a cărei dominantă fundamentală este "transcenderea" de sine.
Poţi să depăşeşti limitele propriei tale fiinţe depășind limita cunoașterii experimentale, perceptibile?
Dimensiunea motivaţională a leadershipului, din perspectiva omului de ştiinţă, cuprinde trăsături precum cultura, curiozitatea, subtilitatea (direcţionarea chibzuită a informaţiei), puterea, afirmarea, toate acestea lucrând în beneficiul realizării unei identităţi complexe şi dominatoare.
Leadershipul cel mai înalt este o versiune a cercetătorului care își propune ca ideal de existență o cultivare şi o valorificare a esenţei propriilor sale forţe, printr-o viziune a acceptării atotcuprinzătorului, printr-o mai bună conştientizare a necesităţii acceptării unei identităţi aparte, printr-o asumare conştientă a rolulul suprem de “om divin”. Un asemenea om îşi maximizează şi îşi menţine însușirile cu totul excepționale printr-o sumedenie de secrete stranii.
Şi nimeni nu va şti aceste secrete, atâta timp cât el va fi în viaţă. Sau, mai bine zis, atâta tip cât existenţa lui va fi contestată.
