Dimensiunea unei capodopere | Neculai Fantanaru
ro  fr  en  es  pt  ar  zh  hi  de  ru
ART 2.0 ART 3.0 ART 4.0 ART 5.0 ART 6.0 Pinterest

Dimensiunea unei capodopere

On Iulie 13, 2016, in Leadership N6-Celsius, by Neculai Fantanaru

Debarasează-te de acel status quo care nu mai funcţionează şi nu mai este acceptabil, contribuind la dinamizarea unui peisaj existenţial nou prin sublimul pe care-l conține.

Pentru prima oară avântul nemăsurat spre recunoaşterea mult aşteptată se alinia în sprijinul gândurilor triumfătoare, într-un delir de superioritate, într-o frenezie dictată de fluxul ideilor mele necenzurate, în cadrul decisivului meci, cât o finală, dintre tendinţa de a îmbrăţişa frumosul, bunul gust, şi produsul diagonalelor care puteau dinamiza un peisaj existenţial nou prin sublimul pe care-l conţinea.

Pentru simplu motiv că nu aveam nicio altă alternativă, trebuia să mă simt mai important ca oricând, cu speranţele încărcate la maxim, suplinind nevoia furtunoasă de libertate interioară ce-mi asalta fortăreaţa vechilor inhibiţii. În chinuitoarea luptă pentru superioritate, primul elan al unei porniri spre fapta măreață, darul pentru senzația de „foame continuă” provocată de pasiunea pentru determinarea unor idei noi, se conforma tendinţei de a mă arăta într-o lumină potrivită, foarte intensă.

Dominat de simţământul puterii nemăsurate, simţeam tot mai pregnant că pot să realizez orice peste puterile mele, dincolo de orice aşteptări. Substanţa puterii spiritului meu productiv, confirmând importanţa personală şi expresia unei compatibilităţi stranii cu starea sufletească a unor personaje obişnuite cu notorietatea, făcea reacţie în sfârşit cu soluţia amestecului dintre evenimentele trăite în vis, citite sau auzite.

Dacă aș fi fost un artist înzestrat cu capacitatea de a maximiza efectele pozitive ale picturilor, și nu doar un artist al condeiului având un ecou direct asupra funcţionării lumii, probabil m-aş fi grăbit să realizez o combinaţie stralucită între „Gioconda” și „The Persistence of Memory”, devenind eu însumi o combinaţie între Leonardo da Vinci și Salvador Dali.

Nu se poate găsi o explicaţie plauzibilă la acest fenomen care cuprinde tumultuos omul, orientându-l lăuntric spre dincolo de orice limite, la nivelul superior al ocaziei de a se răzvrăti într-o manieră formidabilă, cu o energie debordantă, împotriva acelui Status Quo care presupune inacțiunea, indiferenţa, reticenţa, izolarea.

Ochii lui rămân dintr-o dată pironiţi undeva departe, într-un punct imaginar situat deasupra oricăror alte interese, oricăror preferinţe pentru anumite domenii de activitate, oricărui ansamblu de lucruri care îi displac, subordonându-se total tendinţelor maşinale ale psihicului de a crea condiţii propice unui nou început.

Leadership: Orientezi personajul pe care vrei să-l interpretezi în direcţia unui parcurs care nu se mai roteşte în cerc, ci merge drept înainte?

Robert Macaire este personajul imaginar inventat de Honoré Daumier, servindu-i artistului drept prototip în satira sa îndreptată împotriva burgheziei, a suficienţei pretenţioase, a lipsei de educaţie, a semidoctismului. În cultura franceză el reprezintă un personaj negativ arhetipal.

Dar acest personaj a fost, mai întâi de toate, creaţia unui mare comedian, Frédérick Lemaître, care la rândul său şi-a construit personajul după un tip ciudat, un vagabond întâlnit întâmplător, transformându-l în timpul spectacolelor sale într-un om de încredere bine pus la punct. "El avea frumuseţea unui zeu, impertinenţa unui Diogene, eleganţa unui rafinat, seninătatea unui copil şi devora pâinea uscată cu graţia majestoasă a lui Appolo mâncând ambrozie" scria Théodore Faullain de Banville în ale sale „Souvenirs”.

Există numai un singur fel de a înţelege bine oamenii, dincolo de ceea ce sunt capabili să înfăptuiască, cumva prin ei înşişi nişte caractere care domină lumea prin înălţimea propriilor idealuri şi aşteptări, între provocările sufleteşti şi deschiderea la nou. Anume de a nu ne grăbi să-i judecăm decât prin prisma modelului de prototip pe care, aflaţi în plină imaginaţie, îl construiesc în zborul lor spre orizonturi îndepărtate.

Toate teoriile despre om, în care leadershipul se manifestă ca factor de evaluare a elementelor particulare ale reprezentării atitudinii lui în diverse situații, sunt de această dată în impas. Pare să fie o criză a fundamentelor pe care se sprijină ordinea și cauzele de traversare a unei porțiuni dificile de transformare personală, în chinuitoarea luptă pentru superioritate. Fiindcă omul nu mai este acelaşi instrument de confruntare cu limitele și prejudecăţile lumii, ci devine un instrument de confruntare cu propriile răspunsuri la diverse revelaţii.

Așadar, atunci când ne raportăm la leadership, subordonat mai întâi unei ample desfăşurări de elemente de conexiune cu parcursul individual al omului, atenția noastră ar trebui să fie îndreptată spre un personaj uitat de lume, dar dominat de simţământul puterii nemăsurate, plin de senzația de „foame continuă” provocată de pasiunea lui pentru determinarea unor idei noi, influențat de tendinţa de a se arăta într-o lumină potrivită, tot mai intensă.

Atunci când simţi tot mai pregnant că poţi să realizezi orice peste puterile tale, dincolo de orice așteptări, abia atunci substanţa puterii spiritului tău productiv face reacţie cu soluţia amestecului dintre evenimentele trăite în vis, citite sau auzite.

Ca să ajungi altcineva, suplinind nevoia furtunoasă de libertate interioară ce-ţi asaltează fortăreaţa vechilor inhibiţii, trebuie să devii creaţia propriei tale capodopere, trebuie să fii favorizat de existenţa unei anumite predispoziţii de tip „must have” - aceea de a acţiona stimulii de ridicare a nivelului de importanţă personală, urmând să-ți reconfigurezi tipologia structurii determinative alături de care subiectivitatea operează asupra evenimentelor cu impact major.

Subiectivitatea este cea care, în urma prelucrării şi evaluării realităţii externe sau interne, atribuie unora din componentele acesteia statutul de sumă a multiplelor forme de manifestare a existentului, delimitând şi legând trecutul perimat de viitorul existent, ca posibilitate de valorificare personală.

A orienta personajul pe care vrei să-l interpretezi în direcţia unui parcurs care nu se mai roteşte în cerc, ci merge drept înainte, înseamnă să te debarasezi de acel status quo care nu funcţionează şi nu este acceptabil. Înseamnă să te debarasezi de vechea ta conştiinţă, de valorile şi de presupunerile care o alimentează, contribuind la dinamizarea unui peisaj existenţial nou prin sublimul pe care-l conține.

Liderii sunt, de cele mai multe ori, personajele uitate de lume care într-un colţ al vieții, în întunericul singurătăţii, şi-au dezvoltat simţul deplinătăţii până la dimensiunea unei Capodopere. Numai ei dețin mijloacele artei transformării totale.

Dimensiunea unei capodopere cuprinde suma tuturor încercărilor de a te regăsi într-un altcineva mai presus de tine, într-un delir de superioritate, într-o frenezie dictată de fluxul ideilor necenzurate, în cadrul decisivului meci, cât o finală, dintre tendinţa de a îmbrăţişa frumosul, bunul gust, şi produsul diagonalelor care pot dinamiza un peisaj existenţial nou prin sublimul pe care-l conţine.

 


Ultimele articole accesate de cititori:

  1. Alchimistul (II)
  2. Alchimistul (I)
  3. Tango to Evora
  4. Lily was here

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru

decoration
Despre | Site Map | Termeni si conditii | Privacy | Parteneri | Feedback | RSS Feeds
© Neculai Fantanaru - Toate drepturile rezervate

Like Us On Facebook

Subscribe to us